Isaia 55, 1
Însetat este mereu orice suflet omenesc… Numai apele din care mergefiecare să se adape sunt mereu altele.
Lupta şi alergarea pentru astâmpărarea setei sufletului este la fel în fiecare om.
Numai izvoarele la care merge fiecare suflet spre a-şi potoli setea nu sunt la fel.
Marea mulţime însetată sufleteşte caută potolirea setei sufleteşti la fântâni atât de înşelătoare, la ape atât de infectate, la izvoare atât de otrăvitoare.
O, cu câtă sete aleargă bietul suflet omenesc la izvoarele distracţiilor vinovate!
La citirea cărţilor otrăvitoare!
La ascultarea lucrurilor deşarte!
La cufundarea în mocirla călduţă şi leneşă a spurcăciunilor minţii şi a trupului său, ticăloşindu-şi sufletul! Sufletul său cel însetat după curăţie, dar îndopat cu stricăciuni. Însetat după lumină, dar cufundat în întuneric. Însetat după Cer, dar îngropat în gunoaie. Însetat după Hristos, dar târât după Satana.
O, voi toţi cei însetaţi, nu mai mergeţi la foc – veniţi la ape, nu mai mergeţi la păcate – veniţi la biserică, nu mai mergeţi la Satana – veniţi la Hristos!
Voi, cei însetaţi după înţelepciune, prin Hristos o puteţi primi curată, din belşug şi până la cât de înalt vă veţi putea întinde şi veţi putea ajunge voi.
Voi, cei însetaţi după neprihănire, după har, după sfinţire, după dragoste, după orice trebuinţă adânc sufletească, nu vă duceţi să le căutaţi pe acestea acolo unde nu este Hristos, ci veniţi la El, căci prin El le veţi putea afla pe toate nu numai nespus mai fericite, dar şi nespus mai multe decât gândiţi sau credeţi voi.
Şi noi am însetat odată.
Şi noi am căutat cândva apele la care alergaţi voi – şi de aceea vă înţelegem, ne este milă şi vă sfătuim stăruitor, cu lacrimi: veniţi la apele lui Hristos. Căci şi noi am venit. Şi, după ce am băut din ele, n-am mai însetat niciodată după celelalte. Veniţi, căci aşa o să spuneţi şi voi după ce veţi veni!
Slavă şi mulţumire veşnică Ţie, Izvorul nesecat al tuturor bucuriilor noastre, Iisuse Doamne, pentru minunatele Tale ape care ne-au potolit şi ne-au îndestulat sufletul ce umbla atât de însetat pe la toate fântânile uscate şi otrăvitoare ale lumii şi ale păcatului.
Slavă Ţie!
Te rugăm, păstrează-ne mereu lângă Tine şi adapă mereu sufletele noastre cu prospeţimea Cuvântului Tău, a cântării şi a rugăciunii Tale, a dragostei frăţeşti şi a părtăşiei cu Tine.
Atrage-i la Tine pe toţi cei care mai umblă încă însetaţi după fericire acolo unde ea nu se poate afla niciodată.
Amin.
Hristos – Pâinea noastră zilnică / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2001