1. Dacă este atât de plăcută Domnului lauda adusă Numelui Său de adevăraţii Săi slujitori,
de acei care rămân statornici şi credincioşi la postul şi la slujba lor în orice noapte – cât de furtunoasă şi de grea ar fi ea –,
cu siguranţă că Bunul şi Dreptul Dumnezeu va da o veşnică răsplată şi laudă chiar şi celor mai smeriţi închinători ai Lui, ostaşi ai Lui, care nu I vor părăsi credinţa în astfel de vremi.
2. Dacă este nespus de greu a fi slujitor al lui Dumnezeu într o vreme când Însuşi Numele Cel Sfânt al lui Hristos este batjocorit şi prigonit
şi a fi un ostaş al Domnului când însuşi adevărul Lui este tăgăduit şi lepădat,
– desigur că nu este uşor a fi atunci nici chiar un simplu închinător statornic al Lui.
3. Nu este uşor – când toţi închinătorii lui Baal se duc la jocuri, la distracţii, la beţii şi la păcate –
ca cel credincios să treacă pe lângă toate acestea, ducându se să-L laude pe Domnul;
dar binele niciodată n a fost uşor de făcut.
4. Nu este uşor să înfrunţi ameninţări şi mustrări, şi pedepse numai pentru că, în timpul când Dumnezeu îţi porunceşte să vii spre Casa Lui,
tu nu vrei să te duci în altă parte!
Dar ce fericită îţi este conştiinţa ta suferind pentru asta!
5. Noaptea nu este greu numai în Casa Domnului
– adică în slujba cea mai însemnată şi mai vizibilă a lui Dumnezeu,
în cea mai primejduită şi mai expusă lucrare pentru Iisus –,
ci este greu chiar şi în curţile Casei Dumnezeului nostru. Adică chiar şi în cea mai din afară şi mai mică situaţie de ascultător al lui Hristos.
6. În vremile prigonirii, dacă este primejdios să rosteşti închinarea Domnului, este primejdios şi să participi la ea.
Dacă este primejdios să vesteşti Cuvântul lui Hristos, este aproape tot aşa de primejdios şi să mergi să L asculţi.
7. Dacă este greu noaptea în Casa Domnului, este tot aşa de greu şi în curţile Casei Lui.
Şi dacă vor avea o veşnică răsplată şi laudă de la Dumnezeu acei care, cu râvnă şi cu jertfă, I au slujit lui Hristos în astfel de grele stări,
– vor lua o tot aşa de vrednică răsplătire şi acei ne-însemnaţi fraţi mai mici care n au părăsit credinţa Domnului,
ci, chiar dacă n au putut face nimic altceva
şi n au avut nici o slujbă şi nici un har deosebit,
ei totuşi n au fugit, nu s au ascuns, nu s au lepădat,
– ci s au dus la Casa Domnului şi n au părăsit curţile Casei Lui.
8. Chiar dacă fraţii, simpli ascultători, n au putut face nimic altceva, totuşi prin participarea lor ei au făcut nespus de mult pentru Domnul, îmbărbătându-i pe cei dintâi.
Iar vrăjmaşul va fi ruşinat tocmai de aceşti mai mici închinători ai Domnului,
– fiindcă tocmai pe aceştia luptase el să i facă să L părăsească pe Domnul mai întâi.
Dar ei nu L au părăsit pe Iisus.
9. O, voi, toţi cei care staţi chiar şi numai în curţile Casei Domnului, fiţi binecuvântaţi. Staţi cu curaj acolo.
Staţi şi închinaţi vă cât mai mult şi mai cu curaj.
Chiar dacă şi asupra voastră se va abate răzbunarea vrăjmaşului, punând şi peste voi amenzi şi pedepse,
rămâneţi tari şi nu plecaţi, căci mare va fi şi răsplata Lui pentru voi în Cer.
10. Dumnezeu a avut în slujba Lui sfântă mulţi oameni străluciţi, al căror nume a rămas pe veci neşters nu numai în amintirea lui Dumnezeu, ci şi pe paginile Sfintelor Scripturi,
şi în cinstirea Bisericii Sale vii şi credincioase,
şi în inimile noastre, ale tuturor…
pe totdeauna.
11. De cele mai multe ori, casa oamenilor mari,
– adică familia lor trupească, fiii şi urmaşii lor –
n a avut nimic sau aproape nimic din strălucirea credinţei lor drepte,
din tăria nădejdii lor frumoase
şi din căldura dragostei lor sfinte.
12. Ce minunată credinţă a avut Avraam cel credincios,
ce puternică nădejde a avut Moise cel bun,
ce fierbinte iubire, David cel duios şi ascultător,
– şi totuşi, în viaţa urmaşilor lor, ce slabe au fost aceste virtuţi!
De ce oare tocmai urmaşii oamenilor mari rămân aşa de mici?
Doamne, fă i să semene părinţilor lor!
13. Ce minunaţi părinţi a avut Biserica Domnului,
ce oameni de mare putere duhovnicească a avut Lucrarea Sa în vremea lor,
– şi totuşi casa lor, familia lor, urmaşii lor cei mai apropiaţi nu s au ales aproape cu nimic din toată pilda lor mare şi învăţătura lor vrednică!
14. I au cunoscut pe aceşti mari părinţi popoare întregi,
s au împărtăşit din lumina dăruită lor de Dumnezeu mulţimi mari,
s au mântuit, prin ascultarea îndrumărilor lor, mulţi alţii,
– dar propria lor casă adeseori nu.
15. Oamenii mari L-au lăudat atât de frumos pe Domnul,
L-au slujit atât de folositor pe Hristos,
au făcut să propăşească atât de biruitor Lucrarea Duhului Sfânt în timpul lor,
– dar din toate acestea, casa lor, tocmai casa lor nu s a ales adeseori cu nimic!
16. Ce a făcut Moise pentru Domnul!
Dar de casa lui nu se mai aminteşte nimic! Nici măcar în şirul strămoşilor Mântuitorului numele lui nu i pomenit!
Casa lui s a arătat nevrednică de numele său cel lu-minos!
Doamne, să nu fie aşa casa noastră.
17. David spune el însuşi despre casa lui acest lucru trist: Casa mea nu este aşa înaintea Domnului (II Sam 23, 5),
dar arată că aceasta totuşi nu L a împiedicat pe Domnul să i arate credincioşie lui însuşi,
lui, care s a păstrat credincios legământului făcut cu Dumnezeu!…
18. Chiar şi în zilele noastre, n am văzut noi oare oameni foarte aleşi prin care Dumnezeu a făcut nespus de mari lucruri,
– dar a căror familie nu s a împărtăşit deloc din nici o binecuvântare duhovnicească!
19. Fiii trimisului lui Dumnezeu au mâncat cu el sau după el,
au trăit lângă el sau după el,
– şi totuşi nu şi au dat nici seama, nici silinţa să se folosească de harul ales care era peste el şi cu el.
Ce mare durere şi ce mare pagubă este aceasta pentru orice casă a unui om mare în Domnul…
20. Fiule al omului lui Dumnezeu, ascultă! Dacă vezi că mii de oameni preţuiesc şi asculta, şi urmează sfatul tatălui tău, cu atât mai mult nu sta nepăsător tu!
Dacă vin de la mari depărtări să l vadă şi să l asculte, cum să nu te apropii tu de sufletul şi de chemarea lui?
Dacă îl iubesc atât de mulţi – cum numai în sufletul tău nu se poate aprinde o iubire vrednică de el?
Cum, chiar tu, care eşti de un sânge cu el, nu cauţi să fii un duh cu el?
De ce tocmai tu, cel mai apropiat, îi rămâi departe?
Dumnezeul nostru, fă-l totdeauna pe urmaşul unui om mare în credinţă să fie şi mai mare.
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinţei” Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2007
