Lumea contemporană proclamă ca valori absolute toleranţa, libertatea, dar, surprinzător, constatăm că oamenii sunt mult mai puţin toleranţi şi mult mai înrobiţi, ca să nu mai vorbim de actele extreme de intoleranţă şi privare de libertate, precum cele teroriste. Omul de azi, violentat vizual şi informaţional de massmedia, este dezorientat şi pare a-şi fi pierdut definitiv echilibrul.
Iar această debusolare se dovedeşte a fi şi mai pronunţată la nivelul tinerei generaţii. Credem că două sunt cauzele majore ale acestei lipse de direcţionare, ale acestui naufragiu pe plan social, dar şi spiritual şi nu numai. Există, în primul rând, o criză la nivel axiologic; pentru ca să-şi orânduiască viaţa, omul are nevoie de o serie de valori certe la care să se raporteze. Dacă morala creştină este considerată retrogradă, restrictivă şi chiar piedică în calea fericirii omului, atunci ce poate fi pus în locul ei? Se cere aici subliniat faptul că valorile etice creştine au în centru iubirea divină, care nu are oscilaţii şi relativităţi. Oricât şi-au dorit iluminiştii, umaniştii şi alţi reprezentanţi ai unor „-isme” să pună în loc altceva – totul s-a dovedit a fi relativ. Omul, ştiinţa, plăcerea, chiar şi dreptatea şi-au vădit relativitatea din cauză că nu există un neschimbabil la care să se raporteze. Iar o a doua cauză a generalei rătăciri a lumii de azi este lipsa modelelor, a oamenilor exemplari care să fascineze prin frumuseţea vieţuirii lor. Şi, printr-o explicabilă schimbare de registru lingvistic, cei care sunt promovaţi ca exemple poartă şi o titulatură specifică: oameni de succes sau VIP (very important person).
Şi este vorba fie de celebrităţi din cinematografie sau muzică, fie de oameni bogaţi. Astfel că, dintr-o dată, vedem că ţinta ideală a omului contemporan a sărăcit cumplit, reducându-se la faimă şi bani. Două lucruri râvnite cu sârg, dar care, din punct de vedere a valorii omului, sunt mai degrabă păgubitoare, căci îl aruncă în materialitate şi egoism. Fără doar şi poate că acela care îşi doreşte cu adevărat călăuzirea spre lumină, adevăratul căutător de valori şi modele, are posibilitatea să le întâlnească în cărţile de învăţătură, în vieţile sfinţilor şi mai presus de orice în Sfânta Scriptură, unde aflăm modelul suprem – pe Domnul Iisus Hristos. Dar omul fuge înnebunit după bani şi succes, căci peste tot i se spune că aşa va fi fericit. Nu are timp să citească sau nu vrea să-şi facă, nu are timp să-şi cunoască trecutul sau nici asta nu vrea, căci şi aici ar găsi figurile hieratice ale sfinţilor mărturisitori din închisori. Astfel că, în ultimă instanţă, viaţa noastră seamănă foarte bine cu o fugă înnebunitoare printr-un labirint fără ieşire. Fugim de noi înşine, de adevărata noastră vocaţie şi, în fond, de fericire, minţindu-ne aproape cu obstinaţie că tocmai după asta fugim, că asta căutăm. Ce-i de făcut? O parte dintre noi ştim unde e Adevărul, cunoaştem soluţia. Cei care citiţi aceste rânduri ştiţi că doar în Hristos putem fi deplini, dar nu e de-ajuns că ştim.
Probabil că mulţi dintre noi ne şi străduim să facem cele conforme cu o vieţuire în Hristos. Dar faptul că suntem în această lume înceţoşată, care suferă cumplit şi orbecăieşte în întuneric, deşi lumina este lângă ea, ne obligă la o conştientizare şi o responsabilizare mai mare. Dacă noi am aflat Calea şi ştim cu certitudine că alta adevărată nu-i, să păşim pe Ea cu măreţia şi credinţa primilor creştini. Să devenim noi, fiecare dintre noi, în colţişorul nostru de lume – modele. Lumea se cere reîncreştinată şi cine altcineva ar putea-o face decât creştinii? Să lumineze lumina noastră înaintea oamenilor şi dragostea din inimile noastre să vorbească. Dacă noi credem cu adevărat că Hristos este modelul şi adevărata vocaţie a omului este îndumnezeirea, este timpul să ne scuturăm de lâncezeala şi comoditatea noastră călduţă, de suficienţa noastră egoistă şi să devenim făclii arzând de dragostea lui Hristos. Aşa vom birui, căci El e Biruitorul.
Dar dragostea înseamnă sacrificiu şi asumarea adevărată a căii Domnului. Înseamnă să văd în celălalt pe cel pe care îl iubesc. Pe cel care mă agresează cu obrăznicia, cu indecenţa, cu aroganţa lui e aproape imposibil să îl pot iubi, însă tocmai acesta e singurul răspuns adevărat pe care îl putem da.
Pr. Atanasie PALEU
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVII, nr. 33 (1061) 8-14 AUGUST 2016
