1. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;
3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
5. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
6. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
7. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.
11. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.
13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
14. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
16. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat.
17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?
18. Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat.
19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?
20. Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui.
21. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el.
22. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.
26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.
27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,
30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!
33. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,
35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
36. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.
38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie;
39. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
* * *
Păziţi-vă de făţărnicie!
În anul 1931, în adunarea fraţilor ostaşi ai Domnului, de 250 de suflete, din Ciclova Română, au intrat doi sectari, cu gândul – ziceau ei în mod făţarnic – să se reîntoarcă la calea cea dreaptă. Multă vreme şi-au arătat râvna şi dragostea pentru adevăr. Cei din localitate şi din împrejurimi veneau bucuroşi să asculte noile lor mărturisiri. Dar, într-o zi, duhul sectar din ei a început a se război împotriva icoanelor sfinte şi a sfintei cruci, crezându-se în destulă aşteptare şi timpul sosit prielnic să cadă în mrejile lor pescuit bogat. Unul se chema Ilie Brânzei, care fusese doisprezece ani baptist, altul se chema Nicolae Coadă. Văzând că nimeni nu cedează lămuririlor şi atacurilor lor, au început să hulească, să batjocorească Biserica, lucrurile sfinte din ea, pe preoţi şi pe arhierei, făcând mari tulburări în adunare. Nu era mai bine dacă nu-i primeam de la început? Multele adunări fericite, în părtăşia lor făţarnică, au avut straşnic sfârşit! Un frate ostaş, pe nume Dumitru Percea, a scris Redacţiei de la Sibiu despre cele întâmplate, şi Părintele Iosif, în suplimentul «Oastea Domnului» al revistei «Lumina Satelor» a scris următorul articol:
„Fraţii ostaşi credincioşi din Ciclova să nu se mâhnească peste măsură pentru întoarcerea lui Ilie şi a celuilalt la vechea meserie de rătăcire şi că încă unul s-a alăturat, ci să judece cu mintea şi inma lor, cele lipsite de ură şi de patimă, şi vor vedea uşor ce greşiţi sunt aceia azi. Că ei se ţin de un verset găsit într-un psalm (97, 7). Dacă ar fi oameni cu mai multă ştiinţă şi mai ales cu mai multă simţire curată, ar înţelege şi ei că Palmii sunt scrişi în vremea celei mai negre păgânătăţi, când mulţimea popoarelor se închinau, în neştiinţa lor, idolilor, adică la lucruri cioplite sau la fiinţe neputincioase care sunt făpturi din lume. Chiar evreii cădeau în astfel de rătăciri, dovadă că Moise vine aducându-le din munte Tablele Legii, cu cele Zece Porunci, şi-i găseşte închinându-se unui viţel de aur, încât, în supărarea sa, proorocul trânteşte tablele în capul viţelului, de s-au sfărâmat toate şi a trebuit să ceară de la Dumnezeu altele. Proorocul, când le-a izbit în viţelul de aur, le izbea, de fapt, în capul poporului rătăcit!
În acele vremuri, e firesc că scriitorul şi cântătorul Psalmilor să scrie şi să grăiască prin ei împotriva idolilor şi a celor ce se închinau la icoane tot aşa ca şi la idoli, adică pe ele slăvindu-le, pe ele închipuindu-le a fi mici zei. Şi noi am scrie şi am vorbi împotriva creştinilor care azi s-ar închina la icoane, închipuindu-şi că ele le dau harul de Sus, că ele le pot face binele după care sufletele lor însetează. Dar creştinii noştri nu icoanelor se închină, ci vieţii sfinte, pildei prea curate şi dumnezeieşti pe care cei arătaţi în acele icoane au trăit-o, lăsându-ne-o nouă moştenire şi sfântă pilduire. Nu ne închinăm noi lemnului şi hârtiei şi sticlei care închipuie pe Sfântul Nicolae, ci duhului facerii de bine şi îndurării pe care el le-a semănat printre oameni în viaţa sa sfântă. Arătând oamenilor chipul lui, dorim ca vederea lui să atragă spre pilda vieţii lui pe cât mai mulţi din cei ce o privesc şi îşi aduc prin ea aminte de binefăcătorul sfânt. Nici crucii nu ne închinăm, lemnului, sau argintului, sau aramei din ea, ci suferinţelor Fiului lui Dumnezeu îndurate pe cruce şi că prin acele suferinţe ne-a ridicat şi mântuit şi pe noi, toţi. Crucea ne aduce aminte de cele mai înalte, mai sfinte, mai dumnezeieşti arătări ale bunătăţii şi ale iertării lui Iisus; suferinţele lui pe cruce sunt culmea arătărilor măririi lui Dumnezeu care lucrau printr-însul pentru îndreptarea şi mântuirea noastră. Cum voi putea eu scoate Crucea din valurile acelor sfinte suferinţe şi arătări dumnezeieşti, când pe Iisus nu-L pot vedea niciodată aşa de mare, aşa de mai presus de noi, oamenii, aşa de Dumnezeu, ca în clipele răstignirii Sale pe Cruce? Ce ai câştiga tu, biet judecător cu minte mărginită de om, că ai strica icoana aceea măreaţă, cea mai măreaţă din viaţa Mântuitorului, dezlipindu-L pe El de pe Cruce şi Crucea înlăturând-o? Mi-ai dat mie o icoană mai puternică, mai mişcătoare decât aceea care mi-L arată pe Cruce? Iaca de ce noi nu putem depărta Crucea de Hristos, şi aşa precum ne închinăm lui Hristos ne închinăm şi Crucii pe care El a sfinţit-o prin suferinţele Lui cele fără seamăn! Şi punem Crucea pe casă şi în casă, pe biserică şi în biserică, şi pe marginile drumurilor, nu pentru a ne închina lemnului din care e făcută, nu pentru a o face pe ea idol al nostru, ci pentru a ne aduce mereu aminte de clipele când puterea şi bunătatea şi îndelunga răbdare şi iertarea lui Dumnezeu s-au arătat mai mult ca oricând nouă, oamenilor!
Nu mai vrea bietul Ilie şi bietul Nicolae să se mai închine Sfintei Cruci, nici sfintelor icoane, cu acelaşi rost. Treceţi pe lângă ei cu milă, nu-i ocărâţi, nu-i prigoniţi, ci faceţi ce a făcut Iisus pe Crucea cea nesocotită de ei, când a zis: „Iar- tă-le lor, Doamne, că nu ştiu ce fac!”
Şi voi, bunilor ostaşi de la Ciclova, ca şi de pretutindenea, rugaţi-vă pentru ei, ca Iisus, Izvorul îndurării şi iertării celei fără de pereche, să se îndure şi de ei, să-i lumineze şi să-i ierte…”
«Oastea Domnului», 22. III. 1931 – Sibiu
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
