„…. Preaiubiţi fraţi şi surori, cred că s-au împlinit rugăciunile tuturor fraţilor care s-au făcut pentru acest Revelion, pentru a fi la 100 de ani aici, în Catedrala, în biserica în care a slujit Părintele nostru Iosif. Cred că aşa cum poporul român, acum 100 de ani, avea nevoie de mântuire, şi cel de astăzi are aceeaşi nevoie de mântuire, ca atunci. Sigur că au fost multe lupte în Lucrarea Oastei, pentru că această Lucrare are mulţi potrivnici. Şi mă gândesc la cântarea Oastea Ta, Iisuse. Care are şi biruinţă, dar are şi înfrângeri.
Am cunoscut Lucrarea Oastei prin părinţii noştri, care au fost primii ostaşi, pionieri ai Oastei Domnului, şi care au fost mai râvnitori ca noi, cei de astăzi, cu toate că ei nu aveau mijloacele de transport pe care le avem noi. Mergeau pe jos şi, în cele din urmă, şi-au făcut câte o bicicletă, ca să le fie mai uşor să meargă să-L vestească pe Domnul şi în alte localităţi. Erau puţine bicicletele pe atunci. Şi cunosc în judeţul Brăila câteva localităţi, pentru că prin anii ‘58, ‘59 eram pe acolo şi mergeam pe atunci, când fraţii erau în închisoare, la câteva adunări de pe acolo. Şi spun că sunt şi căderi, pentru că astăzi nu mai sunt astfel de oameni ai lui Dumnezeu.
A ţine o adunare, a ţine o lucrare undeva într-o cetate, este aşa de mare nevoie, preaiubiţii noştri, de un făclier, de un stegar, ca să ducă Evanghelia aceasta mai departe! Acolo unde nu s-a mai găsit un astfel de suflet, s-au stins locurile acelea. Pentru că Oastea a avut foarte mulţi duşmani, şi mai are şi astăzi. Şi mă gândesc la felul lor, de la începutul Lucrării Oastei. (…)
Părintele Iosif nu vine de la 1500 încoace, ci el vine de la Sfinţii Apostoli. Părintele Iosif vorbeşte de Sf. Ap. Pavel, care îi era un model. Vorbeşte de Sf. Ioan Gură de Aur, care îi era, de asemenea, un model din vremea Sfinţilor Părinţi. Şi cine vorbeşte împotriva sfinţilor, vorbeşte împotriva Părintelui Iosif. Lucrarea Oastei nu se va stinge, pentru că este de la Dumnezeu, şi Dumnezeu îi va purta de grijă”
Fratele Toader Neagu (Pechea, GL)
spicuiri din cuvântul rostit la Sibiu cu ocazia Centenarului Oastei Domnului – 31 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023