MĂI, OMULE, NU TE ATINGE!
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul.
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul.
Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr. Acesta avea un verişor care se căsătorise cu o fată minunată şi foarte înţeleaptă. Se înţelegeau foarte.
Cu patru ani în urmă am întâlnit în Bucureşti o familie cu cinci copii de care m-am folosit foarte mult duhovniceşte. Mama copiilor.
Odată mi-am luat un sac de dormit şi câteva lucruri şi am plecat să mă liniştesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la.
Mi-a povestit un frate de mănăstire că, odată, ducându-se la Iaşi la Cuvioasa Parascheva, a văzut la uşa bisericii un ţigănaş de vreo.