SPORUL TREBII

Oastea creşte, dar cu aceasta şi lucrul care trebuie săvârşit în sânul şi-n jurul ei. Orice întocmire, orice înjghebare de lucru omenesc, dacă prinde cheag, nu poate rămâne numai la grijile mărunte pe care le-a avut la început, ci altele mai mari vin asupra ei. Dacă în zilele dintâi ajungeau câţiva oameni să poarte în spinare toate grijile, de la o vreme nu mai ajung. Vezi cum munca se lărgeşte, cum trebuie s-o întinzi în laturi de care nu se pomenea la început; şi atunci îţi zici că acolo trebuie slujbă nouă, om nou.

Toate acestea nu pot fi decât semne bune. Dacă munca creşte, înseamnă că este pentru ce. Dacă grijile sporesc, înseamnă că aşeză­mântul s-a întins, că mulţi se adă­postesc sub acoperişul lui şi că trebuie să ne grijim acum şi de mai mulţi ca înainte. Deci este de ce să ne bucurăm, dacă grijile pentru Oaste apasă mai greu. E dovadă că sunt tot mai mulţi cei ce vin în sânul ei.

Dar dacă lucrul este aşa, dacă atâtea suflete se deschid la che­mările Oştii, urmează că trebuie făcută o lărgire a acestei lucrări, că, faţă de sporul Oştii, trebuie făcută şi o răsfirare a treburilor şi un spor al slujbaşilor ei.

Odată cu sporul ei, Oastea în­tâmpină şi vrăjmaşi mai mulţi. E foarte firesc. Când eşti mărunt, ni­meni nu te bagă în seamă. Când însă fiinţa ta se ridică tot mai mă­reaţă, se scoală împotrivă şi toate făpturile care nu se potrivesc la gândire şi simţire cu tine.

De câteva luni de zile se aud tot mai multe cârâieli împotriva Oştii. Sunt mult mai puţine decât prieteniile pe care Oastea şi le do­bândeşte, dar este ceva de care trebuie să se ţină seamă, faţă de care Oastea nu trebuie să stea tăcută.

Un om totdeauna trebuie să-şi dea îndreptările faptei lui. Oastea lucrează în mijlocul obştii pentru obşte. Trebuie să se înfăţişeze tot­deauna curată înaintea acesteia şi nu trebuie să lase ca măcar o fărâmă de îndoială să se strecoare împo­triva ei. Pentru aceasta nu trebuie să tacă împotriva nici unei lovituri. Trebuie să se apere. Când faţa ei este atât de luminoasă, când inima îi este atât de curată, poate fi lucrul acesta atât de greu?

Eu am citit toate loviturile care i s-au adus de câteva luni de zile şi pot spune că nu este nici una, oricât de acră, oricât muncită, care să nu poată fi spulberată în cel mai scurt timp. Trebuie să fie cineva care să se ţină îndeosebi de asta.

Din atâtea vorbe care se aruncă pe socoteala Oştii, cine ştie?… Este cu putinţă ca unele să prindă. Până să iasă o apărare temeinică, graiul răutăcios şi mincinos are şi el măiestria lui. Nu oricine vede partea slabă şi [se] pot naşte îndoieli.

Ostaşii sunt oameni cu inimile calde, dar nu sunt toţi oameni de condei, care să poată arăta minciuna bârfelii. Cineva poate veni înaintea lor cu foaia pătimaşă şi să le scoată ochii: „Uite ce se spune despre voi… Ce zici? Vedeţi că nu călcaţi cum trebuie! Uite cum vă foarfecă? Bine vă face! Ce veniţi voi cu înnoiri de-ale voastre să îndreptaţi lumea?”.

Şi de! Omul care numai de con­dei şi de cântărit gândurile nu s-a ţinut în viaţă, chiar dacă se apără el, nu poate sta împotrivă cu tot meşteşugul vorbei şi al condeiului. Celălalt poate fi dobândit de bârfeala aruncată, iar el, ostaşul, poate ră­mâne mâhnit.

Deoarece lucrurile stau aşa, eu încă de mult am simţit nevoia unei slujbe noi în sânul Oştii. Până încă nu răsăriseră atâtea mârâieli împo­triva ei, mi-am zis că trebuie să alcătuim o tabără care să aibă numai această grijă. Cum stau grănicerii la hotar şi păzesc şi îndată sunt cu arma gata la apărare împotriva încălcării şi a repezi pe cel ce vrea să încalce graniţa, aşa trebuie să fie nişte grăniceri ai Oştii, care să-i scuture fără întârziere pe toţi cei ce vin să împroaşte cu otrăvurile lor împotriva ei.

Cine să facă aceasta?

Cărturarii Oştii. Acum aceştia sunt destul de mulţi. Se află îm­prăştiaţi în toată ţara. Sunt şi oa­meni pricepuţi şi cu stări înalte: ingineri, medici, profesori, colonei, avocaţi. Toţi aceştia, ori pe unde văd o licărire măcar împotriva Oştii, numaidecât să fie cu condeiul în mână şi să răspundă.

Răspunsul răsărit numaidecât face două trebi: îi întăreşte pe ai tăi, îi mângâie şi [ei] se bucură; [şi îi] moaie pe cei potrivnici. Când ştiu ei că gra­niţa e bine apărată, nu mai îndrăz­nesc. Aşa sunt stările de suflet ale oamenilor.

Este în folosul Oştii ca să lu­creze în felul acesta.

E adevărat, mai tare ca toate e lucrul cel bun pe care-l îndeplineşti. Dacă el răzbate, odată şi-odată tot va birui. De la o vreme se vor muia şi vrăjmaşii. Vor spune că de! – aşa li se părea şi lor. Dacă văd că e lucru care dă atâtea roade, se ve­selesc de ei şi nu mai au decât cuvinte de laudă.

Poţi lucra în felul acesta şi nici să te sinchiseşti de ce vor spune alţii.

Totuşi lucrezi în mijlocul oame­nilor. Prinde şi minciuna. Nu e de folos să laşi să se creadă despre tine ce nu e adevărat.

Ajută şi aceasta. Amuţeşte multe guri.

Deci trebuie făcută şi aceasta.

Este în cinstea ostaşului că el rabdă lovituri, dar nu loveşte. Aşa e creştineşte.

Dar a face lucrare de condei nu e lovitură. E apărare, şi acesta e lucru cinstit. Şi Sf. Pavel s-a apărat.

Nu toţi ostaşii au s-o facă, dar trebuie s-o facă unii pentru toţi. Lucrarea noastră s-a întins şi trebuie acum să răsară şi această ramură.

Cum ne apărăm? Scriem noi şi despre asta.

Arhim. Scriban

«Oastea Domnului» nr. 38 / 17 sept. 1933, p. 2

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului /   Sibiu : Oastea Domnului, 2016