Niciun cuvânt nu este de-ajuns faptului de a vorbi despre iubire după vrednicie, pentru faptul că aceasta nu este de pe pământ, ci din cer. Dar socot că şi limba îngerilor cu greu poate8 să o cerceteze întocmai, fiindcă ea purcede neîncetat din mărinimia lui Dumnezeu. Aşadar, de vreme ce nici limba <îngerilor>9 , nici a oamenilor nu este potrivită pentru a o tâlcui cu deplină temeinicie, oare vom da şi noi înapoi? Nicidecum! Deoarece în faţa lui Dumnezeu sunt bine-primite şi jertfele cu totul bogate ale celor înstăriţi, dar şi jertfele celor lipsiţi de făţărnicie, cu inimă veselă, chiar dacă se întâmplă să fie foarte mărunte, aşa cum jertfa acelei văduve care a aruncat doi bănuţi în cutia milei10 a fost preferată celor care aduceau mult aur. Astfel şi noi, punândune nădejdea în Domnul, sprijinitorul şi îndreptătorul celor rostite, să aruncăm, cu inimă râvnitoare, cei doi dinari ai iubirii în vistieria cugetului vostru. Căci socot că aceşti doi dinari sunt cele două porunci, „de care atârnă toată Legea şi proorocii”. Căci s-a spus de către Domnul în Evanghelii: „Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. De aceste două porunci <atârnă>11 Legea şi proorocii”12. Iubire faţă de Dumnezeu şi iubire faţă de aproapele – două porunci strâns legate una de alta: cel ce o ţine pe una dintre acestea, dar pe cealaltă n-o ţine, acela n-o are nici pe cea pe care pare că o ţine. Citeşte în continuare »
Alte articole
