În confruntarea orbului vindecat cu iudeii, cel dintâi a închis gura potrivnicilor prin cunoscutele cuvinte: „Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe cei păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu pe acela îl ascultă” (Ioan 9, 31). Desigur, Dumnezeu îi ascultă şi pe cei păcătoşi, dar prima lor rugăciune trebuie să fie rugăciunea pocăinţei, iar după rugăciunea pocăinţei nu numai că pot să se roage, dar chiar sunt datori să facă acest lucru. Deşi toţi suntem îndatoraţi să ne rugăm, nu toţi au aceeaşi putere în rugăciune, după cum spune Sfântul Apostol Iacov: „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 17). În baza acestor descoperiri biblice, noi facem apel stăruitor la rugăciunile drepţilor, la rugăciunile sfinţilor. Vrem să dăm la o parte zgura, praful şi cenuşa care s-au aşezat într-un mod păgubitor şi nelegitim peste o formulă liturgică, ca să descoperim mărgăritarul ascuns în ea: „Pentru rugăciunile sfinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”.
În dialog cu ucenicul său, Ioan, Sfântul Varsanufie spune din cercare şi experienţă că unii, care au ajuns la o mare măsură duhovnicească, „pot să câştige îndurarea lui Dumnezeu pentru zecile de mii de oameni”. Iată mărturia lui: „Eu cred, fără să mă îndoiesc, că sunt unii în acest loc care pot să câştige îndurarea lui Dumnezeu pentru zecile de mii de oameni şi nu sunt respinşi…, căci rugăciunile lor se suie la cer ca nişte fulgere ce luminează asemenea razelor soarelui şi de ele Se veseleşte Tatăl şi Se bucură Fiul şi are plăcere Duhul Sfânt” (Sfântul Varsanufie, Filocalia 11, răspuns la întrebarea 187).
Sfântului Varsanufie i s-a descoperit acest adevăr într-un mod atât de strălucit, încât formulează nouă fericiri pentru cei care stăruie în comuniunea cu sfinţii: „Să înţelegem ce ne-a gătit Dumnezeu: nu a fi sub picioarele sfinţilor, ci fiii lor şi împreună-moştenitori cu ei. Fericit este sufletul care a gustat din aceasta! Fericit este sufletul care a fost luminat să înţeleagă aceasta! Fericit este sufletul care a fost rănit de o astfel de dragoste! Fericit este sufletul care a fost cucerit de aceasta! Fericit este sufletul care cugetă la aceasta! Fericit este sufletul care s-a lipit de aceasta! Fericit este sufletul vrednic de aceasta! Fericit este sufletul care-şi pune credinţa în ele! Fericit este sufletul desăvârşit în acestea! Căci îl aşteaptă fericirea şi veselia şi răsplata în Împărăţia cerurilor…”
În continuare, mai redăm cuvintele unui alt sfânt care ne vorbeşte despre rugăciunile sfinţilor: „O, dacă am auzi şi am vedea cum se roagă pentru noi şi pentru lume Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoarea, arhanghelii şi îngerii şi toate oştirile cereşti, rugăciunile apostolilor şi prorocilor, care ne iubesc cu iubirea lui Hristos, ne-am înfricoşa şi ne-am ruşina de lenea şi negrija noastră la rugăciune; nu numai ziua, ci şi în puterea nopţii ne-am ridica la ruga şi lauda bunătăţii, îndelung-răbdării, măreţiei, înţelepciunii, atotputerniciei lui Dumnezeu, Care a creat şi le ţine pe toate! O, sfinţi ai lui Dumnezeu, treziţi-ne şi pe noi, leneşii, robiţi deşertăciunii şi mulţimii patimilor, la rugăciune, la rugăciune neîncetată, fiindcă cu toţii suntem în necazuri neîncetate de la duhurile cele rele şi atotviclene; şi rugaţi-vă şi voi, căci vouă vi s-a dat harul a vă ruga pentru noi! Amin” (Sfântul Ioan de Kronstad, Liturghia, cerul pe pământ – Deisis, 2002, p. 325).
Din cuvintele incendiare şi limpezi, cercate şi probate de mai sus, înţelegem, pe de o parte, să intensificăm avântul şi dragostea noastră pentru rugăciune, iar pe de altă parte, să ne sporim evlavia faţă de sfinţii despre care calendarul şi sinaxarul ne amintesc în fiecare zi. Slujba Sfântului, acolo unde se face, un Acatist, un Canon ajută atât de mult!
Preot Petru RONCEA
