Iată încă un cuvânt testamentar al Părintelui Iosif, cu privire la atitudinea Oastei Domnului faţă de Biserică. Acesta este şi acesta trebuie să rămână felul nostru de a crede şi de a învăţa în această privinţă. Orice alte păreri sunt potrivnice voii lui Dumnezeu descoperite Oastei şi solului Său.
„Biserica Domnului nostru Iisus Hristos este păstrătoarea tainelor rânduite pentru întărirea şi mântuirea noastră.
Despre Sfânta Biserică cred că este de prisos să vorbesc mai pe larg. Eu însumi, cel care scriu această carte, sunt un slujitor al Bisericii lui Hristos. Fiecare creştin ştie ce este Biserica, cu ce daruri şi ce chemări sfinte este înzestrată şi însărcinată ea. Biserica administrează cele şapte Taine puse spre întărirea şi mântuirea sufletelor: Taina Sf. Botez, Sf. Mir, Sf. Cuminecătură, Mărturisirea, Preoţia, Nunta, Maslul.
Dar, nu e destul că cineva cunoaşte Biserica, ci trebuie să se şi întărească cu darurile pe care le administrează ea. Nu este destul ca în mijlocul fiecărui sat să stea o biserică, iar oamenii să meargă duminica la crâşmă. Despre creştinii cei dintâi ne spun Scripturile că «petreceau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, în rugăciuni, în toate zilele erau în biserică, lăudând pe Dumnezeu… şi erau una sufletul şi inima lor» (Fapte 2, 41-47 şi 4, 34). De aceea era atâta putere în viaţa lor.
Biserica este, şi trebuie să fie, o Biserică vie, o biserică învăţătoare şi luptătoare în contra răutăţilor şi păcatului.
Ţinem şi aici să spunem că Oastea Domnului nu se amestecă în lucrurile încredinţate numai preoţilor şi Bisericii. Ea lucrează în cadrele aşa-numitului apostolat laic. Noi dăm un mare ajutor preoţilor şi Bisericii, iar în schimb preoţii vrednici şi înţelegători ne dau şi ei sprijinul lor. În fruntea celor intraţi în Oastea Domnului avem mulţi preoţi vrednici, care, în biserică şi afară de biserică, «înrolează» şi «instruiesc» mereu sufletele pentru lupta cea mare a mântuirii sufletului.
Oastea Domnului a dat în special Bisericii şi preoţilor un mare ajutor în combaterea abaterilor de la Biserică, fiindcă a dat şi dă sufletelor flămânde păşune duhovnicească, oprindu-le astfel să plece pentru a o căuta în altă parte“.
«Ce este Oastea Domnului», ed. a V-a, 1934, p. 84-85
Traian Dorz, din ”Istoria unei jertfe”, vol I,
Ed. «Oastea Domnului», 1998, pg. 127-128
