Mărturii Meditaţii

Te-ai lepădat de Hristos?

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“  (Ioan 21, 15).

Întrebarea din titlu se adresează fiecăruia dintre noi.

Iuda nu a fost singurul ucenic care s-a lepădat de Domnul Iisus. Chiar şi Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de trei ori, dar, după Învierea Domnului, şi-a recăpătat locul de unde căzuse, datorită pocăinţei de care a dat dovadă; pocăinţă pe măsura lepădării sale. Ca şi Sfântul Petru ne lepădăm şi noi în faţa oamenilor în diferite feluri, văzute sau nevăzute. Ne ruşinăm să ne facem cruce în faţa unei biserici, să le vorbim oamenilor despre Jertfa Domnului Iisus, să le dăruim o carte, un ziar duhovnicesc. Este trist dacă aşa ceva se întâmplă, pentru că noi am fost chemaţi să dăm mărturie lumii despre Domnul Iisus.

În clipa în care ne ruşinăm în faţa oamenilor, înseamnă că ne-am lepădat de Hristos şi că avem nevoie, într-un fel sau altul, de o întoarcere ca a Sfântului Petru, mărturisind Domnului neputinţa sau nepăsarea noastră. Iar El ne va conduce cu tandreţe şi fără reproşuri spre locul de unde am căzut, punându-ne din nou printre harnicii lucrători în ogorul Evangheliei.

Întrebarea: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ ne este adresată tuturor. Dacă răspunsul este „da“, atunci, la muncă!

S.M.

 

Lasă un răspuns