Douã broscuțe
Se spune cã un om de la țarã se întreba unde ar putea pune o oalã cu smântânã, sã stea la rece… și, în sfârșit, și-a zis în sine: Am sã o pun în pivnițã, la rece. Și a pus-o în pivnițã, și a acoperit-o cu o frunzã de dovleac. În pivnițã era puțin miros de mucegai, care place foarte mult broscuțelor. Tot în acel timp, douã broscuțe vin încet… țop-țop, miros și se urcã, în cele din urmã, pe frunza de dovleac. Însã, spre nenorocirea lor, amândouã broscuțele se scufundarã în oala cu smântânã. Mare nenorocire!… Atunci una își zise în sinea ei: „Eu nu am sã mai pot ieși de aici… Și, în deznãdejdea ei, se lãsã la fund și muri. Însã cealaltã nu-și pierdu cumpãtul și se zbãtu, Și se zbãtu, fãrã a-și pierde nãdejdea… Și, la un moment dat, ce sã vezi? Broscuța simți sub picioarele ei ceva tare. Smântâna începu a se prefașce în unt și, spre bucuria ei, se urcã pe bulgãrașul de unt și ieși, scãpând cu viațã.
Pãianjenul
Se mai spune și despre un pãianjen care se luptã zdravãn cu arãtãtoarele unui ceas care mereu îl împiedicã sã-și țese pânza. În 20 de zile s-a luptat de 480 de ori. Minutarele ceasului i-au rupt pânza, dar el nu a cedat. Și despre regele Robert Bruce, din Scoția, se spune cã, fiind învins de vrãjmași, s-a furișat într-o șurã. Dimineața vãzu un pãianjen care-și întinse pânza dintr-un perete în altul, iar regele, de 15 ori, a trecut prin firele lui. De 15 ori se rupsese firul, dar pãianjenul nu se lãsã pânã izbuti. Atunci regele și-a zis în sine: Acest pãianjen este trimis spre mustrarea mea. Chiar de 15 ori de voi fi bãtut, n-am sã mã las. Nu s-a lãsat și, pânã la urmã, izbuti în luptã. Și eu, citind acestea, m-am gândit cã chiar și de la aceste ființe mici putem învãța multe lucruri. Citind și cugetând, m-am gândit cã noi, creștinii de azi, ar trebui sã învãțãm de la aceste ființe neînsemnate și sã învãțãm a nu ceda la încercãri, ci – cu rãbdare, cu muncã și jertfã – sã ducem lupta mântuirii pânã la capãt, pânã vom izbuti sã intrãm în Viața veșnicã.
Albinele și furnicile
Putem învãța și de la albinele care sunt unite și foarte bine organizate în stup, în familia lor. Și de la furnicile harnice care se ajutã între ele când trebuie sã-și mute ouãle sau sã care un bob de grâu ori un grãunte atunci ele se unesc câte douã-trei și izbutesc, pânã la urmã. Nu se lasã…
Rândunica
Rândunelele pe care le-am privit tot timpul verii cum își cresc puișorii prin șurele și prin streșinile noastre, când vine toamna, le privim și pe ele cum pleacã toate în țãrile calde, urmând cu atenție pe cea care le conduce. Noi le privim cu mâna streașinã la ochi și le zicem „Drum bun…” Și rugãm pe Bunul Dumnezeu sã le cãlãuzeascã în pace, iar primãvara le așteptãm cu drag, zicându-le: „Voi toate le luați cu voi și iar le-aduceți înapoi”. La îndelungã-rãbdare și rugãșciune ne îndeamnã toate fãpturile pãmântului, care se uitã în sus și mulțumesc lui Dumnezeu. Copacii ne aratã cum întind ei crengile spre cer și cer ajutorul lui Dumnezeu. De la toate acestea, noi putem lua învãțãturã cum sã fim recunoscãtori Tatãlui Ceresc, cum sã nu cedãm în luptã, cum sã ne ostenim în lucrul Domnului spre a dobândi mântuirea, Viața Veșnicã. Citind acestea, sã luãm aminte la cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care spune: „Împãrãția cerurilor se ia cu nãvalã și numai cine dã nãvalã pune mâna pe ea” (Matei 11- 12).
Amin.
Gheorghe USCATU
