Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home O singură nădejde

O singură nădejde

O singură nădejde

După cum într-un trup sănătos sângele este acela care întreţine energia şi viaţa în toate mădularele, tot aşa, în Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Hristos, nădejdea vie şi puternică în prezenţa şi în făgăduinţele Lui sfinte este ceea ce însufleţeşte şi păstrează totul.

În suferinţele atât de grele şi îndelungate, ce ar mai fi putut întări pe credincioşii Domnului Iisus, spre a putea suporta toate cumplitele încercări la care erau supuşi, dacă n-ar fi fost această singură nădejde a vieţii şi răsplătirii viitoare prin care ei au biruit totul?

Ca o nădejde dulce şi negrăit de scumpă pentru toţi martirii Evangheliei de-a lungul mileniilor de suferinţă erau dulcile cuvinte: „…căci suferinţele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare…“.

Cu aceste dumnezeieşti făgăduinţe în inimă, ei, cei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin peşteri, prin crăpăturile munţilor, fiind chinuiţi, munciţi, tăiaţi, spânzuraţi, arşi, fără a cârti şi fără a se lepăda, ci au suferit totul pentru dragostea lui Hristos în neclintita şi singura nădejde, dar de nezdruncinat niciodată, a răsplătirii şi încununării Lui veşnice.

Focul care trebuia să ardă necurmat pe altar se spune că trebuia alimentat cu uriaşe cantităţi de lemne, care se aduceau de departe şi cu multă greutate.

Două familii îşi luaseră această îndatorire grea, şi ele erau acelea care aduceau pe cheltuiala şi cu eforturile lor toate aceste lemne fără de care n-ar fi fost cu putinţă jertfele, fără de care n-ar fi fost cu putinţă slujbele Domnului.

Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc, spune porunca Domnului (Lev 1, 7).

Focul care trebuia să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă (Lev 6, 13) preînchipuia tocmai această nădejde sfântă şi vie care trebuie să fie mereu puternică, fierbinte şi frumoasă în inimile tuturora.

Nădejdea are nevoie să fie mereu întărită, îmbărbătată şi înflăcărată, iar pentru aceasta trebuie să fie mereu cineva să aducă „lemne“ de pus pe focul ei. Cei doi aducători de lemne pentru focul nădejdii sunt credinţa şi dragostea. Numai o credinţă vie şi o dragoste fierbinte pot face ca nădejdea să fie mereu puternică şi focul ei să ardă viu şi frumos pe altarul Domnului.

 

Când eram copil şi mergeam la şcoala primară din satul meu, de multe ori stăteam iarna în şcoala noastră fără de foc în sobă, din lipsă de lemne. Şcoala nu avea lemne, pentru că cei care trebuia să aibă grija lemnelor de foc erau nişte oameni nechibzuiţi şi nu se îngrijeau din vreme să aducă lemnele din pădure…

În astfel de vremuri, noi, toţi copiii, tremuram în băncile noastre, iar învăţătorul tremura şi el împreună cu noi…

Atunci s-a luat o hotărâre: fiecare şcolar să aducă de acasă neapărat, dimineaţa, când venea la şcoală, câte două bucăţele de lemn, ca să avem cu ce face focul în soba clasei noastre. Şi aşa am şi făcut zile şi săptămâni la rând, în vremea când şcoala nu avea lemnele ei.

Când aduceam lemne de acasă, ne încălzeam; când uitam să aducem lemne, tremuram cu toţii de frig şi nu ne alegeam cu nici un folos de învăţătură.

Cam aşa stăm şi sufleteşte când adunarea noastră duhovnicească nu are căldură şi putere.

Atunci, dacă nu aducem fiecare partea noastră de foc de acasă, stăm cu toţii şi îngheţăm sufleteşte, căci în soba dragostei, nu-i nici o scânteie de căldură; în lucrarea credinţei, nici o roadă duhovnicească; iar pe altarul nădejdii, nici o putere de jertfă.

Dragă fratele meu, sufletul meu şi fiul meu, îngrijeşte de focul nădejdii frăţeşti! Pune lemne pe focul acesta sfânt la care ne încălzim cu toţii! Pune lemnele rugăciunii, ale postului, ale râvnei şi ale ostenelilor!

Nu aşteptaţi ca numai unii să facă asta, ci daţi-vă toate silinţele ca să ducă fiecare câte un lemnişor de acasă, pentru ca focul adunării să ardă frumos.

Rugaţi-vă înainte de plecarea la adunare! Rugaţi-vă tot timpul şederii acolo! Rugaţi-vă pentru focul care trebuie să ardă necurmat în mijlocul nostru, în inimile noastre, în familiile noastre, în toate zilele şi nopţile vieţii noastre, fiindcă fără lemne focul se stinge, iar fără focul nădejdii în curând ne stingem şi noi toţi.

Traian Dorz – Hristos puterea Apostoliei din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 25-a după Rusalii

Foto: Emi Popa

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!