O mare parte din viața lui, omul și-o petrece în cãlãtorie.
Unii cãlãtoresc pentru afaceri, alții pentru serviciu, alții pentru distracții, alții pentru felurite nevoi ale vieții lor. Cei mai mulți dintre oameni se întîlnesc și se cunosc pe drumuri… În cãlãtoriile ce le-au fãcut și le fac împreunã. Toate drumurile sînt pline de tot felul de oameni care cãlãtoresc în toate pãrțile, fãcînd școala cunoașterii împreunã.
O, ce școalã a cunoașterii și ce mijloc de a-i descoperi pe oameni este cãlãtoria! Cãlãtorind am cunoscut și cunoaștem tot felul de oameni. Unii buni, dar cei mai mulți rãi. Cãci dincolo de fețele oamenilor, învãțãm sã-i cunoaștem și sã le descoperim cel mai bine sufletul din felul cum se poartã și cum vorbesc cãlãtorind printre ceilalți. Ce ușor îi cunoști imediat ce se așeazã lîngã tine pe lãudãros, pe mincinos, pe guraliv, pe desfrînat, pe egoist, pe lingușitor, pe prost, pe fãțarnic, pe netrebnic, pe toatã familia blestematã a pãcatului și a stricãciunii. Cãci fiecare aratã ce are în inima lui. Unul înjurã, altul fumeazã, altul te calcã, altul te împinge, altul ți se vîrã în ochi, altul te cotește, altul îți face cu ochiul…
Nici n-ai nevoie sã-i vezi actul de identitate. Nici nu te ostenești sã afli cum îl cheamã în acte nici de unde și al cui este. Cãci numele și pãrinții și locul i le afli toate, pe cele mai adevãrate, din purtãrile și vorbele lui. Cãci purtãrile și vorbele fiecãrui om sînt adevãratele lui acte de identitate. Cum te porți printre oameni acela ești.
Dar ce minunați sînt cei care umblã ca Hristos și cu El, printre oameni. Nu-i nimic mai fericit decît cãlãtorind sã întîlnești o fațã seninã, o inimã bunã, o ființã binevoitoare… Nu te mai saturi cãlãtorind cu un astfel de tovarãș de drum. De aceea ferice de oricine cãlãtorește cu Domnul și umblã cu El. Ferice de cei care Îl au pe Domnul cu ei și stau mereu în prezența Lui. Aceștia cînd tac, Îl ascultã pe El. Cînd vorbesc, vorbesc despre El. Cînd odihnesc se reazemã de El. Cînd adorm, adorm cu El, cînd se trezesc, se trezesc tot cu El. Prezența lui Hristos cu ei este atît de realã, de adevãratã încît n-are nevoie de întrupare.
Lîngã cei doi tineri care cãlãtoreau spre Emaus, Iisus apare numai spre sfîrșitul drumului lor. Dar El era nevãzut, cu ei, mergînd ca o umbrã luminoasã alãturi, încã de la plecarea de acasã.
Întrebarea pe care le-o pune imediat ce apare între ei este: Despre ce vorbiți voi între voi mergînd pe drum? (Luca 24,17). Ce întrebare cutremurãtoare! El nu întreabã ca sã știe ce vorbeau, ci întreabã fiindcã știa ce vorbiserã. O, ce dulce fãgãduințã este cuvîntul: iatã Eu cu voi sînt în toate zilele (și în toate cãlãtoriile) pînã la sfîrșitul veacurilor. Dar și ce cutremurãtor avertisment este acesta. Sã nu uitãm! Cãci cuvintele acestea n-au fost spuse numai unora și cu înțeles momentan, ci ne sînt spuse tuturor și cu înțeles permanent. Rãsunetul lor ar trebui sã ne strãpungã urechile și limba, spre a ne aduce neîncetat aminte de marea înștiințare din ele.
Într-adevãr dragi tineri frați care faceți mereu naveta umblînd spre serviciu sau spre casã: despre ce vorbiți între voi sau între alții mergînd pe drum? Ce faceți printre voi sau printre alții ziua sau noaptea, mergînd sau venind? Cum vã comportați fațã de frați sau fațã de strãini? Unde sînteți cunoscuți și mai ales unde sînteți necunoscuți? Ca niște copii ai lui Dumnezeu sau ca niște fii ai pãcatului? Cum vã comportați fațã de ceilalți cãlãtori și fațã de regulile cãlãtoriei? Iatã acestea sînt întrebãri foarte stãruitoare pe care Hristos vi le adreseazã conștiinței voastre pentru cã îndatoririle acestea sînt foarte însemnate, pentru cã timpul cãlãtoriei este o parte atît de însemnatã a vieții noastre. Și felul cum ne purtãm cãlãtorind poate face atîta bine sau atîta rãu.
Ce grea, ce nesuferitã este cãlãtoria cu niște tineri nesimțiți, obraznici și proști. Ce lipsã de respect și de bun simț. Ce comportãri grosolane. Ce cuvinte și gesturi blestemate! Ți se pare ani pînã scapi. Cînd scapi de ei parcã ai scãpat de iad. Te întrebi îngrozit: Doamne, vietãțile acestea n-au nimic omenesc în ele? N-au avut niciodatã o mamã? N-au întîlnit un om? Nu pot fi în stare sã înțeleagã nimic? În vagoane, în autobuze, în sãlile de așteptare, oriunde, ei fumeazã, scuipã, murdãresc…
Ce le pasã lor cã acestea sînt oprite? Pentru a apuca un loc de șezut sau mai din frunte, se înghesuie, calcã, împing, se ceartã, amenințã, insultã… Ce le pasã lor cã aceasta este o grosolãnie!… Urcã fãrã bilet – și ce le pasã lor cã acesta este un furt și o fãrãdelege! Dacã apucã loc pe o bancã, iar lîngã ei stau în picioare un bãtrîn, un bolnav, o mamã – se fac cã nu vãd. Ce le pasã lor cã aceasta este o nesimțire, o necuviințã! Vorbesc de la un capãt la celãlalt, peste toți ceilalți cãlãtori, strigînd tot felul de glume proaste, vorbe porcoase și expresii necuviincioase… Cã toți ceilalți îi privesc cu dezgust, cã îi judecã necruțãtor și își întorc fețele cu scîrbã – ce le pasã lor?… Cã toți oamenii se întreabã uimiți și îngrijorați ce vor ajunge și ce se va alege de viața și de viitorul unor astfel de tineri, – lor nu le pasã… Nu le pasã acum de nimic. Dar vai cum le va pãsa odatã. Și nu-i mult pînã la ziua aceea.
Pe noi ne doare – și trebuie sã ne doarã adînc – starea și creșterea nefericitã a acestor nefericiți tineri. Ființele acesta sînt și devin cea mai dureroasã nenorocire socialã. Acasã își chinuiesc familia, la școalã își chinuiesc profesorii și colegii. În cãlãtorie îi chinuiesc pe toți cei ce sînt siliți sã-și facã drumul sau așteptarea cu ei. Cît de mult este de fãcut pentru îndreptarea lor!
În acest capitol n-am spus nici o istorioarã, nici o întîmplare. Cãci citind, fiecare vã veți aduce aminte de zeci de întîmplãri din cãlãtoriile pe care le-ați avut. Și de zeci de astfel de tineri cu care poate cãlãtoriți și acum zilnic. Ceea ce am vrut sã învãțãm din toate acestea pe tinerii credincioși, se poate înțelege foarte ușor.
Frate tînãr! Tu nu ești singur niciodatã. Hristos cãlãtorește totdeauna alãturi de tine pe vreunul din scaunele de alãturi, sau stã în picioare în spatele tãu ori în fața ta. Fii atent cum te porți, cum vorbești, cum stai. Ochii Lui te vãd, urechile Lui te aud, Duhul Lui te judecã. Și odatã judecata va fi necruțãtoare. Sau rãsplata nebãnuitã.
O, Bunul și Scumpul nostru Însoțitor Permanent, Iisuse Doamne, fii binecuvîntat. Slavã Ție care cãlãtorești cu fiecare copil al Tãu și îl pãzești mereu de ispite, de pãcate, de primejdii și de nenorociri în orice drum. Te rugãm ajutã-ne sã fim și noi plini de grija de a nu Te întrista prin nici o vorbã sau faptã a noastrã. Ci fie cã ne cunoaște cineva, fie cã nu, sã ne gîndim cã ne cunoști Tu și sã nu facem decît ceea ce este frumos și plãcut înaintea Ta. Ca toți cei care ne vãd și ne aud sã priceapã cã sîntem ai Tãi și cã umblãm cu Tine. Amin.
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”,
editura “Oastea Domnului” – Sibiu, 1993
