Noi suntem copii ai lui Dumnezeu, dar noi ne-am născut într-o Lucrare, într-o familie duhovnicească ce îşi are şi ea duhul ei, întregul ei, specificul ei binecuvântat, pentru că îşi are scopul ei.
Eu aş dori neîncetat să vă aduc aminte şi să ne aducem aminte personal şi permanent că noi nu suntem nişte indivizi separaţi şi izolaţi unii de alţii şi că noi nu avem o chemare izolată. Că noi avem împreună o chemare strălucită, pentru ca să îndeplinim împreună un scop măreţ, lucrând împreună, cu forţele noastre unite, pentru îndeplinirea marelui scop pe care l-a vrut Dumnezeu cu Lucrarea Oastei: să mântuiască tot neamul acesta. Şi, prin neamul acesta, poate încă multe alte neamuri; toată Biserica aceasta şi, prin Biserica aceasta, poate încă multe alte Biserici.
Acesta e scopul lui Dumnezeu – şi noi trebuie să îmbrăţişăm scopul lui Hristos. „Să aveţi în voi gândul care era în Hristos”, spune Evanghelia. E o poruncă aceasta; şi gândul care este în Hristos este mântuirea tuturor oamenilor. În această mântuire de ansamblu şi în acest aspect general al mântuirii tuturor oamenilor, fiecărei grupări de creatori cărora Dumnezeu le-a dat o însărcinare şi un talent îi revine o sarcină de a lucra împreună pentru desăvârşirea acelei părţi din sufletul poporului şi din sufletul grupului pe care o alimentează şi pentru care lucrează. Şi pentru care au fost ridicaţi să lucreze aceşti creatori aleşi de Dumnezeu şi înzestraţi cu darul acesta divin care este creaţia.
A crea este ceva dumnezeiesc. Dumnezeu este Creatorul. El a creat ceea ce-i mai frumos. Şi a pus în sufletele voastre acest dar divin – darul de a crea –, acest dar binecuvântat.
Şi, prin acestea, cântăreţii şi poeţii au partea cea mai frumoasă.
Vorbirile vor înceta, cunoştinţa va avea sfârşit. Poezia şi cântarea nu va avea niciodată sfârşit. Şi în veşnicie, nu numai îngerii, ci toţi sfinţii vor cânta. Că despre tot ce se spune în Apocalipsa – care arată partea de dincolo de existenţa aceasta –, se spune că trăieşte numai cântarea şi iubirea.
Acestea sunt însuşirile celor care cântă şi-L laudă pe Dumnezeu cu psalmii, cu versul şi cu melodia. Deci noi suntem nişte creatori aleşi de Dumnezeu, însufleţiţi, insuflaţi şi înzestraţi cu darul de a crea.
O melodie frumoasă, o poezie frumoasă, o cântare frumoasă, o idee frumoasă e ceva nemuritor. Şi ori de câte ori îţi trece prin minte sau îţi trece prin ureche, sau îţi trece prin inimă acest „ceva” nemuritor, te înflăcărează, te face să vibrezi şi te face să treci peste timp şi peste limite, şi peste tot şi să ajungi în eternitate, în ceea ce este nemărginit şi frumos din Dumnezeu.
Astfel, existenţa aceasta a noastră va trece în existenţa cealaltă, nemuritoare, prin cântare, prin poezie, prin tot ceea ce este înălţător, sublim şi binecuvântat. Acesta este darul, zestrea, datoria şi răspunderea noastră cea mare.
Mă bucur din toată inima că Dumnezeu are acum în această Lucrare minunată atât de minunate suflete, în care a pus această însuşire dumnezeiască şi puterea de a crea: a crea melodii, a crea poezii, a crea idei frumoase. Şi se ridică o generaţie binecuvântată. Eu sunt aşa de fericit şi pot să spun ca Simion bătrânul: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău”, căci uite ce generaţie minunată de scriitori şi cântăreţi s-a ivit!
Am tot rugat pe Domnul şi am tot îndemnat pe fraţi: Ori de câte ori vă rugaţi, vă rugaţi pentru multe lucruri; dar aşa de puţini sunt cei ce se roagă să ridice Dumnezeu creatori de talent în mijlocul Lucrării: scriitori, cântăreţi, scriitori de opere nemuritoare. Pentru că cuvântul, oricât este de frumos, se uită; dar scrisul, melodia, cântarea, poezia se vor repeta mereu în noi şi noi bucurii.
Şi de fiecare dată trăim prospeţimea şi frumuseţea a ceea ce a creat Dumnezeu şi a pus aşa de minunat în sufletul prin care s-a inspirat acest lucru.
Fiţi fericiţi că Dumnezeu v-a dat această însuşire minunată! Folosiţi-o şi, cum spune Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Înflăcărează darul lui Dumnezeu, care este în tine!”.
Cuvinte la Sărbătorile Literare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012