„Un cuvânt mi-a venit în suflet, în inimă, cuvântul acela pe care l-a spus Domnul vrăjmaşului: Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu e nimeni ca el pe toată faţa pământului. Şi deodată mi s-a părut că acel cuvânt îmi vorbeşte aşa de minunat. Iată, câtă bucurie are Tatăl de un rob credincios, de un suflet credincios!
Cum Se bucură Domnul de copiii Lui cei buni! Cum îi iubeşte şi cum Se bucură! Îţi vine să zici aşa: Uite cum Se laudă cu copiii Lui! Cum Se laudă, cum îi arată: Ai văzut pe robul Meu, Iov? Nu e nimeni ca El! Şi m-a dus gândul şi inima în Noul Testament. Şi mi s-a legat gândul la cuvântul pe care l-a spus Tatăl în ziua Bobotezei, la Botezul Domnului: Acesta este Fiul Meu Preaiubit, întru Care am binevoit! Şi cum le spune ucenicilor pe urmă sus, pe Tabor: Acesta e Fiul Meu Preaiubit! De El să ascultaţi! Şi parcă auzi cuvintele acestea: Nu e nimeni ca El pe pământ! E Fiul Meu Preaiubit! Nu oricine! Fiul Meu Preaiubit! O, cum vorbeşte Tatăl despre Fiul! Aţi simţit lucrul acesta, cum Îl arată Tatăl pe Fiul? Uitaţi-vă la El! Acesta este! Ni-L arată! E Fiul Meu cel Preaiubit! Pe El vi L-am dat! Uitaţi-vă la El! Nu e nimeni ca El! Pe El vi-L dăruiesc!
Şi mă gândesc acum. Ne-am strâns aici să vorbim de înaintaşii noştri, de părinţii noştri, de Părintele Iosif şi de fraţii noştri scumpi şi dragi! Ne închipuim noi cum ne spune nouă Domnul: Aţi văzut pe fiul Meu, Iosif? I-aţi văzut viaţa? I-aţi cunoscut-o? Cum a trăit el, cum s-a jertfit? Aţi văzut pe robul Meu, Iosif? Dar pe robul Meu, Ioan? Dar pe robul Meu, Traian? Pe aceşti copii ai Mei frumoşi, i-aţi văzut? Le-aţi văzut viaţa?
Am să vă fac o mărturisire. Am venit de la ultima nuntă la care a fost fratele Traian. M-a ajutat Domnul să fiu acolo şi să-l văd. Era obosit. Aş fi vrut să stau puţin de vorbă cu el, dar am zis: Lasă, că tu ştii. Ce să-l mai oboseşti? Nu vezi cât e de trudit şi de obosit? Şi nu am îndrăznit să mă duc. M-am întors acasă şi în cămăruţa mea am izbucnit acolo plângând şi m-am rugat: Doamne, mai ţine oamenii aceştia sfinţi printre noi! Doamne, mai ţine-i, Doamne, şi-i ocroteşte! Sunt atât de obosiţi, de chinuiţi, de apăsaţi! Şi în rugăciunea aceea am izbucnit deodată şi am strigat: Doamne, cât de frumoşi sunt copiii Tăi! Şi am spus-o, cum zice Domnul: când spui cu gura, să crezi cu inima. O, ce experienţă unică! Ei, în cuvântul acela pe care l-am rostit, din toată inima, s-a prăbuşit şi peste mine Domnul în acea îmbrăţişare, şi ce am trăit acolo nu voi uita niciodată!”
Gabriel Grămescu (Reşiţa, CS)
