Nu există în toată lumea o mai frumoasă vie duhovnicească decât via Oastei Domnului. Au venit la noi oameni din străinătate, de departe, şi au spus: „Noi am auzit acolo despre dumneavoastră. În lumea aceasta, toate curentele religioase au ajuns ca nişte vulcani stinşi. Nu mai trăiesc. Singură Lucrarea Oastei este un vulcan aprins care ţâşneşte mereu”. Străinii ne-au spus: „În adunările noastre nu sunt lacrimi, decât când cântăm şi când ascultăm lucrările pe care Dumnezeu le-a încredinţat Oastei Domnului”. Ştiţi că sunt adunări ale Oastei Domnului în Suedia, în Norvegia, în America Latină, în Australia, peste tot. Şi din toate părţile zic: „Trimiteţi‑ne lucrările Părintelui Iosif, căci acestea au viaţa lui Dumnezeu în ele”.
Îmi pare rău că n-am aici acum un prospect în care se arată o parte din Lucrarea Oastei Domnului din Suedia. Cum au uniforma lor. O uniformă distinctă. Şi cum merg şi propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu, cum ajută pe săraci, cum strâng pe orfani, cum sprijină pe cei care sunt… cum mărturisesc Evanghelia pretutindeni, în uniforma lor frumoasă, de vestitori ai Domnului. Oastea Domnului din Suedia!
Sunt aşa frumoase lucrări pretutindeni! Dumnezeu răspândeşte această Lucrare… şi-n Japonia avem adunări ale Oastei Domnului. Să vedeţi cum Vântul cel Ceresc… ca şi cum adie vântul şi, dintr-o câmpie de flori de păpădie uscate, zboară seminţele şi nici nu ştii unde înfloreşte o astfel de plantă binecuvântată.
Deci, suntem într-o Lucrare în continuă creştere, peste care Duhul lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu lucrează cu mult har şi cu mult spor. Conştiinţa acestei apartenenţe, că facem parte din această Lucrare, ar trebui să ne înalţe pe noi duhovniceşte. Pentru că… numai în Ungaria sau în alte părţi unde se duc fraţi de-ai noştri, să vedeţi cu ce cuvinte vin! Toţi privesc spre Oastea Domnului din România ca spre ceva ceresc. Şi penticostalii, şi baptiştii vorbesc despre Oastea Domnului din România tremurând. Cu ce gânduri frumoase şi ce cunoştinţe minunate, şi ce putere a ajuns până la ei cuvântul acestei Lucrări! Deci, dacă din toate părţile, ochii tuturor sunt îndreptaţi spre această Lucrare, ce oameni ar trebui să fim noi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu… Prin nişte fapte, prin nişte cuvinte, prin nişte purtări atât de minunate, încât într-adevăr să merităm ca toţi ochii celorlalţi care Îl iubesc pe Dumnezeu şi aşteaptă un ajutor de undeva să aibă drept să privească spre noi cu speranţă şi cu admiraţie.
Lucrarea aceasta începută cu tineretul, trebuie să înţelegeţi că este voia lui Dumnezeu care vrea acum, din rândurile voastre, să aleagă lucrători şi luptători destoinici. Domnul va pregăti şi Domnul pregăteşte o mare libertate pentru Lucrarea aceasta. Noi vedem acum diferenţa dintre vremile de acum şi cele de acum câţiva ani, când nu puteam să ne întâlnim doi cu doi şi să mergem unii la alţii. Acum avem adunări de mii de fraţi. Adunări cum a fost cea de la Sibiu.
„(…) Îmi iubesc copilul! N-a supt de câteva zile. Suferă de foame. Aş dori să lăsaţi să sugă măcar încă o dată, să se hrănească. Şi pe urmă puteţi să mă ucideţi.
Îmi iubesc părinţii, dar Îl iubesc mai mult pe Hristos! El a spus: «Oricine iubeşte mai mult tată sau mamă, sau fiu, sau fiică, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine».
A fost în stare să-şi lase copilaşul, să-şi lase părinţii, din dragoste pentru Hristos. Aşa înaintaşi am avut noi pe calea lui Dumnezeu.
De aceea, să ne ridicăm şi noi până la înălţimea jertfei lor. Şi să ne străduim să ne înţelegem rolul şi timpul, şi datoria. Viaţa trece şi dacă nu facem nimic. Viaţa trece oricât de mult ne-am scuti-o şi oricât am căuta să n-o pierdem. Viaţa noastră trece. Spune un cuvânt frumos în pilda Mântuitorului cu săracul Lazăr şi cu bogatul. Zice: „A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul”. Şi bogaţii mor… Mor cei slabi, mor cei bolnavi, dar şi cei sănătoşi, şi cei tari mor. Însă nu-i tot una cum mori. La moartea lui Iorga, un ţăran din Bucovina, de pe locurile unde a fost din naştere Iorga, a venit la mormântul lui şi a spus câteva cuvinte: „Lemne bune, lemne rele, toate ard. Numai cenuşa lor nu-i la fel! Numai căldura lor e alta. Zile bune, zile rele, toate trec. Numai folosul lor nu-i la fel! Numai răsplata lor e alta! Oameni buni, oameni răi, toţi mor. Numai umblarea lor nu-i la fel! Numai veşnicia lor e alta!”. Aşa că, oricât de mult şi-ar cruţa cineva viaţa, odată tot o pierde. Şi cei bogaţi mor; şi cei sănătoşi mor; şi cei tineri mor, mai mulţi mor tineri, decât bătrâni. Nu-i tot una însă dacă mori credincios, devotat pentru Hristos, sau mori ca un laş, fricos, netrebnic, leneş, nepăsător.
Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru a ne înrola într-o Lucrare slăvită şi strălucită, cu nume ceresc. În numele Oastei Domnului este numele Domnului. Şi este scris în profeţi: „«Eu te voi mântui din pricina Numelui Meu», zice Domnul”. Din pricina Numelui Lui care este peste noi, El ne mântuieşte.
V-am spus cât de străini şi singuratici eram acum cincizeci de ani. Iar astăzi, uitaţi-vă ce a ajuns Lucrarea aceasta, cu ramuri până la marginile pământului. Într-o astfel de Lucrare v-a chemat Dumnezeu: care şi-a câştigat un renume minunat în faţa tuturor oamenilor şi în faţa tuturor locuitorilor pământului. Daţi-vă toate silinţele să fiţi la înălţimea aceasta! Cum a spus Goga într-o poezie: „Privighetori din alte ţări / vin doina să ne-asculte”. Oameni [dintre] cei mai credincioşi şi cei mai devotaţi lui Dumnezeu din toate ţările vin să facă cunoştinţă cu Lucrarea aceasta. Pentru că, aşa cum spune mai departe Goga: „La noi sunt cântece şi flori / şi lacrimi multe, multe”. Din cauza acestor lacrimi, din cauza acestor jertfe, din cauza acestor flori sfinte care au lucit şi au strălucit şi pe cerul, şi pe pământul acestei Lucrări, Dumnezeu binecuvântează Lucrarea aceasta. Să ne găsim şi să ne socotim, şi să ne străduim să fim vrednici de aceşti oameni mari şi sfinţi.
De aceea am zis, când Dumnezeu va rândui o altă întâlnire de aceasta, daţi-vă silinţele să vă puteţi prezenta cu fruntea sus, cu inima plină de bucurie, cu faţa plină de strălucire, cu ochii înlăcrimaţi de dragoste pentru Dumnezeu, cu câte o lucrare frumoasă.
Nu vă ruşinaţi de Domnul, nu vă ruşinaţi de lucrul pentru El, nu vă ruşinaţi de cântările Lui, de rugăciunile cu El, de jertfele pentru El. Bucuraţi-vă că aveţi parte de astfel de har, să fim aleşi de Domnul şi să fim făcuţi părtaşi unei astfel de moşteniri strălucite.
Noi ne ducem, ştie Dumnezeu cât de puţine sunt zilele în care ne vom mai vedea unii cu alţii aşa cum ne vedem acuma. Am citit la început Psalmul 90. Acolo este scris: „Zilele vieţii noastre sunt şaptezeci de ani”. E adevărat că scrie că mai sunt unii care mai trăiesc şi după aceea. Dar am zis: anii pe care-i trăieşti după şaptezeci îi târăşti, nu-i mai trăieşti. Şi oricând pot fi sfârşiţi, pentru că, de fapt, sfârşitul a fost sortit, numărat, cântărit, hotărât la şaptezeci de ani. Am trecut de aceşti şaptezeci de ani. Deci oricând poate să vină, ori pe aşteptate, ori pe neaşteptate, despărţirea noastră. Când gazul din lampă s-a terminat, fitilul fie că mai pâlpâie o dată şi se stinge, fie că încetează încet, încet, până când s-a stins. Acesta este sfârşitul fiecăruia dintre noi, care poate să vină oricând.
De aceea, iată ce sarcină vă rămâne: veţi continua această Lucrare sfântă. Pregătiţi-vă să puteţi prelua ştafeta aceasta, făclia aceasta minunată, şi s-o duceţi mai frumos de cum am dus-o noi. Pentru că voi v-aţi format în alte împrejurări de cum ne-am format noi. Voi aţi ajuns acum să porniţi de la un alt nivel de cum am pornit noi când am pornit, acum peste o jumătate de secol, când am rămas fără Părintele, fără părinţii noştri duhovniceşti. Însă să ştiţi că Lucrarea este a lui Dumnezeu. El n-o va lăsa. Oamenii pot să întârzie împlinirea planurilor lui Dumnezeu, dar nu le pot anula. Pot zădărnici mântuirea lor sau mântuirea unora care ascultă de ei, dar nu pot zădărnici planul lui Dumnezeu şi izbânda unei Lucrări a Lui. Domnul nu începe o lucrare care să dea, după aceea, faliment. Oamenii pot da faliment, dar Lucrarea lui Dumnezeu nu. Dacă noi nu suntem în stare şi nu corespundem voii lui Dumnezeu ca prin noi să continue Dumnezeu Lucrarea Sa, El îi va găsi pe alţii. El nu piere. El stă şi trăieşte veşnic. El poate lua sau poate ridica, El poate întări sau poate anula, El poate înălţa sau poate prăbuşi pe cei care sunt sau nu sunt vrednici de chemarea Lui. Aţi avut părinţi credincioşi. Aţi primit mesajul Evangheliei minunat. Aţi văzut lucruri şi fapte, şi exemple nespus de frumoase. Aţi văzut sub ochii voştri cum Dumnezeu apără această Lucrare. Cine mai face în ţara aceasta adunări aşa de minunate, nunţi aşa de frumoase, întâlniri aşa strălucite… bucurii aşa de mari ca noi? Deşi n-avem autorizaţie, deşi nu suntem recunoscuţi legal. Cine este totuşi atât de binecuvântat de Dumnezeu cu aşa mari binecuvântări ca această Lucrare? Nu este oare aceasta dovada că Dumnezeu o apără? Şi atunci, dacă Dumnezeu o apără atât de vizibil şi atât de minunat, nu ne obligă pe noi acest lucru la o viaţă înaltă, sfântă, la o râvnă mai puternică şi la un devotament mai fierbinte faţă de această Lucrare, dacă Dumnezeu chiar pe noi, cei mai nevrednici, ne-a găsit totuşi vrednici de încredere şi ne-a pus în slujba Lui?
spicuiri dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de o la întâlnire cu tinerii creatori, la Sâmbăteni – 5 octombrie 1985
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.5
