• Fiecare clipă are însemnătate mare acum! Răscumpăraţi vremea acum! Deci folosiţi bine timpul, spune Cuvântul Sfânt. Aceas¬ta cu atât mai mult şi cu atât mai ales acum. Asta înseamnă că, unitatea de măsură pentru timp fiind secunda, noi trebuie să nu pierdem nici o secundă în ce priveşte munca şi izbânda noastră duhovnicească. Ce putem face acum, poate, nu vom mai putea face niciodată. Ce mare înţelepciune deci este să-ţi ştii planifica bine până şi secunda! Fiindcă pot fi uneori şi secunde de un preţ veşnic pentru noi, în unele dintre cele mai însemnate probleme. Atunci o secundă mai devreme poate fi mântuire, după cum o secundă mai târziu poate fi moarte veşnică.
• Învaţă-mă să-mi număr bine zilele – spune Psalmul 90, iar acest psalm cu numărătoarea anilor este cel şi cu numărătoarea zilelor. Ca să putem avea ani buni, trebuie să avem zile bune. Ca să avem zile răscumpărate, trebuie să ne răscumpărăm clipele. Ca să poţi închega un zid frumos, trebuie să pui frumos fiecare cărămidă din el. Una singură, dacă lipseşte ori dacă ai pus-o rău, strică şi urâţeşte totul.
• Deci să însămânţăm, să îngrijim şi să producem idei noi, muncă stăruitoare, realizare frumoasă. Terenul e bun, vremea e bună – cules bun.
• Nu vă plângeţi de furtuni, de încercări, de suferinţă. Nu le urâţi, nu vă înfricoşaţi de ele, nu doriţi şi nu luptaţi să le ocoliţi şi nu vă rugaţi să nu vină. Furtuna pentru arborii sănătoşi este salvarea lor. Prin furtuni ei îşi adâncesc rădăcinile mai afund, unde au întotdeauna umezeală şi de unde absorb cea mai hrănitoare sevă. Altfel s ar usca în vremile de secetă şi n-ar avea putere de rod. Suferinţele pentru un creator sunt tot atât de necesare. Ele îi adâncesc viaţa în Hristos şi-i dau sevă de inspiraţie şi putere de rodire aleasă.
• Nu vă plângeţi de duşmani dacă nu-i meritaţi şi dacă nu vi-i faceţi singuri. Chiar uneltirile nedrepte împotriva voastră vă vor fi cele mai puternice motive de inspiraţie şi cel mai potrivit mediu pentru creaţie.
• Un mare violonist trebuia să dea un concert la care veniseră foarte mulţi şi aleşi ascultători. În momentul când s-a suit pe scenă şi şi-a luat vioara pentru concert, el văzu cu întristare că toate corzile viorii lui fuseseră tăiate de către duşmanii săi, în afară de coarda mi, care era din oţel. O mare durere îl lovi în inimă. Ce va face el ca să nu rămână de ruşine? Dumnezeu îi trimisese un gând salvator şi o încredere puternică în ajutorul Lui. Într-un colţ, vrăjmaşii lui care îi făcuseră acest rău aşteptau cu o bucurie răutăcioasă să râdă văzându-l stând neputincios şi ruşinat în faţa tuturor ascultătorilor săi. El privi cu o tristeţe mustrătoare spre ei, cu o faţă liniştită spre public şi după o privire rugătoare spre cer, luă vioara şi îşi cântă tot concertul său de patru corzi pe o singură coardă, pe coarda mi, care îi mai rămăsese la vioară.
Vă închipuiţi ce urale şi aplauze nesfârşite au urmat, ce expresii de admiraţie au izbucnit de peste tot pentru reuşita lui! Niciodată n ar fi luat el o aşa răsplată şi preţuire… Răutatea vrăjmaşilor lui l-a făcut să realizeze ceea ce niciodată el n-ar fi făcut altfel.
• Profetul Moise a spus odată: Nu eu v-am scos din Egipt, ci răutatea unui egiptean. A aceluia care m-a ameninţat pe mine cu moartea, făcându-mă să fug în pustie. Dacă n-ar fi fost acela, eu n aş fi făcut nimic niciodată. Aş fi rămas şi mai departe un necunoscut în casa lui Faraon.
Poate că fără vrăjmaşii care ne-au făcut să suferim şi fără durerile care ne-au făcut să plângem, nici noi n-am fi creat niciodată nimic. Ori, în cel mai bun caz, n-am fi creat fără acestea ceea ce am creat cu ele.
Diavolul, care L-a urmărit pe Domnul Iisus ca să-I facă rău, tocmai când a zis el că-I face răul cel mai mare, îndemnând pe Caiafa şi pe Pilat să-L răstignească, chiar atunci I-a dat ocazia cea mai potrivită să ne facă nouă cel mai mare bine: mântuirea prin Jertfa Sa, fără de care aceasta nu s-ar fi făcut niciodată.
Aşa ştie Dumnezeu să scoată binele din rău, să întoarcă toate lucrurile, chiar şi pe cele mai răutăcioase uneltirii contra noastră, spre binele nostru. Chiar răul crezut cel mai mare ne face de fapt cel mai mare bine…
Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol IV
