Rugăciunea este lucrarea cea dintâi a Bisericii şi a credincioşilor ei, prin Sfânta Liturghie, prin care se aduc mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate darurile create de El, pentru noi, oamenii, şi pentru dobândirea vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.
Rugăciunea creştinului, chiar şi atunci când e făcută în singurătate, este o rugăciune solidară, adică în comuniune cu întreaga Biserică aflată în rugăciune şi luminată de harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh.
Credincioşii creştini sunt uniţi prin har, potrivit îndemnului apostolic: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Gal 6, 2) şi potrivit sfatului duhovnicesc: „Să vă rugaţi unul pentru altul” (Iacov 5, 16).
Rugăciunea fierbinte şi stăruitoare este mărturie a faptului că Sfântul Duh este lucrător în om, sprijinindu-l şi îndrumându-l spre dobândirea mântuirii, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8, 26). Astfel, prin rugăciune, omul se uneşte cu Dumnezeu, făcându-se părtaş iubirii dumnezeieşti, iar Dumnezeu, prin harul Său, luminează sufletul omului care se roagă, încât rugăciunea devine conlucrarea omului cu Dumnezeu.
Se practică în Biserică rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, care este accesibilă fiecărui credincios pentru luminarea sufletului şi sfinţirea vieţii.
Fără rugăciune adresată lui Hristos nu este Biserică şi nici viaţă creştină, pentru că numai Hristos, Fiul, prin harul Duhului Sfânt, dăruieşte viaţa sfântă membrilor Bisericii Sale şi îi ajută să rămână în comuniune cu Preasfânta Treime.
Sfânta Scriptură conţine îndemnul de a ne ruga, cât şi exemple concrete de rugăciune şi de oameni rugători. În vechiul Testament, se menţionează despre Enos că e primul dintre oamenii care a început „a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facere 4, 26). În cartea Eclesiastul, se spune despre omul rugător că: „Inima sa de dimineaţă o înalţă spre Domnul, Cel Care l-a făcut pe el şi înaintea Celui Preaînalt se va ruga, deschide gura întru rugăciune şi pentru păcatele sale se va ruga” (Ecles 39, 6-7).
În Noul Testament, Domnul Iisus Hristos ni se face El Însuşi pildă de rugăciune. Mântuitorul Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga (Luca 5, 16). Tot Domnul Iisus îi învăţa pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească – Tatăl nostru –, îndemnându-i să se roage cu multă stăruinţă (Luca 18, 1-8). Acelaşi îndemn către rugăciune necontenită întâlnim şi la Apostolul Neamurilor, care îi sfătuieşte pe tesaloniceni, zicând: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tes 5, 17).
Prin rugăciune, mintea şi inima creştinului sunt permanent îndreptate către Dumnezeu. Rugăciunea aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne uneşte cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei şi vieţii veşnice, dar şi cu Biserica lui Hristos. De aceea, când pierdem bucuria şi pacea sufletului este semn sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie şi cât trebuie.
Prin urmare, creştinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult, fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne uneşte cu Dumnezeul nostru cel Milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate, şi fiecare frumuseţe a creaţiei un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii.
Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nici o altă activitate nu este mai de preţ decât aceasta, fiindcă rugăciunea ne dăruieşte inspiraţie şi putere de a rosti cuvântul frumos şi de a săvârşi fapta bună.
Rugăciunea este izvor de bucurie şi de putere spirituală, izvor de pace şi de iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri, este respiraţia spirituală a sufletului. Dacă Îl chemăm stăruitor pe Domnul Iisus Hristos în rugăciune, rostind: Doamne, miluieşte-ne!; sau: Doamne, scapă-ne!, atunci El, prin harul Său, vine la noi în suflet, ne luminează şi ne întăreşte. Toate faptele bune şi gândurile curate sunt roadele rugăciunii credinciosului şi ale celor ce se roagă pentru el: preoţi, părinţi, rudenii, prieteni evlavioşi.
Rugăciunea este izvorul iubirii curate faţă de Dumnezeu, faţă de cei dragi şi de semeni, este temelia vieţii şi izvorul care ne umple de iubirea lui Dumnezeu.
Se impune să continuăm rugăciunea către Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, să cultivăm rugăciunea în familie şi în viaţa personală.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Gavrilă BÎRLUŢIU
