O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu față de noi! Mulți bogați și puternici ar da mult să-L vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăției i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit. Și la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un șarpe în aur și noi n-avem nevoie de nimic, afară de Domnul — în El este plinătatea vieții.
Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaștem multe din întocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaște cu mintea toată făptura. Dar Însuși Făcătorul cerului și al pământului și a toată făptura ne-a dat să-L cunoaștem prin Duhul Sfânt! În Același Duh Sfânt cunoaștem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri și pe sfinți, și sufletul nostru arde de iubire pentru ei.
Dar cine nu iubește pe vrăjmași, acela nu poate cunoaște pe Domnul, nici dulceața Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învață să iubim pe vrăjmași până într-atât, încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii. Sunt oameni care doresc vrăjmașilor lor sau dușmanilor Bisericii pierire și chinuri în focul iadului. Ei gândesc așa pentru că n-au învățat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învățat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului.” Dar te întreb: dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii? Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are milă de toți. Cine nu iubește pe vrăjmași n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmași și să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ, ca toate noroadele să Te cunoască și să învețe iubirea Ta.
“Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, de Sf. Siluan Athonitul, pag. 59-60, din “Smerita iubire către vrăjmași”.
