Părinte, se poate întâmpla ca un ortodox să aibă vecini evanghelişti, musulmani etc. Cum trebuie să convieţuim cu ei ? Ortodoxul să se “închidă” în sine şi să-şi vadă de ale sale sau să comunice cu vecinii?
R : Conviețuirea confesională este o realitate a vremurilor noastre și se materializează prin viețuirea în același spațiu dar cu manifestări specifice fiecărei comunități.
Ortodoxul nu trebuie să se ” închidă ” întru sine ci să fie comunicativ cu toți cei din jurul său, întru numele Domnului Iubirii Depline, adică a lui Dumnezeu Cel ce face să răsară soarele peste toți dar și să plouă de asemenea pentru toți.
A comunica cu vecinii este o exprimare a bunei educații, ori la acest capitol noi românii creștini ortodocși stăm foarte bine .
2.) Cum să-l trateze un ortodox pe vecinul/colegul care face propagandă pentru altă religie?
R : Tratementul trebuie sa fie de prețuire în Duhul Sfânt.
La acest moment, vecinul/ colegul crede că ce știe el este totul.
Dovada credinței este în primul rând dovada istorică a educației, culturii și cultului tău.
Calitatea celor enumarate mai sus face diferența.
3.) Mânaţi de curiozitate, unii sunt ispitiţi să meargă la câte-o adunare a protestanţilor, să asiste la un eveniment, fără a trece de “partea” lor. Este considerat păcat? Trebuie mărturisit la spovedanie?
R : Cei care dau fuga în stanga și în dreapta, nu fac parte dintre cei care practică Ortodoxia. A participa invitat sau din curiozitate la o ceremonie/ adunare a confesiunilor recent apărute, face dovada nefundamentarii în credința ta ortodoxă. Ce înseamnă acesta ?
Nu faci dovada materializarii Nașterii de Sus, pe care prin Taina Botezului trebuia să o trăiești zi de zi. Această necristalizare, needificare a vieții tale creștine ,după predania Sfinților Părinți, te expune riscului de a eșua în ” credințe fără credință ” .
4.) Auzim tot mai des cuvântul “ecumenism”. Cum s-ar traduce pe înţelesul oricărui creştin, chiar şi a celui fără prea multă carte?
R : Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reunirea tuturor confesiunilor creștine într-una singură.
Noi ca ortodocși trebuie sa fim cei mai încântați că toți vor reveni la Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică, din care unii, din proprie inițiativă, cândva au ieșit iar alții nici nu recunosc că există istoric de 2000 de ani și a oferit tuturor Vestea Bună a Evangheliei lui Hristos. Că va fi așa sau nu rămâne de văzut.
5.) Se intenţionează ridicarea unei mari moschei în Bucureşti iar unii ortodocşi nici nu concept aşa ceva, fiind revoltaţi. Cum ar trebui să privim problema şi ce atitudine s-ar cuveni să avem?
R : Pentru noi românii Otodoxia este este modul nostru de a fi .
Și înaintașii noștri au gândit și înfăptuit în același Crez.
Demersurile unora de a zidi casă de rugăciune într-un stat majoritar creștin este surprinzător.
Eu port reverenda și crucea pectorală permanent și merg în diverse misiuni / pelerinaje și cunosc foarte bine restricțiile pe care le am ca urmare a prezenței mele în lumea altor confesiuni.
Din respect față de cultură și credința lor eu, am evitat si voi evita să îi tulbur cu ceva în ” casa lor “. Privitor la acestă mega construcție o vorbă a unui plăcut om al lui Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru de la mănăstirea Sihastria,care spune : ” Să nu crezi tot ce auzi” !
6.) În actualul context istoric când se vorbeşte despre islamizarea Europei, ce pot face românii ortodocşi? Să fie tolereanţi cu musulmanii care se stabilesc în ţara noastră? Să se teamă?
R : Românul este renumit în întrega lume pentru ospitalitatea lui .
Este adevarat că suntem” sub vremuri ” dar aceasta nu trebuie să ne schimbe obiceiurile sfinte ale strămoșilor noștri.
Un alt plăcut al lui Dumnezeu, Părintele Ghelasie de la Frasinei ne-a lăsat o vorbă mare : ” Să nu te alarmezi ” ! Eu unul îl voi asculta cu sfințenie. Vă îndemn să faceți la fel .
7.) Un număr însemnat de piteşteni ortodocşi merg în fiecare marţi la biserica romano-catolică pentru a-l cinsti pe Sf. Anton de Padova. Ce le-aţi recomanda? Ar trebui opriţi?
R : Eu fac semnul sfintei cruci în fața bisericii romano-catolice din Pitești și de oriunde. Am fost în timpul studenției și la o slujbă de Înviere. Am fost ! Atat !
Am fost și am aflat că Domnul Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor noastre îmi este mult mai apropiat și pe înțelesul meu AICI, în Biserica Neamului meu, Mama noastră duhovnicească.
8.) Este “primită” spovedania unui ortodox mai “liberal” care şi-a mărturisit păcatele într-o biserică romano-catolică? Metoda confesionalului în care nu se vede faţa preotului, este preferată de unii care şi-ar dori-o preluată şi-n ortodoxie…
R : Spovedania este o Taină nu o putem trata decât ca o mare Taină a mântuirii sufletului nostru. Deci să luăm aminte !
Da ! Exista spații ” securizate “pe care le putem numi confesionale și în Biserica Ortodoxă Română dar nu in modul celui catolic, adică ești invitat în chilia duhovnicului tău, în general în mănăstiri.
Precizez faptul că în bisericile pentru surzi este obligatorie existența unor asemenea condiții de păstrare a secretului spovedaniei.
Surzii gesticuland nu pot comunica sub Epitrahil și de aici necesitatea existentei chiliei/confesionalului.
Părintele Onu Constantin.
1 Comment