Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SĂ AM TOTDEAUNA O TEAMĂ

SĂ AM TOTDEAUNA O TEAMĂ

SĂ AM TOTDEAUNA O TEAMĂ

1. Dar nu pot să nu-mi aduc aminte, Preaiubitule, nu pot…

2. Iartă-mă că, în cele mai fericite clipe ale bucuriei noastre, nu pot totuşi să-mi ascund rănile şi să-mi tăi-nuiesc de Tine suferinţele mele.

3. Tu trebuie să mi le cunoşti pe toate acestea, spre a-mi înţelege marea mea stăpânire şi nesăturare de Tine, acum când Te am aici, în casa mamei mele.

4. Nu pot să uit acele vremuri când căutam somnul sufletului ca să scap de foamea şi de setea trupului meu…

5. Dar, îndată ce ochii trupului meu se închideau, uitând, mi se deschideau ochii sufletului, amintindu-şi.

6. Nu pot să uit cum vedeam atunci numai pâini albe, mari, moi, calde şi multe…
7. Numai ape limpezi, răcoroase, adânci şi vii…

8. Toate pâinile şi toate izvoarele pe care le văzusem veneau dintr-o dată cumplit de îmbietoare spre mine.

9. Şi, când să mănânc… şi, când să beau, cu foamea şi cu setea nebună ce mă chinuiau, mă trezeam zvârco-lindu-mă pe aceleaşi scânduri goale, lângă acelaşi castron gol, într-un pustiu şi mai sec, şi mai uscat, şi mai înspăimântător.

10. Nu pot să uit cât de îndeajuns am postit eu atunci când îmi erai atât de departe, de părea că nici nu mai eşti!

11. O, Nedespărţitule scump al fericirii mele de acum, iartă-mă când nu-mi pot ascunde de Tine rănile trecutului meu! Când nu-mi pot tăinui de Tine suferinţele singurătăţii mele!
Şi iartă-mă când, lângă Tine, nu pot posti!

12. A suferi înseamnă a trăi şi a umbla prin toate adâncimile vieţii.

13. Revenirea la viaţă, ieşind din adâncimile suferinţei, îmi descoperă, cu adevărat, bucuria de a trăi.

14. Suferinţele sunt necesare credinţei, după cum despărţirile sunt necesare iubirii.

15. Niciodată n-am ştiut cât îmi iubesc ţara mea, decât după o pribegie departe de hotarele ei scumpe.
16. Şi niciodată n-am ştiut cât de drag îmi eşti Tu, ca după ce am trăit o vreme departe de Tine.

17. Nici ce fericit este zâmbetul n-am simţit decât după un plâns îndurerat.

18. Numai, vremea despărţirii să nu ţină prea mult… Numai, depărtarea să nu fie prea mare… Numai, plânsul să nu fie prea lung…

19. Pentru că, de unde ies prea multe lacrimi, rămâne sufletul prea uscat. Şi ceea ce plătesc cu un preţ prea greu nu-mi mai poate aduce o bucurie neumbrită.

20. Dumnezeul meu, Tu ai întotdeauna grijă de aceasta, dar eu nu întotdeauna am.

21. Dumnezeul meu, Tu cunoşti vremea fiecărui lucru, dar eu nu întotdeauna o cunosc.

22. Dumnezeul meu, Tu îmi trimiţi întotdeauna la timp prilejul fericit, dar eu nu întotdeauna îl văd.
Şi, mai ales, nu ştiu întotdeauna să-l folosesc.

23. Preaiubitul meu, Te rog, nu mă lăsa să mă mai cred tot în robie şi după ce Tu mi-ai dăruit eliberarea!

24. Nici să stau tot în umbră şi după ce ai răsărit Tu, Soarele meu.

25. Nici să trăiesc tot în amărăciunea depărtării şi când Tu, Preaiubitul meu, eşti chiar aici lângă mine.
26. Dar nu mă lăsa nici în bucuria uşuratică şi ne-bună a mă crede ceea ce nu sunt încă.
A mă lăuda cu ceea ce încă nu am.
Sau a mă socoti că am şi biruit când lupta cea mai mare abia de acum încolo urmează.
Da, abia de acum încolo!…

Traian Dorz

Prietenul tinereţii mele, Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!