Tu iarăşi vii, Iisus Iubit, în peştera-ngheţată,
Te-aduce iar, din nou, la noi iubirea Ta curată.
Tu vii mereu, căci vin mereu tot alţi copii, Iisuse,
şi vrei şi ei să poată-avea minunile-Ţi nespuse.
Iisus, la Tine vin şi eu cu alţi copii, grămadă,
Te rog să-mi dai un gând şi-un grai ca alba Ta zăpadă!
Deschide-mi inimioara mea iubirii pentru Tine,
păstrează-mi sufletul aşa ca zările senine!
La şcoală fă-mă silitor, bun şi cuminte-acasă
şi credincios, să am mereu o inimă aleasă!
Să fie blând cuvântul meu şi blândă-a mea purtare,
cum Tu doreşti să mă găseşti în Sfânta-Ţi Sărbătoare!
Fă-i, Doamne, buni şi pe cei mari, precum sunt copilaşii,
să fie pace, cum cântau odată îngeraşii!
