Vai de cei care au sfătuitori răi, călăuzitori răi, îndrumători răi! Vai de locul acela în care orb pe orb se conduce spre groapă! În care orb pe orb se învaţă spre pierzare şi orb pe orb se chinuie şi se ucide cu ură…
Dar aşa se ajunge când bloala cea îngrozitoare a păcatului nimiceşte lumina ochilor omeneşti. Căci cel dintâi organ duhovnicesc pe care păcatul îl nimiceşte la omul căzut în ghearele lui ucigaşe este lumina ochilor.
Căci, dacă păcatul îi nimiceşte omului lumina ochilor, el devine un orb neputincios, care poate fi apoi uşor legat, biruit şi nimicit.
Lumina ochilor noştri sufleteşti este înţelepciunea care vine de sus.
Şi care este „întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire şi nefăţarnică” (Iacov 3,17).
Intă, îndrumările înţelepciunii sunt lumina ochilor noştri. Ele sunt chiar lumina ochilor sufletului nostru. Nu ca lumina, ci chiar lumina însăşi.
Câtă vreme lumina aceasta ne este îndrumătoare cărărilor, însoţitoarea faptelor şi stăpâna trăirii, viaţa noastră se desfăşoară în lumină.
Atunci tot chipul nostru este lumina de ea. Gândurile ne sunt limpezite. Cărările drepte. Faptele frumoase, iar roadele dulci şi multe.
Când însă nu – lipsa ei este întunecare, pustiu şi moarte.
Dragul meu, acum glasul dragostei lui Dumnezeu vrea să te cerceteze spre mântuire şi te întreabă din aceste rânduri. Răspunde-ţi ţie şi lui Dumnezeu: care este starea ta?
Ai tu lumina ochilor?Sau nu o ai?
Vede sufletul tău calea pe care umblă prin lumina înţelepciunii lui Dumnezeu prin Hristos sau nu?
Şi, dacă nu o ai, cere-o cu lacrimi lui Dumnezeu acum.
O, Preabun Dumnezeul nostru, Te rog din toată inima mea să-mi dai lumina Ta cerească ochilor mei sufleteşti. Şi-mi dă lumina înţelepciunii, a chibzuinţei şi a adevărului, pentru ca să văd limpede calea mântuirii şi să merg drept pe ea până la moarte.
Ai milă, Doamne, de toţi cei care au pierdut-o şi ajută-i s-o afle iarăşi, ca să nu se piardă nimeni.
1 Comment