Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Sticluța de la cãpãtâi”

„Sticluța de la cãpãtâi”

„Sticluța de la cãpãtâi”

Vreau să încep aceste câteva rânduri cu un fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz, din «Strângeţi fărâmiturile», vol. 3:

„O soră a noastră care spunea că opt ani de zile, cândva, după ce s-a întors la Dumnezeu, a mai putut ţine o sticluţă cu rachiu la căpătâi, să mai bea din când în când, a avut de la Domnul un vis odată şi i-a arătat Domnul prin vis că murise şi a ajuns într-un loc – după cum ne povestea – şi în locul acela o fiinţă luminoasă o însoţea. Stând acolo, a auzit de dincolo de uşă ţipete şi vaiete:
– Vai, vai!…

Şi ea, auzind ţipetele acelea, l-a întrebat pe însoţitorul ei:
– Cine sunt cei care strigă şi plâng acolo?
Zice însoţitorul:
– Sunt cei care le-au avut pe acestea…; uită-te… Şi i-a arătat de jur-împrejurul camerei damigene, sticle, vin, bere, rachiu, ţuică, tot felul de lucruri ale păcatului, şi i-a spus:
– Ale acelora sunt ţipetele de acolo şi în vecii vecilor vor striga şi vor plânge cei care au avut aceste lucruri, aceste butoaie, aceste damigene, aceste sticle… Uită-te mai bine…
Şi, când sora s-a uitat mai bine, a văzut sticluţa ei pe care de opt ani o umplea şi o golea mereu când era bolnavă, când era obosită, când era flămândă, crezând că altfel nu poate să aibă liniştire. Şi Dumnezeu i-a arătat atunci cu groază acest lucru. Şi a zis sora:
– Dacă sticluţa mea este acolo între sticlele lor, şi eu voi ajunge cu ea.
Şi atunci a strigat:
– Vai, vai! Doamne, scapă-mă!…
Şi s-a trezit cu perna udă de lacrimi. A băgat mâna la căpătâi, unde ştia că e sticluţa. A ieşit afară cu ea şi a spart-o, zicând:
– Decât să mă scoţi tu pe mine din Împărăţia lui Dumnezeu, mai bine te nimicesc eu pe tine. (…)
Domnul ne cere o viaţă curată şi sfântă. Cei care privesc la noi doresc să vadă în noi nişte oameni înnoiţi, schimbaţi, vindecaţi”.

Părintele Iosif Trifa, prin Lucrarea Oastei, chiar din începuturile ei, a avut un scop bine definit: lupta împotriva păcatelor, a tuturor păcatelor, începând cu alcoolul, înjurăturile şi tutunul şi apoi cu toate celelalte.

Toată învăţătura Bisericii noastre, prin dogmele ei, prin canoanele ei, prin Sfintele Taine, nu face altceva decât să ne ajute în lupta împotriva păcatelor, să ne facă oameni noi, cu o viaţă nouă.

„Vorba multă, sărăcia omului” – spune o vorbă din bătrâni.

Astăzi, în adunările noastre se vorbeşte exagerat de mult despre învăţătura Bisericii, despre sectarism sau formalism, dar prea puţin se mai vorbeşte de lupta împotriva păcatului, adică de trăirea acestei învăţături. Oastea are o singură învăţătură, învăţătura Bisericii. Dar haideţi să ne silim să o şi trăim!…

Dacă tot ne acuzăm, prin adunări sau în particular, că unu-i sectar, că altu-i formalist, că altu-i schismatic, sau mai ştiu eu cum, nu facem altceva decât să ne dezbinăm. Când tot alungi un câine de-acasă, şi-i spui să plece, o perioadă pleacă puţin mai încolo şi iar se întoarce înapoi. Dar dacă tot îl alungi şi azi şi mâine, până la urmă, de la un timp, se ia şi pleacă unde îşi găseşte un stăpân primitor. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu unii fraţi mai slabi, dacă nu simt dragostea sinceră şi curată care să-i motiveze să vină cu drag în adunările Oastei: unii pleacă înapoi în lume, iar alţii pe la cine ştie ce secte. Să avem mare grijă cei care ne ridicăm la cuvânt. Şi nu numai. A lucra cu sufletele este cea mai mare răspundere înaintea lui Dumnezeu.

Să vorbim aspru împotriva păcatului, dar să ne fie milă de păcătoşi. Şi să plângem pentru ei. Că, dacă ne analizăm cu sinceritate, păcătoşi suntem toţi într-un fel sau altul. Eu, sincer mărturisesc, sunt cel dintâi păcătos. Dar nu-i nimeni fără de păcat. Şi tocmai de aceea venim în adunare şi mergem la Sf. Liturghie, să ne ajutăm unii pe alţii în lupta împotriva păcatelor: mici sau mari. Şi lupta cu păcatul este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Cu păcatul nu este de glumit. De aceea, poate că ar trebui să ne dea şi nouă Domnul câte un vis, aşa cum i-a arătat acelei surori de care vorbeşte fratele Traian, să ne arate şi nouă sticluţa cu alcool de orice fel pe care încă-l mai consumăm, să ne arate butoiul cu minciuni, damigeana cu vorbire de rău, cu mândrie, cu slavă deşartă, cu mânie, cu zgârcenie şi cu toată firea cea lumească din noi, ca să ne sculăm îngroziţi şi să aruncăm toate aceste sticluţe, butoaie sau damigene de la căpătâiul vieţii noastre.

Costel ROTARU

în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVIII, nr. 35 (1115) 21-27 AUGUST 2017

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!