Când soarele sãrutã al zilei alb obraz
Te chem cu ochii umezi şi sufletu-n extaz.
De-atâţia ani cu dorul cu cât Te-a aşteptat
n-a cunoscut iubirea odihnã şi-noptat.
N-a cunoscut credinţa înfrângere şi-ngheţ
cântarea şi iubirea i-au fost tot mai de preţ.
N-a cunoscut nãdejdea ispite şi-ndoieli
pierdutã-i şi-amintirea trecutelor greşeli.
Ci numai dor de Tine talaz dupã talaz
când luna blând sãrutã al serii pal obraz…
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”