Home „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

Două pietre mari se pun pe inima omului când face neascultare de această poruncă: răutatea și minciuna. Dumnezeu se adresează fiecăruia în parte ca un părinte iubitor, noi suntem cei care alegem să ascultăm sau nu. Când suntem strigați, răspundem sau ne împotrivim. Uneori suntem constrânși și trebuie să ascultăm de glasul ce ni se adrează împlinind cererea dată. Dumnezeu însă ne dăruiește libertatea deplină de a asculta sau nu de Cuvântul lui. La prima vedere pare atat de ușor, fac ce vreau, cum vreau și la urmă ajung la Dumnezeu, ei bine nu e așa. Libertatea dată nouă e o libertate absolută și de aceea e ghidată de învățături și îndemnuri, e ca un drum cu indicatoare ce duc la cer. Când cotești de pe drumul corect întâmpini greutăți și durere, de aceea vei spune că nu e libertate și nu e un Dumnezeu bun cel pe care L-am amintit mai sus.

Ei bine, a fi liber nu înseamnă să trăiești în păcat, a fi liber nu înseamnă că ești stăpân pe viața ta, când transformi libertatea în libertinaj dai de durere. O durere pe care Hristos nu o vrea pentru tine, o durere pe care singur ai ales-o cotind pe alt drum și neurmând calea dată ție.

Minciuna aduce frica „frica este consecința minciunii.”(SF.Paisie Aghioritul). Tatăl minciunii este diavolul, cel care își face lucrarea lui de a aduce pe om cât mai mare depărtare de Dumnezeu iar acest lucru îl face în modul cel mai urât cu putință tot prin minciună. Când greutate vine în viața omului, când lipsa apasă existențial și traiul e dificil, diavolul aduce minciuna: Hristos e vinovat pentru aceasta, nu are grija, unde era cand iți era greu, când aveai necazuri , de ce nu iți răspunde la rugăciune și gândurile mincinoase inundă pe om și diavolul râde de cel ce îl crede și suferă din cauza depărtării de bucuria veșnică Hristos. Prietenia, unitatea, iubirea frățească îl sperie pe diavol pentru că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Hristos acolo el nu mai poate pătrunde, unde rugăciunea e continuă unul pentru celălalt acolo el nu mai are putere. Să ne gândim la frățietatea Oastei Domnului întinsă pe întreg pământul , sunt genunchi singuri în vârf de poteci, în mănăstiri, în biserici la slujbe , în strângeri mai mici, în adunări peste tot fiecare suflet aduce înaintea lui Dumnezeu alte sute de suflete și acest lanț nu se rupe atata timp cât e dragoste și unitate. Când te pleci pe genunchi și în rugăciune pui în mâna lui Dumnezeu pe semeni tăi: „Tată Sfânt, Maică Preacurată fii cu fiecare frtate, soră, bătrân sau tânăr, Tu îi cunoști pe fiecare, te rog ține lângă Tine fiecare suflet….” Când vede că nu își poate face lucrul, diavolul aduce minciuna, vorbirea strâbă despre aproapele , bârfa, mânia și o lumânare se stinge din rugăciune. O inimă se dă deoparte crezând lucrarea vicleană și ea va împrăștia venin stingând alte candele de rugăciune, așa destramă Trupul lui Hristos vicleanul.

„Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă.” (Psalmul 30, 25). Doar Adevărul ne conduce către împărăția lui Dumnezeu pentru că “știa Atotînţeleptul Mântuitor ce vorbea, atunci când a spus: Cele ce ies din gură, din inimă ies. (Mt. 15, 18). Ştia înţeleptul Său apostol Sfântul Pavel, că drept tâlcuieşte gândul Învăţătorului său, când a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (Rom. 10, 10) Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă. Oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, în inimă.” O inimă plină de adevăr nu primește formele minciunii în ea, și nu va dărui decât adevăr. Adevărul înseamnă să-l mărturisești pe Dumnezeu, Cel care este Adevărul. Iată ce spune El:„Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” Aceata trebuie să o facem până la sfârșitul vieții noastre ca atunci să putem spune: „În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. ” (Psalmul 30, 5)

Ziua de astăzi este numită în popor „ziua păcălelii“, cum să facem să nu ne potrivim chipului lumii și în această situație?

Pe lângă cele spuse mai sus , un îndemn frumos ne vine de la Sfântul Marcul Ascetul care ne sfătuiește „ să ducem lui Hristos ca jerftă toate gândurile noastre, din prima clipă a apariției lor cât timp nu sunt amestecate cu ceva rău în ele. Numai așa le păstrăm curate.” Nu poți dărui lui Dumnezeu gând mincinos pentru că el cunoaște cel mai bine gândul tău, nu poți sta în fața lui Dumnezeu îndoelnic pentru că el cercetează rărunchii tăi. Ceea ce ai înăuntru e și pe dinafară pentru Hristos, oamenii nu pot privi înăuntrul nostru și de multe ori acest lucru face din semenii noștri oameni purtători de chipuri, morminte văruite, pe dinafară curate și pedinăuntru putrede. Ceea ce nu se i-a în calcul este că Hristos e prezent în inima fiecăruia , pe cei din jur minți pe Domnul Iisus nu poți , pe fratele tău păcălești pe El nu poți. Dacă am trăi ca în fața lui Hristos fiecare secundă a vieții noastre atunci nu ne vom mai putea potrivi chipului lumii. În fiecare persoană trăiește Hristos, el e viața din sufletul acelei ființe, e chipul și asemănarea Treimii, de aceea este important să-L privim mai întâi pe Hristos și pe apoi om.

Dacă omul prin traiul lui murdărește chipul curat dăruit la Sfântul Botez, dacă viața lui nu pășește pe drumul îngust și drept, dacă trupul e brăzdat de înfățișarea păcatelor nu trebuie să îl folosim ca scuză pentru minciuna noastră. „M am adresat oricum unui om fără Hristos.” Acest lucru arată păcatul făcut de noi, nu trebuie să primim minciuna sau păcăleala niciodată în inima noastră. Hristos iubește fiecare păcătos și întreg cerul se bucură pentru întoarcerea lui. Poate de ani Hristos îl poartă pe umeri pe acel suflet, poate plânge și suferă pentru El, Sângele de la Golgota va șterge și va curăți și inima lui dacă se va întoarce. Important este ca noi să fim exemple de purtarea și dăruire a Adevărului, să nu fugim de el cum frumos ne îndeamnă prin versuri fr.Traian „Nu fugi de adevărul ce trezeşte-ameninţând, el te-ntoarce dinspre iadul unde poţi să arzi curând. Nu lupta cu adevărul el e singurul ce-ţi caută binele cu-adevărat. Nu te rupe de-adevărul ce te mustră când faci rău, el e-n lume cel mai mare binefăcător al tău. Nu te-ascunde de-adevărul ce te-ndreaptă iubitor, el e-acela ce-ţi arată drumul cel mântuitor. Nu răstălmăci-adevărul, să-l înfățișezi cum nu-i, el nu-şi cruţă-n veci vrăjmaşii, teme-te de-osânda lui. Ci iubeşte adevărul chiar mai mult ca viaţa ta, fericit pe veşnicie n-ai să fii decât aşa. Să iubim mai întâi pe Hristos și Adevărul : „Adevărul când îl ai se cunoaște-ochi sau grai, că-s privirile senine, fără teamă și rușine, Adevărul când îl ții, drept te duci și drept revii, nu ți-s căile sucite, ci-s curate și sfințite, Adrevărul când trăiești strălucești oriunde ești, chiar de-ai fi aruncat în tină, viața ta va fi lumină, Adevărul când îl spui, n-avea frica nimănui, orișiunde ar fi să-l știe, apără-l cu vrednicie, Adevărul când îl nalți, fii lumină celorlalți, căci oriunde ai fi, oriunde Adevărul nu te-ascunde, Adevărul când iubești asculta-l-vei până ești, când îl vei urma întruna, el ți-e crucea și cununa” . Și apoi cele ale lumii, doar așa ne putem împotrivi lucrării diavolului de a cădea din Dragostea lui Hristos. Dacă lumea ne dă o zi a minciunii, noi să dăruim 360 de zile de adevăr, și în fiecare clipă indiferent de greutate să apărăm Adevărul, ascultând cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Tudosanu Ancuta

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *