„Auzi, mă! Popa Trifa vrea să facă pe patriarhul! Să dea el circulară de Anul Nou, pe întreaga ţară, cum să se adune lumea de ziua Anului Nou şi cum să petreacă!… Da’ de unde are el dreptul să poruncească în ţara întreagă? De unde îndrăzneala lui să ia măsuri şi să hotărască în Biserica întreagă?… Ei, vezi că a luat câmpii şi a ieşit din făgaşul ortodoxiei!… Şi de ce să poruncească oamenilor să se adune în case şi să facă acolo rugăciuni? De ce nu în biserici? Iată deci că e protestant!”
Ci eu, ascultând flecăreli care sunau cam în felul acesta, îmi ziceam că mare este tertipăria oamenilor! Dacă te-ai fi apucat să citeşti pe Sf. Pavel cu asemenea nărav de cârtitor, îl găseai nu o dată, ci de zece ori eretic. Dar, pe de altă parte, este şi mare otravă sufletească de a judeca cu kilogramul acolo unde la altul nu judeci nici cu gramul. Mai este însă şi un căuş de prostie, fiindcă ce a făcut Păr. Trifa e aşa de obişnuit, încât numai o minte prea scurtă poate judeca atât de încâlcit.
Apoi să stăm, să vedem şi să judecăm.
Mă rog, eu, când scriu, aştept să mă citească numai cei din eparhia unde scriu? Şi dacă scriu, nu dau înştiinţări, îndemnuri, învăţături? Şi dacă pe ele le scot în carte, oare [cartea] n-o vând în toată ţara? Şi dacă noi luăm oarecare hotărâri pentru ce avem de făcut, şi dacă vrem să mai avem părtaşi şi să fim mai mulţi la un loc, nu trimetem scrisori în toată ţara? Oare legătura cu toţi preoţii şi creştinii din ţară să fie o încălcare peste drepturile eparhiilor?
Iată noutăţi care, de fapt, sunt nişte scrânteli bune de izbit cu genunchiul, pe care le aud acum împotriva Părintelui Trifa şi care îi aduc vina că-şi ia chemare de patriarh! (…)
Dar ce mă miră nu este că se găseşte o minte strâmbă şi o inimă îndrăcită, care vede negru unde e alb ca ziua. Mă miră că oameni în fire şi care până ieri au lucrat cu Păr. Trifa, dacă aud astfel de vorbe, se sperie şi tremură că: „Doamne! Să nu mă atingă şi pe mine blestemele căzute asupra Părintelui Trifa!”. Şi atunci, cu bărbăţia iepurelui, numai ce-i vezi ferindu-se şi spunând: „Apoi eu nu sunt de-al Părintelui Trifa, că numai cât am voit să văd ce este la el; dar nu mă învoiesc cu circularele lui pe ţara întreagă”.
O, puţin credinciosule, că iute te-ai speriat! Ţi-ai pierdut cumpătul pentru două vorbe de palavragii! Dar atunci unde este îndrăzneala ta de mai nainte? Unde-ţi este bucuria, când te fericeai că scoţi dracii cu lucrarea Părintelui Trifa?
Apoi cei slabi de înger n-au decât să fugă, că lucrarea bărbăţiei nu se poate duce cu ei. Dar să nu-i prind că întrebuinţează tot uneltele Părintelui Trifa.
Atunci am să le spun: Aha! Nu-i bun Trifa! Nu eşti de-al lui, dar te îndulceşti din roadele lui! Dă fiecăruia ce i se cuvine şi, dacă ai secerat cu Trifa, apoi fii cinstit şi mărturiseşte în al cui nume ai scos dracii! Şi dacă-i scoţi şi acuma, spune: îi scoţi în numele tău? Cu şcoala de la tine, ori de la altul?
Arhim. Scriban
«Oastea Domnului» nr. 4 / 22 ian. 1933, p. 1
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
