1 – Dumnezeul nostru Viu şi Puternic este totdeauna cu noi.
Cuvântul şi Ochiul Său este la fel oriunde cu noi, cu fiecare şi cu toţi.
Oriunde li oricând.
Uneori Îl vedem, Îl auzim, Îl înţelegem.
Alteori nu. Tot aşa cum uneori ne vedem umbra lângă noi, alteori nu, – deşi ea este totdeauna alături de noi – şi când o vedem şi când nu.
2 – Unii avem ochii deschişi şi umbra în lumină. Aceştia Îl vedem atât de bine pe Domnul, înţelegem aşa de bine Cuvântul Lui.
Şi simţim atât de bine Ochiul Lui Păzitor şi Veghetor asupra noastră.
Dar alţii care au încă ochii închişi şi umblă încă în întuneric, nici nu-L văd pe Domnul – şi nici nu-I aud Cuvântul Lui.
Aceasta este cea mai mare orbie şi surzime.
3 – Chiar dacă încă n-ai venit la Hristos şi chiar dacă încă umbli pe căile cele întunecate ale păcatului şi chiar dacă nici nu vrei să crezi încă în existenţa lui Dumnezeu şi în Judecata lui Hristos – să ştii că tu totuşi nu eşti ascuns de El. Cum nu poţi fi ascuns de propria ta umbră…
În zadar te înşeli acum că poate nu-i chiar aşa. Să ştii sigur că chiar aşa este.
Şi s-ar putea s-o vezi asta chiar mâine.
4 – Dumnezeu te însoţeşte pretutindeni şi nu poţi scăpa de El niciodată şi nicăieri, cum nu poţi scăpa de Cuvintele Lui din mintea ta.
Şi de Prezenţa Lui în conştiinţa din inima ta!
5 – Dacă eşti credincios, aşa eşti vegheat de Hristos ca de umbra ta.
Iar dacă eşti necredincios, aşa eşti supravegheat.
Când ţi se vor deschide ochii ai să vezi.
Şi vei fi fericit pe vecii vecilor – ori nefericit tot aşa.
Depinde numai de tine.
Şi poate numai de clipa asta.
6 – E ciudat când omul în locurile cele mai frumoase nu doreşte să trăiască, ci să moară…
Inima lui este încredinţată că numai prin moarte îşi poate păstra cu adevărat şi statornic o fericire de care n-ar vrea să se mai despartă niciodată.
7 – Aşa sunt bieţii oameni, care nu-L cunosc pe Hristos şi nu ştiu de realităţile de Dincolo de viaţa şi de moartea aceasta.
Presimt fericirea, o doresc din toată fiinţa lor, ar dori s-o ajungă şi s-o păstreze, dar nu ştiu cum.
De aceea ţinta lor le este moartea, – fiindcă nu cunosc viaţa.
8 – Să vezi fericirea Ierusalimului! O, aceea va fi fericire.
Să moşteneşti Împărăţia Cerească, aceea va fi moştenire.
Să primeşti cununa Slavei, aceea va fi cunună.
Să ai o viaţă veşnică, aceea va fi viaţă!
Să te îmbogăţeşti în Hristos, aceea va fi bogăţie!
Şi să-ţi primeşti lauda şi cinstea de la Dumnezeu.
Aceea va fi laudă, aceea cinste!…
9 – O, suflete care nu ai aceste comori cereşti – cât de uşor le poţi avea acum, şi cât de amar vei plânge mai târziu, dacă nu te hotărăşti astăzi să vii spre a le afla!
Dar vino nu mai amâna nici o clipă, nici chiar pentru mâine…
Mâine vor veni alţii.
Mâine este al altora; al tău poate nu mai este nici chiar astăzi întreg.
Al tău sigur, este numai acum.
Deci vino în clipa asta.
10 – Va veni o clipă neaşteptată, în care de peste toţi cei care n-au vrut să asculte şi să înţeleagă că bunătatea lui Dumnezeu îi îndeamnă acum la pocăinţă, – această bunătate va fi luată.
Binecuvântarea lui Dumnezeu le va fi retrasă, – iar acei care până atunci n-au vrut să asculte de Dumnezeu şi să se hotărască pentru Hristos, – vor rămâne goi şi descoperiţi înaintea Înfricoşatului Judecător (Evrei 4, 13).
O ce cumplită le va fi trezirea aceea!
11 – Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor.
Suma tuturor laudelor.
Suma tuturor darurilor…
Binecuvântarea este revărsarea celei mai înalte iubiri.
Şi atunci cînd Dumnezeu o dă omului – şi atunci când omul o dă lui Dumnezeu – şi atunci când omul o dă altui om.
12 – De la om spre Dumnezeu, binecuvântarea este suma tuturor laudelor, izvorâte din cea mai înaltă cinstire, evlavie şi închinare.
Când mulţimile Îl întâmpinau pe Domnul, binecuvântarea lor s-a înălţat pentru o clipă până la cea mai înaltă stare duhovnicească.
Şi aşa s-au înălţat şi sufletele lor.
13 – Sunt în viaţa mulţimilor unele clipe unice în care, într-o cerească lumină, fac câte un salt peste mii de ani.
Mulţimile trăiesc atunci momente şi înţeleg atunci adevăruri şi realizează atunci minuni, – pe care abia după veacuri – şi uneori multe – ajung înţelese de urmaşii lor.
14 – Cât de adevărat este că poporul presimte marile adevăruri.
Uneori mult mai luminos şi mai grabnic decât conducătorii săi.
15 – Dacă în vremea Mântuitorului, conducătorii poporului evreu ar fi înţeles ceea ce poporul a presimţit, – cât de minunat ar fi decurs toată istoria lor!
Dar ei, care aveau puterea în mâinile lor, au înăbuşit cu bani, cu ameninţări şi cu sânge, conştiinþa poporului lor, şi-au falsificat voinţa şi i-au schilodit sufletul…
– Astfel le-au nefericit istoria.
16 – Împărăţia lui Hristos avea să fie singura Împărăţie binecuvântată, alcătuită dintr-un singur popor binecuvântat şi stăpânită de o singură lege binecuvântată: Iubirea, această singură împărăţie avea să fie nebiruită, acest singur popor avea să fie fericit – şi această singură lege avea să fie veşnică.
17 – În tot haosul care domneşte în lume…
În toată nestatornicia tuturor împărăţiilor, legilor şi stăpânirilor, – un singur lucru este adevărat şi fericit: Împărăţia care vine a Împăratului Hristos.
Pentru această Împărăţie ne rugăm cu toţii de fiecare dată când rostim Tatăl nostru.
18 – Numărul poporului care face parte din această Împărăţie creşte zilnic, prin puterea lui Dumnezeu.
Şi toţi cei care se supun Legii ei celei noi, care este adevărata iubire, – devin fiii şi moştenitorii ei.
Astfel aceştia învaţă să vorbească o singură limbă, să privească într-un singur fel, să umble pe un singur drum, să dorească un singur lucru şi să meargă spre un singur ţel.
Pentru ei, toate acestea sunt în Hristos.
19 – Fiecare credincios al lui Dumnezeu, preţuindu-se în felul cel mai simţit unul pe altul, respectând fiecare convingerile celuilalt, ei toţi tind mereu din orice parte spre aceeaşi ţintă: Hristos.
Luptând pentru acelaşi Scop.
Şi străduindu-se să urmeze aceeaşi pildă a Domnului lor, ei vor ajunge în acelaşi loc.
Pentru că toţi sunt binecuvântaţi cu acelaşi har.
20 – Dacă fiecăruia dintre noi ceea ce avem ni s-a dat de Sus, înseamnă că acela căruia i s-a dat mai mult, este cel mai datornic faţă de Dumnezeu.
Iar cel mai datornic, umblă nu numai cel mai smerit, dar şi cel mai îngrijorat de împlinirea datoriei lui.
Dumnezeul nostru ajută-ne să umblăm fiecare dintre noi, atît de smeriţi pe cât suntem de datori faţă de Tine.
Amin.
Traian Dorz – Pășunile dulci