din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la o adunare de botez de la Ighiel – anii ’70
Mă bucur că ne aflăm aici în faţa lui Dumnezeu şi mă bucur când şi El este în mijlocul nostru, după cum ne-a făgăduit.
Fraţii mei, mai întâi de toate, aş vrea să vă salut cu salutul nostru frăţesc din Lucrarea aceasta din care facem parte:
Slăvit să fie Domnul!
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iubiţii mei, toate cuvintele care s-au spus aici în acest loc, toate cuvintele din partea fraţilor au fost privitoare la un singur lucru: la Domnul Iisus, în chip deosebit şi-n chip minunat. Deşi unii au vorbit într-un fel şi alţii au vorbit într‑altul, toate aceste cuvinte Îl arată pe El… Îl arată pe El. Scriptura Îl cuprinde pe El şi ne cuprinde şi pe noi. Aşa cum ştim, după cum ni-L arată pe El, ea arată şi omenirea întreagă, împărţită în două: unii pentru viaţă veşnică şi alţii pentru osândă şi ruşine veşnică. Deci, la fel, şi eu aş vrea să mărturisesc despre El şi totodată să mărturisesc şi despre noi, cum şi Scriptura vorbeşte despre El şi despre omenirea întreagă, împărţită în două: fie în Împărăţia lui Dumnezeu, fie în osânda veşnică.
Ne-am trezit şi noi în Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu şi, după cât cunoaştem această Lucrare, [vrem să] ne referim puţin la literatura ei. La învăţătura din această Lucrare şi la înaintaşii noştri care au sfârşit… aşa cum ne spune Apostolul Pavel: „Priviţi la mai-marii voştri şi la sfârşitul felului lor de vieţuire şi să le urmaţi credinţa”. Noi, într-adevăr, vrem din toată inima şi din tot sufletul să privim la înaintaşii noştri şi la sfârşitul felului lor de vieţuire şi să le urmăm credinţa. Şi să ne mărginim la învăţătura [aceasta] minunată care, după cum ştim, n-a dat greş şi nu dă greş; şi n-am găsit nimic în învăţătura aceasta care ar putea să ne smintească pe noi de pe calea lui Dumnezeu. Aşa cum am ştiut şi ştim că chiar şi Părintele Trifa n-a vrut să cunoască – la fel ca şi Apostolul Pavel – pe nimeni şi nimic în Lucrarea aceasta, decât pe Iisus şi pe El răstignit. Pentru că atunci când i s-a îmbiat din partea unora statutul sau statutele, el a spus: „Statutul nostru este Evanghelia, care-L priveşte pe Hristos, iar fraţii noştri sunt oamenii din întreaga lume; şi conducătorul nostru este Domnul Iisus”.
Mă bucur din toată inima că noi am rămas pe această cale şi în această învăţătură scumpă, în această învăţătură care ne-a adus pe noi, pe unii, până aici. Şi vom rămâne recunoscători faţă de învăţătura pe care am primit-o, pentru că este din învăţătura Apostolului Pavel, care a spus: „Nu vreau să cunosc pe nimeni şi nimic în mijlocul vostru, decât pe Iisus şi pe El răstignit”. Deci, dacă toţi proorocii mărturisesc despre El, noi n-avem despre ce altceva să mărturisim (după cum ne spune Cuvântul Lui în Faptele Apostolilor capitolul 10, versetul 43, când Apostolul Petru îi vorbeşte lui Corneliu şi la toţi cei care îl aşteptau). Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine se încrede în El capătă, în Numele Lui, iertarea păcatelor. Deci, dacă toţi proorocii mărturisesc despre El, şi noi vrem să mărturisim despre El, cu orice preţ, până la capăt; până la sfârşit.
S-a vorbit aici atât de curat şi învăţătura dată a fost atât de minunată şi atât de [ziditoare]! Noi trebuie să ştim prin ce faze a trebuit să treacă Lucrarea aceasta cu învăţătura ei care are tăria aceasta şi care a fost adusă în ţara noastră şi în mijlocul fraţilor.
„În ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare şi a strigat.” Vă aduceţi aminte că, în cele mai multe locuri, atunci când vorbeşte Domnul Iisus, Îl găsim stând jos. Dar în locul acesta Îl găsim că S-a ridicat în picioare şi, vorbind, a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”. N-aş vrea să trecem aşa uşor – pentru că noaptea este aproape pe sfârşite – şi să nu-i îndemnăm [la legământ] pe cei care n-au făcut legământ cu Dumnezeu sau pe cei care au călcat în picioare legământul pe care l-au făcut cu Dumnezeu şi s-au abătut de multe ori de pe calea lui Dumnezeu.
Aici, Domnul Iisus S-a ridicat în picioare.
El va mai veni o dată.
[Acum era] după cum am înţeles de-aici, în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului.
Ziua cea mare… A praznicului… Era o zi mare, a praznicului, nu-i aşa?
Tot aşa, va fi încă o zi mare, odată, când Domnul Iisus va sta în picioare. În Isaia capitolul 10, versetul 3, spune aşa: „Ce veţi face voi în ziua aceea a mâniei lui Dumnezeu, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia voastră?”.
Mă adresez şi fraţilor, şi surorilor care au făcut legământ şi mă adresez şi acelora care încă, poate, n-au făcut legământ şi poate nu-L cunosc pe Dumnezeu: iubiţii mei, va veni o vreme şi va veni o zi… tot o zi mare, în care Domnul va sta în picioare. Şi ziua aceea va fi Ziua de Judecată. Nici unul nu va lipsi. Nici un om de pe pământ nu va lipsi, aşa încât să nu fie în faţa Lui la Judecată. Deci, să ne judecăm, iubiţii mei, căci nu vom scăpa.
Dacă El va sta în picioare, cine va fi acela care va putea să stea în faţa Lui? Cum spune psalmistul în Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori. Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă care îşi dă roada la vremea sa, ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit. Nu tot aşa este cu cei răi. (Aici am vrut să ajung.) Ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot să-şi ţină capul sus în ziua judecăţii”. Fraţii mei, cum vom sta noi în faţa lui Dumnezeu când noi am avut o chemare deosebită, când am avut o învăţătură deosebită în Lucrarea aceasta? Nu s-a găsit în învăţătura Lucrării acesteia – pe care o cunoaşteţi fie din cărţile Părintelui Iosif şi ale fratelui Marini, fie din ale fratelui Dorz, fie de prin foile «Isus Biruitorul» şi «Viaţa creştină», şi «Oastea Domnului» –, nu vă aduceţi aminte că nu s-a putut găsi în cărţile acestea şi în literatura aceasta nici un cuvânt care ar fi putut să ne ducă la prăpastie şi la prăpăd? Ci în totul au fost lucruri minunate pentru mântuirea noastră. Nici o lucrare nu s-a găsit să aibă o astfel de învăţătură, atât de minunată.
Şi, dacă învăţătura a fost bună, noi ne uităm şi la înaintaşii noştri, care au sfârşit în felul acesta, iubiţii mei. Care au avut pe inimă lucrarea Apostolului Pavel, care a fost cel mai devotat copil al lui Dumnezeu. Deşi altă dată a fost prigonitor, a ajuns cel mai devotat copil al lui Dumnezeu şi a făcut o lucrare în chip deosebit şi în chip minunat. El n-a vrut să cunoască pe nimeni şi nimic, decât pe Iisus şi pe El răstignit.
Şi Lucrarea aceasta în care ne-am trezit noi a fost lucrarea Apostolului Pavel. Da!
Deci, ne bucurăm din toată inima şi din tot sufletul că învăţătura a fost şi a rămas bună. Dar este ceva de dorit, iubiţii mei, cum spune Apostolul Pavel: „Spre ruşinea voastră o spun, fraţilor, căci sunt unii dintre voi care nu-L cunosc pe Dumnezeu”.
Iubiţii mei, cum am spus mai înainte, adunarea e împărţită în două. Să ne dăm silinţa să fim dintre aceia care sunt sinceri pentru mântuirea lor! Să ne dăm silinţa să fim dintre aceia care fiecare se cunoaşte şi-şi cunoaşte starea în care se află. E una când ai păcătuit fără voie şi alta când ai păcătuit cu voia: învoindu-te soţie cu bărbatul şi bărbatule cu soţia, şi… cu doctorul, şi cu moaşa, şi… aşa mai de parte. Gândiţi-vă, fraţii mei! Gândiţi-vă, că s-a strecurat vrăjmaşul aici şi a lucrat…
[Însă Domnul] Şi-a câştigat atâtea suflete, cum zice Cuvântul lui Dumnezeu acolo către Biserica din Sardes: „Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în alb, pentru că sunt vrednici”. Erau numai câteva nume, iubiţii mei! Numai câteva nume care nu şi‑au mânjit hainele. Au avut haine, [dar] nu le-au mânjit. Şi noi am primit o haină atunci când am fost chemaţi. De ce spune Apostolul Pavel: „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o”? Să nu ne trezim odată că am alunecat şi ne-am mânjit hainele pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, haina mântuirii. Ştiţi bine că cele zece fecioare au fost împărţite în două. Deşi erau credincioase, aveau şi ele candelă. Şi ştiţi bine că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. [Eşti vrăjmaş cu Dumnezeu] dacă ai luat contact cu lumea şi ai început să primeşti din partea lumii lucrurile pe care le face lumea (să faci avort, să-ţi omori copiii în pântece şi aşa mai departe), fără să-ţi dai seama că tu ai avut o chemare deosebită, ai avut o învăţătură pe care, [urmând-o], niciodată n-ai fi putut greşi, o învăţătură pe care ai primit-o din partea aleşilor lui Dumnezeu care au sfârşit aşa.
N-aş vrea să trec aşa uşor peste aceste lucruri. Să se gândească fiecare la starea lui. Şi, dacă are puterea, în seara aceasta, să răspundă în faţa Cuvântului şi să se cerceteze, cum spune Apostol Petru în A Doua sa Epistolă, la capitolul 3: „Aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări”.
Am dori din toată inima şi din tot sufletul, fraţii mei, să nu ne trezim odată în faţa unei uşi închise sau în faţa unor cuvinte care să ne spună: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul de veci. Nu vă cunosc de unde sunteţi!”…
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5
