3 – Pãcatul poartã în el frica.
Oricine trãiește în pãcate are în sufletul sãu totdeauna groaza de judecatã, și frica de osânda de care se simte amenințat mereu.
4 – Cel nelegiuit privește spre cer cu urã și cu groazã, simțind cã acolo el are un Judecãtor nu un Tatã.
Un vrãjmaș nu un prieten.
De aceea cel rãu fuge de Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcã acest Cuvânt îi judecã faptele sale.
Fuge de omul lui Dumnezeu, pentru cã prezența lui îi osândește purtãrile.
Fuge de adunarea lui Hristos, fiindcã acolo i se descopere pãcatul.
Numai de Moarte și de Judecatã, nu va mai putea fugi.
5 – Numai sufletul vinovat este fricos.
Numai sufletul mic este laș.
Numai sufletul blestemat este trãdãtor.
Sufletul nevinovat este curajos.
Sufletul mare este demn.
Sufletul sfânt rãmâne nedespãrțit de Hristos, cu orice preț, în orice stare, prin orice nenorociri.
Cain fugea (Facere 4, 16).
Absalom fugea (2 Samuel 13, 34 ºi 18, 9).
Iuda s-a dus fugind (Ioan 13, 30).
Cãci criminalul fuge. Netrebnicul fuge. Vânzãtorul fuge…
Dar fuge degeaba, cãci osânda lor dreaptã fuge mai repede dupã ei. Și totdeauna îi ajunge mai curând decât se așteaptã.
6 – Cel rãu fuge spre pãcat, sau spre pierzare.
Înainte de a face rãul fuge ca sã-l facã cât mai repede, cãci acesta este un blestem care îl urmãrește dupã ce omul a prins în inima lui gândul crimei (Ioan 13, 2).
Dupã aceea fuge de la locul crimei ca sã nu fie prins, apoi fuge de teama urmãrilor crimei sãvârșite.
Fuge pânã ajunge în iad, –
– de acolo nu va mai fugi apoi niciodatã…
7 – Cine nu se teme de Dumnezeu, nu se teme nici de pãcat și nu se teme nici de judecatã.
Un astfel de om va cãdea dintr-o datã sub osânda tuturor acestora.
8 – Dar ferice de omul care se teme necontenit de orice rãu, fiindcã acela umblã totdeauna cu grijã, și umblând cu grijã nu cade niciodatã.
Cine știe ce îngrozitor este pãcatul și blestemul sãu, acela se ferește de tot rãul ce-l poate vedea și ocoli, iar de cel ce nu-l vede și nu-l poate ocoli, îl ferește Dumnezeu.
Traian Dorz, din ”Sãgețile biruitoare”
