Cineva spunea că citeşte cu multă circumspecţie foaia «Iisus Biruitorul». Mărturisea că manifestă o grijă deosebită în urmărirea cu atenţie a rubricilor care, după părerea proprie şi care nu este unica, ar putea să îndrepte Oastea spre «literă», abătând-o de la drumul trasat ei de Părintele Iosif. Alţii, întrebaţi dacă citesc rubrica Sinaxar, au mărturisit că se uită peste titlu şi trec mai departe, la alte articole. Există, aşadar, printre cititori, o rezervă, din punctul lor de vedere, „întemeiată“, dintr-al nostru, însă, de înţeles, când ne gândim la perioada prea lungă prin care am trecut fără să avem la îndemână acele cunoştinţe de bază ale învăţăturii de credinţă pe care, de altfel, Părintele Iosif Trifa le-a amintit în cărţile sale.
Tăvălugul persecuţiilor din regimul trecut, împins uneori din umbră şi de puterea religioasă a vremii, care s-a abătut asupra Oastei Domnului, singura asociaţie ortodoxă care a funcţionat în ilegalitate fără să se teamă de ameninţările puterii politice, a avut totuşi un efect asupra conştiinţei unora dintre cei persecutaţi, efect asupra căruia avem de trudit astăzi pentru lichidarea urmărilor nefaste care s-au întipărit pe însăşi fiinţa Bisericii a cărei fiică este Oastea Domnului. Când au început lanţurile să zornăie şi altarele să se profaneze cu batjocuri la adresa fiilor duhovniceşti ai Bisericii, lipsa experienţei de răbdare şi înţelegere şi-a pus amprenta mai ales peste cei acum intraţi în Oastea Domnului, marcându-i, pe unii, până astăzi. Majoritatea credincioşilor erau stupefiaţi de tratarea ce li se făcea, contrar oricăror principii evanghelice. Toţi socoteau că întoarcerea de la cele mai grozave păcate la trăirea autentică a Ortodoxiei, prin Oastea Domnului, trebuia să fie o pricină de mare bucurie pentru părinţii lor, întocmai ca a tatălui din Evanghelie la întoarcerea fiului risipitor. Ori tocmai realitatea trăită de cei mai mulţi din vremea aceea i-a aruncat pe nenumăraţi credincioşi într-o nebuloasă din care, pe unii, închisoarea şi suferinţele i-au eliberat, iar pe alţii nici Dumnezeu, până astăzi.
Pentru aceştia din urmă unele din rubricile foii „Iisus Biruitorul“ produc o amintire a Casei Tatălui care i-au respins odinioară. Dar nu Casa Tatălui i-a respins, aceasta nu trebuie să rămână în conştiinţa nimănui. Oamenii pot greşi, pot executa orbeşte ordine iraţionale de teama ameninţărilor. Poate Dumnezeu le-a îngăduit să asuprească pe cei credincioşi, ca oarecând Şimei pe regele alungat David. Biserica rămâne peste veacuri şi vitregii aceeaşi nebiruită de porţile iadului. Şi în trupul ei trăieşte şi trebuie să rămână Oastea Domnului. Şi trăind aici în comuniunea cea mai intimă cu Capul ei Care este Hristos, toate ale Bisericii sunt ale Oastei, în întregime. Iar toate ale Oastei sunt ale Bisericii care o poartă.
Care sunt, dar, aceste rubrici producătoare de amintiri triste şi care rămân ingrate pentru unii cititori? Desigur, întâi cele publicate de preoţi. Noi, care semnăm articolele sau rubricile respective, trebuie să ne facem „mea culpa“ în numele tuturor fraţilor noştri de Altar, pentru că o vină, pe care numai Dumnezeu ştie cât este de mare, o avem pentru această reţinere din partea fiilor noştri duhovniceşti. Chemarea Sfântului Sinod pentru noi este să participăm la adunările Oastei, de la cele parohiale până la cele naţionale, şi să ne identificăm noi înşine ca nişte ostaşi de frunte în activitatea misionară pe care Oastea Domnului o desfăşoară. De vom face aşa, vom putea spulbera reţinerile multora faţă de funcţiunea preoţiei sacramentale pe care Însuşi Hristos a instituit-o când a suflat peste ucenicii Săi Duh Sfânt, după Înviere. Şi chiar dacă vor prevala nume de preoţi la subsolul articolelor, atunci nimeni nu va mai citi foaia cu teamă şi grijă prea adesea omenească.
Sunt însă şi titluri de rubrici care, tot în virtutea trecutului, nu se prea citesc, dar aceasta mai mult din pricina cititorilor înşişi care n-au gustat încă pe îndelete din frumuseţile Ortodoxiei, cele care nu s-au întinat de vremuri şi oameni. Rubrica «Sinaxar» ţine de paleta numirilor bisericeşti. Dar cum toate ale Bisericii sunt şi ale noastre în întregime, mai mult ca orice trebuie să ne fie dragă această rubrică. Şi citită totodată. Rubrica «Din tainele dreptei credinţe» nu-i „literă“ de neînţeles, ci plăcută adâncire în străfundurile lucrărilor dumnezeieşti pe care mintea nu le poate pricepe. Trebuie doar să te laşi purtat de Duhul Sfânt; altfel rămâi la gura minei de aur a Bisericii şi a Evangheliei, cu ateii pentru care Taina Bisericii este literă moartă. Rubrica numită «Comori patristice» argumentează legătura învăţăturii Părintelui Iosif cu aceea a Bisericii pentru ancorarea şi mai profundă a noastră, a ostaşilor Domnului, în Sfânta Tradiţie, care este izvor de înţelepciune şi adânc de mare desfătare duhovnicească.
Pe cât de respinsă de lume este Oastea Domnului, pe atât de frumoasă este ea în ochii lui Hristos şi de dragă inimii noastre. Pe drept cuvânt spunea un stareţ la o recentă adunare frăţească despre Oastea Domnului că este cea mai puternică asociaţie misionară din laicatul ortodox. Să fim la înălţimea acestei afirmaţii, uitând de tot ceea ce a fost în urmă şi unindu-ne eforturile pentru mântuirea tuturor! Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Preot Petru RONCEA
