Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “ROMÂNIA MARE” şi pricinile pentru care ea nu este aşa cum o credeam şi o aşteptam…

“ROMÂNIA MARE” şi pricinile pentru care ea nu este aşa cum o credeam şi o aşteptam…

“ROMÂNIA MARE” şi pricinile pentru care ea nu este aşa cum o credeam şi o aşteptam…

”…Sunt multe pricinile pentru care ţara noastră cea nouă este aşa cum este şi nu cum ar trebui să fie. Unele din acestea le voi spune.

Încep cu una sufletească. Am luat-o din Biblie…

Izraelitenii au stat sute de ani în robia egiptenilor şi a lui Faraon. Era grea robia şi suspina poporul, făcând cărămizi şi palate pe seama lui Faraon. Nădejdea însă nu şi-au pierdut-o. În sufletul poporului chinuit şi apăsat de jugul robiei, trăia credinţa, nădejdea trezită şi vestită de proorocii lor că vor scăpa o dată şi o dată şi vor trece într-o ţară mândră şi fericită, în Canaanul făgăduit.

Şi a sosit şi vremea vestită prin prooroci. Izraelitenii au scăpat din robie, au trecut Marea Roşie şi au plecat spre ţara făgăduinţei, spre Canaan.

…Dar aţi citit şi aţi auzit din Biblie câte au păţit şi au suferit izraelitenii după ce au scăpat din robie şi până ce au ajuns în Canaan. O dată n-aveau pâine, o dată n-aveau apă, şi întreaga lor cale a fost un lanţ de necazuri, de lipsuri şi de suferinţe.

Dumnezeu a voit să fie aşa, căci în Biblie citim că izraelitenii, după ce au scăpat din robie, s-au făcut răi, cârtitori, neascultători. Cei ce răbdaseră ani de zile robia lui Faraon, la cele dintâi greutăţi, începură a cârti şi a mustra pe Moise şi pe Aaron că i-au scos din Egipt, pentru că acolo aveau carne destulă… iar alţii şi-au făcut un viţel de aur, cu jocuri şi tămbălăuri, tocmai în vremea cea sfântă când sus, pe muntele Sinai, Moise primea, între tunete şi fulgere, Tablele Legii…

Biblia ne spune că Dumnezeu a pedepsit aceste greşeli ale lui Izrael cu aspră pedeapsă, grăindu-le prin gura lui Moise astfel:
“Voi nu veţi intra în pământul făgăduinţei, ci în pustia asta vor cădea şi rămânea oasele voastre. Numai după ce se vor topi oasele voastre în pustie vor putea intra fiii voştri în Canaan”.

…Şi aşa s-a şi întâmplat. Pentru păcatele lor, toţi au murit pe drum, înainte de a ajunge în ţara făgăduinţei, în ţara cea frumoasă şi fericită…

…Şi noi, românii, ne-am avut robia noastră. Ca izraelitenii, ne-am avut şi noi egiptenii şi faraonii noştri, adică străinii care ne-au stăpânit. Sute de ani a purtat şi poporul nostru pe umerii şi pe sufletul său această grea robie. Dar nădejdea nici ei nu şi-au pierdut-o. În sufletul poporului nostru trăia frumosul vis, trăia ţara vestită de proorocii noştri, de învăţaţii neamului nostru: Canaanul nostru, ţara făgăduinţelor şi a aşteptărilor noastre de veacuri. Şi, iată, a sosit şi pentru noi plinirea vremii. Am scăpat şi noi de robia cea lungă. Din robie am scăpat, dar, iată că n-am ajuns în “Canaanul cel plin cu miere şi lapte”.

…Am ajuns şi noi în pustia necazurilor şi lipsurilor. Dumnezeu vrea aşa, pentru că şi noi, după ce am scăpat din robia străinilor, ne-am stricat năravurile şi purtările. În robia noastră de ieri, eram şi noi un popor în sute de feluri necăjit şi apăsat. Aveam însă credinţă tare în suflet… Aveam în “Egiptul” nostru de ieri proorocii noştri… care îmbărbătau şi sfătuiau poporul şi îi întăreau nădejdile în ţara noastră viitoare.

Azi însă, după ce am scăpat din robie, parcă nu mai suntem cei de ieri. Ne-am schimbat şi ne-am stricat… şi glasul proorocilor noştri nu mai este ascultat cu dragostea şi evlavia de ieri, aşa precum nici dintre ei unii n-au mai rămas proorocii de ieri. Prin vânturile şi furtunile pline de otravă… ni s-a înveninat credinţa, ni s-a pierdut dragostea şi ni s-au umplut sufletele de otrava păcatului. O vedem această otravă, o simţim pe toate drumurile şi ne întâlnim cu ea. Ea este aceea care a golit bisericile de oameni şi sufletele de credinţă.

…Dacă credinţa de ieri ne-a întărit să purtăm lanţurile robiei o mie de ani, otrava de azi strigă din sufletele unora că nu se mai poate aştepta nici o zi, două…

…Ce va fi cu noi? – mă veţi întreba. Răspunsul este uşor: izraelitenilor le-au arătat calea spre Canaan stâlpul de foc şi norul luminos… Numai acestea ne vor arăta şi nouă drumul cel bun… De nu le vom căuta şi asculta, ci vom merge mai departe pe calea pe care mergem acum, vom păţi şi noi ca izraelitenii din vechime…
Dar de ne vom opri… de ne vom ridica şi noi ca fiul rătăcit din Evanghelie şi vom pleca înapoi spre Casa Tatălui Ceresc, să ascultăm de poruncile Lui, atunci se va ridica negura necazurilor dinaintea noastră şi vom vedea Canaanul cel frumos, România noastră cea… fericită. …

Să începem de la început . La temelia noii rânduieli din sat – şi din ţară – trebuie puse teama de Dumnezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui.

Să începem de la acest început: de la credinţa şi iubirea lui Dumnezeu… căci fără acest început nu se va face nimic bun şi statornic.

…Numai o singură doftorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus, la învăţătura şi la porunca Lui de iubire. Atunci va sosi pacea şi liniştea statornică între oameni şi între popoare.”

Părintele Iosif Trifa
din “Lumina Satelor” nr. 1, din 2 ian.1922

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!