10. Avem obligaţia faţă de originea noastră să tră¬im într-un chip vrednic de Tatăl din Care ne tragem.
Să ne avântăm spre tot ce este mai înalt,
nu numai prin progresul tehnicii şi prin înălţarea în Cosmos, ci mai ales prin cultura şi morala noastră,
care ar trebui să înainteze cel puţin egal cu tehnica.
11. Să ne lepădăm de tot ceea ce este josnic, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la cel Preaînalt,
– şi să nu ne prăbuşim până la cel prea josnic.
12. Pentru cel care aşteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare,
orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult şi orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea strigătele lui se înmulţesc pe măsură ce vremea trece
şi cresc în tărie pe măsură ce şi primejdia creşte.
13. În multe privinţe, adeseori altele sunt gândurile şi căile lui Dumnezeu decât gândurile şi căile omului.
De multe ori, tocmai tăcerea şi odihnirea în care ni se pare că stă Dumnezeu este cea mai potrivită lucrare din partea Lui pentru noi.
Mult trebuie să se zbuciume în zadar un credincios al Domnului până ce află acest adevăr!
14. De multe ori, tocmai primejdia de care ne temem şi de care nu ne-a scăpat Dumnezeu era ceea ce atunci lipsea stării noastre.
Pe o cale mai aspră şi mai grea, ea trebuia să aducă în viaţa noastră tocmai binele cel mai mare şi mai folositor pentru noi.
Numai că asta am aflat-o în urmă – şi nu întâi.
15. De multe ori, fiinţa sau lucrul care era comoara cea mai de preţ a inimii noastre
– şi pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne-o ia –
ar fi fost cauza unei veşnice nenorociri pentru noi,
dacă nu ne-ar fi fost luată atunci de Dumnezeu.
16. Avem o foarte mare nevoie de o totală încredere în înţelepciunea şi în bunătatea hotărârilor lui Dumnezeu
ori de câte ori avem rugăciuni stăruitoare pentru izbăviri grabnice înaintea Lui.
17. Când, printr-o viaţă de adâncă ascultare faţă de Dumnezeu,
noi ne-am deprins a avea acelaşi fel de a voi cu El,
atunci şi toate rugăciunile noastre sunt împlinirea gândurilor noastre (I In 5, 14).
18. Când noi trăim o prea puternică viaţă firească,
iar în rugăciunile noastre cumpănesc prea greu dorinţele fireşti,
– atunci ştie Dumnezeu că multe din acele rugăciuni e mai bine să nu ni le asculte.
Mai bine să nu ne răspundă la acele rugăciuni, mai bine să nu Se „obosească” să ni le împlinească Dumnezeu.
19. Când o dragoste a inimii noastre este o primejdie pentru mântuirea noastră, atunci Domnul ne-o ia.
Căci, dacă odorul inimii noastre nu ne-ar fi luat, ar ajunge pentru noi mai târziu o pricină de ruşine şi de nimicire.
Prin înlăturarea răului mai devreme, Domnul ne scapă, să nu ajungem într-un rău şi mai mare…
20. O, pentru cât de mulţi ar fi fost mai bine dacă erau prinşi la prima lor hoţie…
şi să fi fost pedepsiţi la primul lor păcat…
şi să fi fost descoperiţi la prima cădere…
Mulţi n-ar fi ajuns să meargă cu îndrăzneală pe calea cea rea până mult mai târziu, când n-au mai putut fi salvaţi de nimeni.
Bunul nostru Dumnezeu, ai milă de toţi şi ne scapă mai degrabă de răul pe care ni-l credem bine.
Amin.
7. ÎNFĂŢIŞAREA ŞI JUDECATA
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
