1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vieţii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un loc şi mai fericit decât acesta: în Tine!
2. Ce tristă îmi pare acum, şi ce nevrednică de Tine, dragostea mea de mai demult, care se mulţumea să fie doar lângă Tine!
3. Cum s-a putut ea oare mulţumi atunci cu atât de puţin?
4. De ce oare i-a trebuit atâţia ani şi atâtea amărăciuni pentru a afla că numai „lângă“ nu este nimic, nu poate nimic, nu ştie nimic!
5. Aveam, desigur, şi atunci, într-un fel, nişte palide bucurii, dar ce puţin îmi erau acestea…
6. Cel neştiutor şi neputincios poate să se bucure şi lângă o grădină, când tânjeşte de dorul unui parfum plăcut.
7. Dar este cu totul şi cu totul altceva când este în mijlocul grădinii, în mijlocul miresmelor, în mijlocul roadelor îndestulate.
8. Cel însetat şi dogorit de o arşiţă îndelungată poate simţi o înviorare lângă un izvor, lângă o apă, dar, desigur, este cu totul altceva când poate să bea şi poate să se scalde fericit în plinătatea ei.
9. Cel flămând poate să aibă o oarecare mulţumire lângă o masă îmbelşugată, dar, desigur, este cu totul altceva când se împărtăşeşte îndestulat din toată bunătatea şi dulceaţa hranei ei gustoase.
10. Preaiubitul inimii mele, nu mă mai pot îndestula să mă ştiu numai lângă Tine.
11. Nu-mi mai ajung numai întâlnirile doar din când în când, chiar dacă sunt tot mai lungi şi tot mai apropiate.
12. Nu mi se mai poate mulţumi sufletul numai cu „mereu mai mult“. Vreau totul!
13. Doresc să nu-mi mai fii numai Oaspete.
Nici numai Prieten.
Doresc să-mi fii în totul şi totdeauna Soţul nedespărţit al noii mele tinereţi veşnice. Al noii mele inimi largi. Al noilor mele hotare nemărginite.
14. Vrei Tu oare?
– Da!
Ce sărbătoare unică şi divină este astăzi!
15. Iată înnoirea legământului meu:
Toate gândurile mele am să Ţi le mărturisesc Ţie şi nu-mi voi mai ascunde de Tine nimic din ale mele, niciodată!
16. Toate trăirile mele am să Ţi le împărtăşesc Ţie, cu toată inima mea deschisă, fără să mai ţin nici o taină a inimii mele, nedezvelită Ţie.
17. Mustră-mă când greşesc, oricât de aspru ştii Tu că este nevoie, n-am să mă mai supăr niciodată pe Tine!
18. Pedepseşte-mă când merit! Aceasta mă va face să văd mai bine cât mă iubeşti de cu adevărat,
19. dar nu Te mai despărţi niciodată de mine!
20. Pot să îndur orice mustrare a Ta,
pot să rabd orice pedeapsă ai vrea să-mi dai,
21. dar nu pot nici gândi să mă mai despart de Tine, niciodată.
Preaiubitul inimii mele întregi,
Iisuse…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
