1. Preaiubitul duhului meu, Tu îmi cunoşti totdeauna gândurile cu care vin la Tine, dar, dincolo de gânduri, îmi cunoşti şi mai bine inima, din care îmi izvorăsc aceste gânduri.
2. Chiar atunci când a trebuit să zac o vreme departe de Tine – căci pentru dragoste este uneori nevoie de despărţiri, după cum, pentru curăţirea şi primenirea aerului, este uneori nevoie de furtună –
3. chiar şi atunci în tot timpul acela amar, (Tu ştii) n-am avut în adâncul inimii mele alt dor şi alt gând mai adânc şi mai statornic decât dorul şi gândul după Tine.
4. Slujeam lui Saul, dar tânjeam după David.
Mâncam la masă cu străinul, dar toată iubirea inimii mele se uita după Tine. Trupul meu era cu el, acolo, dar tot sufletul meu era aici, cu Tine.
5. O, ce mult am suferit departe de Tine şi cât de mult am aşteptat să scap, din orice legătură chinuitoare, pentru a alerga la Tine, să-mi înlănţui toată fiinţa mea numai cu dragostea Ta. Numai aşa o puteam avea atunci.
6. Toate lanţurile, afară de al Tău, sunt amare, dar eu trebuia să le port ca şi cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai aşa puteam fi al Tău.
7. Orice apropiere de altă făptură decât de a Ta este chinuitoare, dar eu trebuia să o suport ca şi cum mi-ar fi fost plăcută, tocmai pentru Tine.
8. Sunt încă şi acum, într-o prea mare măsură, un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici. Şi atunci voi fi veşnic şi veşnic numai al Tău. Numai al Tău.
9. O, iartă-mi nerăbdarea cu care mai doresc ca şi ultimul lanţ să mi se rupă
10. şi ca despărţirea să-şi prăbuşească dincolo de noi zidul ei, eliberându-mă total de tot ce a fost al străinului peste mine,
11. ca să nu mai fiu şi aici, şi acolo.
Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde eşti Tu.
12. Este ceva nepotrivit înaintea Ta, oare, acest gând greu de nerăbdare, mai înainte de a-i veni vremea lui?
13. Aş fi vrut ca mâna Ta, şi nu a mea, să grăbească sfârşitul, dezlegarea, împlinirea…
14. Dar căile Tale nu sunt, uneori, şi ale mele.
15. Gândurile Tale liniştite nu sunt, uneori, ca gândurile mele frământate.
16. Aşteptarea înţelepciunii Tale nu este aşa ca graba nerăbdării mele.
17. Săgeţile Tale ţintesc departe şi nimeresc toa¬te bine.
18. Ale mele multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii.
19. Azi Saul a murit. Desigur, nu din vina mea…
Dar mie, gândul că, odată, îi doream mai grabnic sfârşitul îmi este acum ca o povară grea pe inimă şi ca un gust amar pe cugetul meu.
20. De aceea, bucuria mea nu va mai putea fi senină nu ştiu câtă vreme. Nici mergerea mea spre Tine, bucuroasă, nu ştiu cât drum.
21. De ce oare, Preaiubitul meu, eu n-am avut până acum nici o eliberare pe deplin fericită, fiecare lăsând asupra amintirilor mele povara nerăbdării cu care am dorit-o?
22. – Pentru că încă te uiţi prea mult înapoi, la timp. Şi prea puţin înainte, la veşnicie.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
