Eu, David Bălăuță Ion, mi-am scris acest testament cu mâna mea, înainte de moarte, arătând cum doresc eu să se facă cu ocazia morții și a îngropării mele.
Spre știința familiei și a fraților am scris acestea și doresc să se împlinească întocmai, iar în caz contrar sunt blestemați de mine, în Numele Domnului Iisus Hristos, aceia care se vor opune și nu vor respecta cele ce arăt mai departe:
Cei care vreți rugați-vă pentru mine, păcătosul, căci am fost om slab și neputincios sufletește și trupește.
Să fiu scăldat, după obicei, de frați și îmbrăcat în hainele mele cele negre și cămașă albă. Fără curea la pantaloni, nici vestă și cu capul descoperit, fără pălărie sau altceva și așa să rămân în sicriu și în groapă.
Să nu cumpărați nimic nou pentru îmbrăcămintea corpului.
Să-mi puneți pe față și în sicriu pânză albă, fără nici un desen.
Să nu fiu dezgropat niciodată.
Lumânările să fie pe cât posibil din ceară de albine. Lungimea sicriului să fie după talie, iar la cap lat de 50 cm maxim.
Să se lase sicriul alb geluit, fără nici o vopsea pe scânduri.
Să nu puneți în sicriu coroane, flori sau altceva și nici la groapă.
Să nu bateți cuie în capacul sicriului.
Să nu faceți nici o fotografie, cu ocazia aceasta.
Să fiu transportat cu căruța pe drum la cimitir.
Să nu fiu îngropat în zi de sărbătoare sau Duminica în nici un caz.
Să nu puneți doliu la casă și nici voi să nu purtați nimeni doliu.
Pâinile ce se obișnuiesc să se facă acasă din făină de grâu.
Să luați de la biserică numai praporul mare și un sfeșnic mic.
Să nu-mi dați „punți” de pomană atunci, nici pe urmă.
Să nu puneți bani în batiste și ștergare, ci să-i dați aceluia în mână.
Groapa să o facă frații care vor vrea și să le plătiți, fără păsări.
Să săpați groapa acolo lângă ai mei.
Să nu se scrie pe cruce mai mult decât numele,anul nașterii, 1911, și al morții.
Să-mi faceți cruce de lemn, nu de fier.
Cine dă lumânarea aprinsă preotului să facă întâi cruce și să-i sărute mâna dreaptă.
Să pregătiți mâncare destulă, ca să se dea la frați și vizitatori, mai ales la cei flămânzi care au venit la înmormântare. Mâncare, două feluri, și apă de băut, atâta.
Cei care au ajutat atunci la treburi, frați și surori, să fie răsplătiți.
Din toate cele ale mele să se dea de pomană la frați și necăjiți, oprindu-și ce vor Natalia și fetele.
Așa să se facă cu stupii, cărțile și alte lucruri de ale mele.
Aveți grijă să nu se facă vâlvă printre frați, cu ocazia morții mele atunci.
Frații ostași să vorbească despre Domnul și să cânte tot timpul.
Să nu vorbească nimeni întru lauda mea, că n-am nici un merit.
Clopotul la biserică să-mi tragă puțin, numai o dată pe zi, dimineața.
Rog pe cineva dintre frați să citească în prima sau a doua seară acest testament în auzul tuturor.
Rog pe toți să mă ierte, că și eu i-am iertat pe toți deopotrivă.
Scris, pentru prima dată, în 1974, dar refăcut ulterior in 1984.
David Bălăuță Ion
David Bălăuță Ion, „Un grai testamentar”, Editura „Oastea Domnului” Sibiu, 2011
