1. Numai gândul la învierea din morţi te va învăţa cu adevărat cum să trăieşti
şi ce să alegi,
şi ce comori să ţi aduni,
şi în ce veşminte să cauţi a te îmbrăca,
– pentru ca atunci când vei ieşi din mormântul tău să nu fii gol.
Şi să nu stai tremurând cu groază şi cu ruşine în faţa Celui Înfricoşat!
2. Poporul nostru pentru care tot ce se face şi tot ce se spune este pregătit prin rugăciune
şi este făcut cu iubire, spre credinţa şi spre mântuirea lui,
da, poporul acesta, până la urmă, nu se poate să nu vadă şi să nu creadă în mântuirea lui Hristos.
3. Poporul vede…
poporul vede şi când ceea ce i se spune este simţit şi trăit întocmai de către cel ce îi vorbeşte,
dar vede şi când predicatorul este numai un vorbăreţ şi un făţarnic care una spune altora, dar alta face el însuşi,
care una se preface şi alta face.
Pe un astfel de om, ascultătorii îl vor părăsi foarte curând.
Vai de cei care totuşi îl vor urma.
4. Poporul care ascultă Evanghelia
şi care înţelege Cuvântul lui Dumnezeu,
poporul care aude atâtea predici
şi care totuşi, până la urmă, rămâne în necredinţă,
rareori este numai el vinovat de necredinţa ini¬mii lui.
De cele mai multe ori, cea mai mare parte de vină o poartă aceşti falşi luminători.
5. Mai vinovaţi sunt aceia care sunt puşi să ves¬teas-că Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, dar care nu şi fac această misiune cu tot sufletul cutremurat de marea datorie de conştiinţă pe care o au
şi în faţa poporului care îi aude şi care îi vede.
Şi cu atât mai mult în faţa lui Dumnezeu, Care a făcut ochii care îi văd. Şi urechile care îi aud.
Dar şi sufletele pe care le pierd.
6. Puţine suflete vor înţelege marele adevăr că omul nu trebuie să privească la om, ci la Domnul.
Puţine vor înţelege că nu omul vorbeşte, ci că Domnul le trimite Cuvântul. Şi că la El trebuie să privească – şi nu la bietul om,
oricine ar fi bietul acesta de om.
7. Mari binecuvântări urmează acolo unde trimisul Domnului mărturiseşte în chip vrednic adevărul pe care îl spune.
Acolo întotdeauna se face o mare şi curată lucrare de credinţă,
de mântuire şi de slavă pentru Dumnezeu.
Acolo întotdeauna sunt învieri, sunt bucurii, sunt roade duhovniceşti…
8. Dragă vestitor al Domnului, care ai o atât de mare chemare şi datorie faţă de toţi cei la care ai fost trimis de Domnul, – ia seama bine,
– să i înveţi calea mântuirii.
Şi învaţă cum să-i înveţi! Învaţă cu smerenie şi cu grijă, din tot ce a făcut Domnul, ca să ştii cum trebuie să faci şi să te porţi şi tu, spre a ţi împlini în chip fericit şi vrednic datoria ta
între ascultătorii tăi şi Dumnezeul tău şi al lor.
9. Nu întârzia niciodată unde eşti dorit şi aşteptat!
Fii cu toată inima ta alături de cei iubiţi, în durerea lor.
Fă totul pentru ca familia iubită să se refacă
şi mergi la cel pierdut. Roagă te lângă el. Şi chea-mă l până la mântuirea lui.
Sau până la moartea ta.
10. Fă totul numai spre credinţă şi spre mântuirea celor ce te aud.
Pregăteşte totul cu o fierbinte rugăciune pentru ascultători.
Cheamă, strigă şi lucrează totul într o mare credinţă,
dar arată, mai presus de toate, o sfântă şi evlavioasă trăire a ta însuţi. Aceasta le va da cea mai mare valoare tuturor celorlalte.
11. Dacă în felul cel bun îţi vei face slujba ta de trimis al Domnului, atunci nu se poate ca aceia în mijlocul cărora mergi şi stai, şi vorbeşti să nu vadă…
…Iată, vederea celor ce le spui – potrivite cu cele ce le trăieşti şi le crezi – îi va aduce pe toţi la credinţa cea mântuitoare,
iar pe tine, cu ei, cu toţii, urmându te, toate acestea vă vor duce la răsplata şi la fericirea cerească!
12. Dacă mulţi primesc mari binecuvântări şi bucurii prin întâlnirea lor cu Domnul Iisus – şi prin ajungerea lor între cei credincioşi
– totuşi se aleg şi câte unii care se duc unde nu trebuie:
se duc să spună ce nu se cuvine despre tot ce au văzut că s a petrecut acolo.
Aceştia se duc la satana, iar tu nu mai poţi face nimic pentru ei.
Fiindcă acesta este unul din păcatele pentru care nu te poţi ruga.
Mântuitorul S a putut ruga pentru ucigaşii şi chinuitorii Săi.
Dar nu S a putut ruga pentru Iuda, vânzătorul Său.
13. Rămâi uimit şi plin de îndurerare când afli ce pot unii oameni să facă după ce au auzit pe Domnul.
Ei, după ce văd Lucrarea lui Hristos şi văd şi roadele ei bune pentru întreg poporul,
în loc să i cântărească folosul cel bun, vor să vadă totul rău,
iar apoi încep să devină vrăjmaşii lui Iisus şi urzesc fărădelegea contra Lui şi alor Lui.
14. Unii dintre vânzătorii de fraţi, după ce ani de zile au fost chiar şi ei cu Domnul şi L au însoţit în tot ce făcea El, umblând cu El şi cu trimişii Săi…
totuşi s au făcut vânzătorii lui Iisus.
De o mie de ori ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut niciodată nimic.
15. Sunt unii care, după ce ies de la biserică
şi după ce au ascultat cutremurătorul adevăr Dumnezeiesc,
şi după ce s au împărtăşit cu înfricoşatele Taine Cereşti,
– îndată pot uita totul.
Şi pot să se ducă la păcat ca şi cum nu s ar fi întâlnit cu Hristos
şi ca şi cum niciodată ei n ar fi luat parte la sfintele Lui lucrări!
Nu cred că mai există o nenorocire atât de mare ca asta!
16. Tu stai acum lângă Cuvântul şi lângă Lucrarea mântuitoare a lui Hristos.
Şi nu ştiu ce vei face îndată ce te vei duce de aici.
Nu merge la vrăjmaşii lui Iisus – şi nu face nici un rău împotriva Celui despre care ai auzit.
Sau a celor pe care i ai văzut.
17. Oare vei păstra tu în inima ta zguduitoarele cuvinte ale lui Hristos sau nu?
Vei merge tu plin de credinţă din locul acesta, cu hotărâre să trăieşti în frica şi în ascultarea lui Dumnezeu,
sau abia aştepţi să te desparţi de fraţii cu care asculţi acum pe Domnul – şi, după primul colţ, ascunzându te de ei, te vei duce să i pârăşti, spunând vrăjmaşilor lor încă şi mai mult, încă şi mai multe decât ai văzut şi ai auzit despre ei, numai ca să le faci lor cât mai rău!
Să ştii totuşi că nu pe ei îi vinzi, ci sufletul din tine îl dai focului veşnic.
18. Oare vei rămâne tu pe mai departe încă şi mai hotărât şi mai statornic printre fraţii aceştia ai tăi
– sau te vei rătăci, atras de învăţăturile străine, între nişte farisei potrivnici fraţilor tăi şi învăţăturii lor?
Tu poţi alege ori una, ori alta. Dar să ştii că îţi alegi viaţa ori osânda veşnică.
19. Dragă suflete, mă cutremur din toată fiinţa mea când mă gândesc că ai putea face totuşi păcatul de moarte al trădării Domnului Hristos,
fără să te întorci cu plâns amar de pocăinţă, nici după aceste înştiinţări!
Să nu te lase Dumnezeu să mai păcătuieşti.
Dar luptă te şi tu.
20. Iată uimirea: când undeva se petrece minunea unei învieri,
refacerea unei familii,
mântuitoarea îndreptare a unui suflet,
– îndată se ivesc alarmiştii…
De ce oare îndată se ivesc aţâţătorii, pierzătorii, rău-făcătorii?
De ce se ivesc zvoniştii şi denunţătorii?
De ce? Fiindcă toţi aceştia sunt în slujba iadului şi a pierzării.
Dumnezeule al conştiinţelor, munceşte le conştiinţa până se vor trezi să dorească şi să cunoască şi ei naşterea din nou prin care să ajungă la iertarea Ta.
Amin.
Crucea mântuitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
