Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pâinea noastră cea de toate zilele

Pâinea noastră cea de toate zilele

Pâinea noastră cea de toate zilele

Ne rugăm zilnic lui Dumnezeu să ne dea „pâinea noastră cea spre fiinţă“ (Matei 6, 11), şi, probabil, cei mai mulţi dintre noi ne gândim doar la pâinea care hrăneşte trupul acesta trecător sau, într-un sens mai larg, la toate cele câte întreţin viaţa noastră pământească. Uităm însă că trupul acesta este doar învelişul şi, în acelaşi timp, „vehicolul“ vremelnic al „substanţei active“ numită suflet. Iar cel rău ne ispiteşte mereu să ne ocupăm mai mult de vehicol decât de distinsul călător pe care acesta-l poartă pe traseul vieţii pământeşti.

Astfel, vrăjmaşul mântuirii încearcă mereu să concentreze toate preocupările noastre doar asupra trupului: cum să-l hrănim mai bine, cum să-l îmbrăcăm mai frumos, cum să petreacă mai bine în trecătoare desfătări şi cum să-i asigurăm cât mai mulţi ani aici pe pământ. Şi aceasta în ciuda faptului că întreaga Biblie scoate în lumină, prin aleşii Domnului, lupta aceasta neîmpăcată între trup şi suflet, între trecător şi veşnic, între mărginit şi nemărginit. Sf. Apostol Pavel ne aduce mereu aminte că noi, aici pe pământ suntem doar nişte călători; că n-avem o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare (Evrei 13, 14). Că, în fond, pentru altceva, mai bun, suntem noi născuţi, destinul nostru în lume fiind de o altă esenţă şi de o altă perspectivă.

Dar, mai presus de oricine, Mântuitorul, pe Care diavolul Îl ispiteşte în pustia Carantaniei, după postul total de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, dă un răspuns categoric şi îngerului căzut şi tuturor celor ispitiţi de acesta: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4). Deci nu pâinea materială, care întreţine ceea ce e perisabil, nici alte lucruri legate de omul pământesc trebuie să fie preocuparea noastră de căpetenie, ci să ne conformăm îndemnului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6, 33). Prin urmare, bunurile trecătoare nu sunt un scop, ci doar nişte mijloace de care trebuie să ne folosim numai în măsura în care ele ajută sufletul să-şi împlinească menirea ce i-a rânduit-o Dumnezeu atunci când l-a creat pe om. El este deci elementul cel mai de preţ, suflare nemuritoare din Dumnezeu, valorând mai mult decât întreaga lume: „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“ (Matei 16, 26).

Ei bine, dacă trupului trecător ne străduim să-i dăm toate cele de trebuinţă, ce-i dăm sufletului, cu ce hrănim noi omul cel duhovnicesc, chemat să fie împreună-lucrător cu Dumnezeu? Punem oare trupul în slujba sufletului sau sufletul în slujba trupului? Îi dăm noi zilnic pâinea cea spirituală? Care este meniul ce i-l pregătim omului celui duhovnicesc spre a ajunge la maturitate în Hristos? Dacă îl hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, rodind în răbdare, ascultare şi smerenie, omul cel dinăuntru, omul născut din nou,creşte normal până la statura spirituală ce i-a rânduit-o Dumnezeu. Dacă stăruim în rugăciune, dacă ne străduim zilnic ca orice gând şi orice simţ să le facem roabe ale ascultării de Hristos, atunci între noi şi El există un circuit spiritual normal. Atunci a trăi înseamnă Hristos, în orice împrejurare de viaţă. Gradul nostru de creştere în Domnul depinde absolut de hrana ce i-o dăm sufletului. Cu ceea ce îl hrănim aceea şi suntem. Depinde cât de mult avem genunchii frânţi în rugăciune. Cât de mult ne privim în oglinda Cuvântului lui Hristos. Cât de mult cunoaşterea noastră devine trăire zilnică, iar Trupul şi Sângele Său – o hrană pentru fiinţa noastră.

E cunoscut faptul că domeniul spiritualului se pretează cel mai mult la amestecul viclean al diavolului. Apetitul spiritual se poate uşor converti într-un joc gratuit al minţii, într-un fel de aventură a cunoaşterii care, în loc să ne apropie de creşterea în Hristos, ne îndepărtează de aceasta. Ispita în cunoaştere a fost întotdeauna cea mai periculoasă armă cu care diavolul i-a doborât, de pe culmile spiritualităţii, pe unii din cei aleşi. De pe aripa acestui templu s-au prăbuşit mulţi în hăurile păcatelor spirituale şi trupeşti. Tehnicile actuale de activizare a creierului, practicate prin amestecul cu religiile orientale, împing pe oameni spre autozeificare; crează un fel de ştiinţă a spiritului în care forţa supremă nu este Dumnezeu, ci omul. Este tocmai povârnişul pe care a alunecat şi Lucifer în adâncuri.

Pe de altă parte, omul obişnuit al zilelor noastre este deviat, de către cel viclean, de la adevărata cale a cunoaşterii care duce la Dumnezeu. Setea sa spirituală este convertită spre magie, ocultism, astrologie, care, chipurile, ar satisface şi curiozitatea şi realizarea succesului în viaţa de toate zilele. Cartea de rugăciuni este înlocuită cu zodiacul; frecventarea bisericii, cu audierea a fel şi fel de conferinţe în care imaginarul şi reflectarea stâlcită a realităţii îl abat pe om de la calea către Dumnezeu. Un tineret debusolat îşi cheltuieşte energiile şi anii cei mai frumoşi în ritmurile unei muzici sataniste, în practicarea unor ritualuri oculte, în consumul de droguri şi în lecturi de senzaţie, care duc la dezintegrarea personalităţii şi la totala înstrăinare de morală şi de credinţa în Dumnezeu.

Aflat în călătorie sau în săli de aşteptare, omul nostru face doar o inutilă gimnastică a minţii prin rezolvarea de rebusuri sau integrame, dar sufletul nu şi-l hrăneşte cu nimic. Poluarea cărţii, a cinematografului şi a televiziunii cu idei, acţiuni şi imagini ce cultivă libertinajul în toate compartimentele existenţei, oferă omului o hrană care îl animalizează şi îl împinge spre autodistrugere. Chipul lui Antihrist transpare tocmai din aceasă panoramă a lumii de azi, care L-a pierdut şi pe HristosCuvântul şi pe Hristos cel Euharistic, adevărata hrană care ne fortifică şi ne pregăteşte fiinţa pentru a putea deveni cetăţeni ai cerului.

Gheorghe PRECUPESCU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!