15. Adevărul este Soarele Revelaţiei pentru Înţelepciune şi pentru Sfinţire, adică pentru toată fiinţa noastră de sus şi de mijloc.
El, prin Cunoaştere şi prin credinţă, fericeşte şi satură întreagă fiinţa noastră, odihnind-o conştient în Dumnezeu.
16. O, Adevăr, Lumină Dumnezeiască, Tu poţi fi atât de cuprins şi de necuprins! Atât de aproape şi atât de departe! Atât de cu putinţă şi atât de cu neputinţă de privit!
Cu cât îmi străluceşti mai aproape, cu atât îmi pare că trebuie să-Ţi spun: Nu Te mai pot privi!
17. O, Adevăr, ce nalt îmi pari… Cu cât te strâng mai fericit în ochii minţii mele şi în inima iubirii mele, îmi pare că trebuie tot mai tare să strig: Nu Te pot ajunge!
18. O, Adevăr, Strălucire Dumnezeiască, ce uşor şi ce greu poţi fi Tu cuprins! Cât Te iubesc de mult şi cum mă tem de Tine!
Cât de slobod şi cât de rob mă faci Tu…
19. După cum faţa Soarelui nemărginit se poate răsfrânge întreagă într-o picătură de ploaie sau de rouă, pe un fir de frunză sau de iarbă,
tot aşa tu, nemărginit şi Veşnic Adevăr, ai putere să-Ţi răsfrângi nemărginirea şi eternitatea Ta
în orice inimă şi minte omenească,
numai dacă acestea sunt smerite şi curate.
20. O, Adevăr Fericit şi Drag, ce minunate şi numai Ţie cunoscute sunt tainicele căi şi dumnezeieştile mijloace prin care Te faci înţeles şi te laşi cuprins de mintea curată şi de inima smerită!
Fii binecuvântat de toţi cei care Te cred fără întrebări
şi Te iubesc fără condiţii.
Amin.
Calea bunului urmaş / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
