
Dupã ce a rostit Predica de pe munte, coborând, Iisus S-a întâlnit cu un lepros care L-a întâmpinat cu cuvintele: „Doamne, dacã voiești, poți sã mã curãțești“. La aceasta Hristos a rãspuns: „Voiesc, curãțește-te!“ și îndatã acesta s-a vindecat. Dupã alte minuni relatate, Sfântul Evanghelist Marcu ne spune cã toate acestea s-au întâmplat, ca sã se împlineascã ceea ce s-a spus prin proorocul Isaia care zice: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre a purtat“.
Dar nu numai pentru aceasta a venit El la noi! El venise cu o altã misiune supremã, aceea de a ne scoate de sub robia diavolului și de a ne face din nou fii ai lui Dumnezeu. Pentru aceasta, El a luat asupra Lui pãcatele noastre, nimicindu-le prin patima și moartea Sa, împlinind astfel taina mântuirii noastre. Acum vine partea pe care noi trebuie s-o depunem ca sã fim pãrtași acestei mântuiri: îndreptarea vieții prin credințã dupã voia lui Dumnezeu. Numai singurã Jertfa Mântuitorului nu ne este de nici un folos dacã nu se împletește cu cea proprie, a fiecãruia dintre noi. Și aceasta stã în lepãdãrile de plãcerile acestei lumi și în izbãvirea de patimile cele rele ale firii noastre omenești.
Ceea ce ne rãmâne nouã de fãcut este sã ne întoarcem spre El și sã rostim cu credințã precum leprosul: „Doamne, dacã voiești, poți sã mã curãțești!“ Nu încerca, iubitul meu, sã scapi singur de pãcate și nu zice: „Acum sunt prea pãcãtos, voi încerca sã mã mai eliberez de patimi și apoi am sã mã întorc la Dumnezeu…“ Greșitã judecatã! Pânã nai sã te întorci la Dumnezeu n-ai sã te curãțești. Aleargã la Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, cãci numai de la El vei primi vindecare. Cu cât ești mai împovărat de pãcate, ai mai mare nevoie de El. Apropie-te, cu credințã și nãdejde, cãci de la El nimeni nu s-a întors fãrã alinare.
Leproșii erau alungați din cetate afarã, El n-a respins și nu s-a îngrețoșat de nici unul. Oricum ai fi, El te primește și, negreșit, te va vindeca. Deci, vino, vino astãzi la EL!
Slãvit sã fie Domnul!
Maria POPOVICI
Moldova Nouă
