Mărturii Meditaţii

Un rod de pace şi de dumnezeiască desfătare.

Nuca este o icoană a crucii. Coaja ei este foarte amară, dar miezul este dulce şi hrănitor. Crucea nu e frumoasă la vedere, dar cel care se încarcă cu povara ei şi o poartă cu statornicie ştie dulceaţa ei cea nevăzută. Rodul ei tainic e un rod de pace şi de dumnezeiască desfătare.

Luând chip de om, Eu am su­ferit crucea pentru mântuirea oamenilor. Am suferit crucea nu numai cele şase ceasuri din ziua morţii Mele, am suferit-o nu nu­mai cei trei ani ai propovăduirii Mele, ci am suferit-o treizeci şi trei de ani, numai ca să-i pot mântui pe oa­meni de durerea şi stricăciunea morţii.­

Pentru un om deprins să ţină curat e un chin să fie închis, chiar numai pentru câteva clipe, într-un loc murdar. Pentru cel care trăieşte în împărtăşire cu Mine e greu să rămână între păcă­toşii care nu se pocăiesc. De aceea, mulţi oameni care trăiesc în rugăciune statornică, dezgu­staţi de păcătoşenia din jurul lor, au lăsat lumea, ca să vieţuiască singuri în peşteri şi în pustie.­

Un om mântuit cu anevoie mai poate trăi în mijlocul păcătoşilor.

Sadhou Sundar Singh

La picioarele Stăpânului meu

Lasă un răspuns