De fiecare dată când rostești un cuvânt, primul care auzi cuvântul ești chiar tu. Când te-ai auto-auzit, informația intră în creierul mijlociu, adică în mijlocul capului și de acolo prin subconștient se face legătura dintre ce spui și crearea realității a ceea ce ai spus. Astfel când rostești și auzi un cuvânt la nivel neurologic se întâmplă niște fenomene, iar creierul începe să secrete anumiți neurotransmițători prin care corpul manifestă ce ai auzit. În momentul în care rostești un cuvânt distructiv de genul sunt sărac, nu am, nu pot, nu am nici o șansă, etc. subconștientul tău va crea oportunitățile să trăiești ceea ce ai spus. Deci cuvântul este cel care deschide ușa unui flux de conștiință pe care vei merge. Fiecare cuvânt activează o anumită zonă din creier. Prin folosirea unui cuvânt, în funcție de frecvența lui se transmite informația de la o rețea neuronală la alta. Adică dacă frecvența este de dimensiunea a șasea, informațiile și conexiunile care se formează între rețelele neuronale sunt pe frecvența a șasea, și în funcție de frecvență colapsăm energia și o transformăm în materie. În creier avem o glandă care se numește glanda pituitară. Este prima glandă care se formează la făt după ce ovulul cu spermatozoidul s-au conectat. Această glandă, este foarte importantă deoarece fără ea corpul fizic nu ar putea funcționa. Ea emite cei șapte hormoni sacri. Acești hormoni sunt potențiale codificate ale ființei umane. Aceste potențiale din hormoni se activează prin frecvența cuvântului rostit. Cuvintele rostite determină crearea unor rețele neuronale care la rândul lor, dacă sunt activate suficient timp devin atitudine. Astfel fiecare atitudine pe care o manifestăm este masca unei substanțe chimice pe care o avem în corpul fizic. Atunci când folosim cuvinte cu vibrație distructivă, și intrăm pe un flux de conștiință cu o frecvență mai coborâtă – deoarece subconștientul nostru nu cunoaște negația, – ne putem răzgândi oricând și schimba fluxul de conștiință într-o clipă, prin poziția de observator. Adică cu ajutorul celor două întrebări de bază: “Ce gândesc eu acum?” și “Ce simt eu acum?”. Dând răspuns acestor întrebări ieși în afara fluxului de conștiință și poți schimba fluxul în care ești cu ajutorul unui gând, afirmație, cuvânt de frecvență înaltă. În această stare de fapt ai devenit conștient unde ești și tot conștient poți schimba realitatea cu cea în care vrei să fii. Până și la nivel cerebral funcționează legea liberului arbitru și anume “Mergeți și experimentați dar nu uitați oricând vă puteți răzgândi”. Adică oricând prin propria alegere ne putem reașeza pe o altă frecvență a altui flux de conștiință. Dumnezeu a lăsat soluții de rezolvarea a diverselor oportunități sau probleme, peste tot în noi și în afara noastră. De aceea se spune că: „nu există probleme ci oameni care nu văd soluțiile” din cauza credințelor false pe care le avem. Din punctul meu de vedere natura este cel mai mare învățător care ne arată cum să ne transformăm și să ne reinventăm. În rugăciunea Tatăl nostru este un verset care spune – „precum în cer așa și pe pământ” – adică cum e la nivel cerebral așa este și în corpul fizic. Adică orice suntem aceea vom trăi și vom experimenta. Dragii mei, să fiți iubire şi pace. Să vă alegeți cu atentie cuvintele cu care să înalțați, nu să scufundați un suflet.
Cu aleasa considerație si dragoste in Hristos – Domnul, Florina Petre.
