„…Până nu ne hotărâm din toată inima noastră pentru Dumnezeu, noi nu ne putem numi cu adevărat ostaşi. (…)
Să ne punem întrebarea dacă suntem pe calea cea bună. Mi s-a întâmplat mie personal… să am impresia că totul era bine în viaţa mea. Dar nu, n-a fost bine. Când am cunoscut Oastea Domnului mi-am dat seama că, de fapt, eu eram undeva departe. Credinţa mea era un nimic, era o iluzie, era o părere ce mi-o formasem pe baza celor din jurul meu. Avem impresia că eu sunt un om credincios, evlavios şi că ceilalţi sunt nişte oameni nelalocul lor. Ce înseamnă atâta biserică? Ce înseamnă atâta post? Dar n-a fost bine aşa! Dumnezeu a rânduit un moment în care să ne dăm seama cu adevărat ce înseamnă mântuire, ce înseamnă suflet, ce înseamnă Biserică, ce înseamnă Tainele Bisericii. Şi, dacă nu dăm curs şi nu transpunem în viaţa noastră, în practica vieţii noastre aceste Taine, printr-o viaţă evlavioasă, curată şi sinceră, Dumnezeu nu Se va folosi de noi şi noi nu vom putea ajunge înaintea lui Dumnezeu.
Să ne facem fiecare un examen de conştiinţă: suntem pe drumul cel bun? Suntem oare aşa cum ne vrea Dumnezeu? Pentru că mai ales de la noi, cei tineri, se cere starea aceasta. Aşa cum se cânta în cântarea de mai ’nainte: steagul trebuie ţinut sus, steagul trebuie apărat. Şi am văzut în istorie, în luptele ce se dădeau: când cădea unul, celălalt lua steagul şi pleca mai departe. Steagul este lucrul cel mai de preţ. De aceea, noi, tineretul, trebuie să ne punem pe inima noastră să luptăm să fim curaţi şi sinceri, ca, la momentul potrivit, să putem face faţă, să ţinem steagul sus. (…)
Pr. Mirel Ilie, din Bucureşti
