„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“ (Mt. 11, 28-30).
O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El.
O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El!
Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că viaţa după Evanghelie este un jug greu de purtat.
– Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de pe acum în jug, mi-a răspuns astă-vară un tânăr pe care îl chemam să intre în Oastea Domnului.
Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu, dar ea este, dimpotrivă, un jug dulce, „o povară uşoară“ (Mt. 11, 30).
Lumea de azi e o „vale a plângerii“ plină de necazuri, de frământări, de oameni necăjiţi, nervoşi, îndărătnici şi răi tocmai pentru că oamenii nu cunosc odihna şi uşurarea pe care o dă Domnul.
Undeva am citit despre un biet cerşetor care o viaţă întreagă a trăit în lipsuri şi mizerie. După moartea sa, dărâmându-se bordeiul în care stătuse, s-a aflat în temelia lui o comoară de aur, comoara unui împărat din vechime.
O viaţă întreagă cerşise şi suferise bietul om, în timp ce sub el se afla o comoară împărătească. O, cum n-a ştiut el de acest lucru! Dacă ar fi săpat numai câteva palme în pământul de sub el, ar fi găsit comoara şi ar fi scăpat îndată de toate mizeriile vieţii.
În chipul acestui om sunt şi creştinii de azi. Ei se zbat neputincioşi în frământări, necazuri, lipsuri şi suferinţe, în timp ce lângă ei se află o comoară nepreţuită: Iisus Mântuitorul, Care îi poate scăpa îndată de toate mizeriile trupeşti şi sufleteşti.
O, cum nu cunosc oamenii această comoară! De ar săpa numai puţin adâncurile Evangheliei, ar afla îndată această comoară.
Viaţa din lumea aceasta este o viaţă plină de pace, odihnă şi bucurie sfântă pentru cine o trăieşte cu Domnul şi s-a apropiat de El. Dar cei necredincioşi nu cunosc această viaţă. Nu cunosc dulceaţa acestei vieţi, pentru că ei n-au gustat din ea. Celor necredincioşi în zadar le vorbeşti despre dulceaţa ei.
Un misionar spune într-o carte că a găsit în Africa un trib de sălbatici unde gusturile erau de-a-ndoaselea. Amarul era socotit ca dulce şi dulcele ca amar. În zadar a umblat să-i lămurească: negrii ţineau la gusturile lor.
Aşa sunt şi cei mai mulţi din creştinii de azi. Ei au un gust sufletesc stricat şi schimonosit cu totul. Ei au un gust lumesc. Ei nu pot gusta pacea şi bucuria pe care le dau Mântuitorul şi Evanghelia. Acest dulce, lor li se pare amar.
Dulcele lor sunt plăcerile şi patimile lumeşti.
Apa mării, în sine, nu e bună de nimic: nici de băut, nici de udat pământul cu ea. Dar, îndată ce se ridică în formă de nori şi ia contact cu cerul, devine ploaie binecuvântată ce adapă pământul şi se preface în apă dulce de băut.
Aşa e şi viaţa noastră. Numai singuri, noi suntem nişte fiinţe pline de otravă. O apă otrăvită de păcat, de firea noastră cea rea.
Dar îndată ce luăm contact cu cerul, cu Dumnezeirea, viaţa noastră se schimbă. Îşi recapătă preţul ei, darul ei. Devine o apă curată şi dulce. Viaţa noas¬tră are preţ numai în contact cu cerul, iar acest contact ni-l face Scumpul nostru Mântuitor.
„Veniţi la Mine – zice Domnul – şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Mt. 11, 28). Sufletul nostru n-are odih¬nă decât în Domnul, decât în legătura noastră cu Domnul.
Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti.
Fratele meu! Eu ştiu că multe necazuri şi izbelişti apasă viaţa ta. Dar toate se fac uşoare, toate îşi pierd greutatea dacă te apropii cu ele de Domnul. O, cum nu ştiu oamenii că necazurile şi frământările vieţii ne sunt trimise nouă tocmai să ne apropiem de Domnul! Ne sunt trimise tocmai ca să gustăm din dulceaţa şi odihna pe care Domnul singur le dă în vreme de necaz.
Pe vremea Mântuitorului, „mulţimea căuta să se atingă de El, pentru că putere ieşea de la El şi-i vindeca pe toţi“ (Lc. 6, 19). Această putere iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Când te-ai apropiat cu adevărat de Mântuitorul, când „te-ai atins de El“ şi trăieşti o viaţă cu El, atunci capeţi o linişte, o pace şi o putere sufletească pe care nimeni şi nimic nu le pot lua de la tine.
Apropie-te, frate dragă, apropie-te de Domnul şi-I predă Lui toate grijile tale, toate necazurile tale şi toate frământările tale.
Predă-I Lui mai ales sarcina păcatelor tale şi vei simţi îndată o nespus de dulce odihnă şi uşurare sufletească. Ca un copil mic şi slab, încrede-te în El şi te alipeşte de El. Spune-I Lui toate necazurile tale, vorbeşte cu El despre toate lipsurile tale, cere sfatul Lui şi ajutorul Lui în toate lucrările tale. În toate încercările fii liniştit. Încrede-te în El şi te odihneşte în El. Învaţă-te să nu te odihneşti decât în Domnul.
Un rege din Franţa (Carol al IX-lea) l-a întrebat odată pe un renumit scriitor (Torquato Tasso):
– Cine este cel mai fericit om din lume?
– Deplin fericit nu e nimeni decât Dumnezeu, răspunse învăţatul, iar după Dumnezeu, acela care se apropie mai mult de Dumnezeu.
„Cât eşti de aproape de Dumnezeu“, aceasta trebuie să fie măsura cu care se măsoară fericirea cea adevărată a omului şi rosturile vieţii sale.
Apropie-te, dragă suflete, apropie-te tot mai mult de Domnul. Cu cât te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta şi casa ta se vor preface mai uşoare, mai liniştite, mai pline de pace, de putere, de bucurie şi de mântuire sufletească.
Rugăciune
Iisuse, Preascumpul meu Mântuitor! Şi eu am fost nebunul care a căutat în lume odihna şi bucuria. Dar, vai, pe urmă lumea m-a lăsat în drum singur, bolnav şi părăsit. Abia pe urmă, după mulţi ani de suferinţă, am auzit glasul Tău cel dulce şi izbăvitor: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi“.
Îţi mulţumesc Ţie, Preascumpul meu Mântuitor, că m-ai izbit cu atâtea suferinţe, să mă poţi atrage la Tine şi să pot afla odihna Ta. Ah, ce scumpă şi dulce este odihna Ta! Eu m-aş fi prăpădit de mult dacă n-aş fi aflat această odihnă. O Dumnezeule, cum am putut eu să trăiesc atâţia ani fără să Te cunosc cu adevărat. Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să pier în această orbie. Îţi mulţumesc pentru toate câte mi-ai făcut mie, ca să Te aflu pe Tine şi să mă apleci la picioarele Crucii Tale. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să aflu cea mai scumpă comoară ce o poate afla un om pământean: să Te aflu pe Tine, viaţa mea şi mântuirea mea.
Păstrează-mă, Doamne, în odihna şi bucuria Ta până în clipa când voi scăpa cu totul în braţele Tale, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.
Pr. Iosif Trifa, în „Mai lângă Domnul meu”