În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis de dimineaţă la mormânt,
pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
Hristos a Înviat din morţi
– în cel dintâi ceas al zilei
– în cea mai dintâi zi a săptămânii,
– în cel dintâi anotimp al anului.
Hristos pârga celor adormiţi (1 Cor. 15, 20).
Hristos Cel Dintâi (1 Cor. 15, 23).
Hristos Capul Trupului, al Bisericii,
Hristos Începutul,
Hristos Primul Născut dintre cei morţi,
Hristos, care în toate lucrurile trebuie să aibă întâietate (Colos. 1, 18).
Hristos Domnul împăraţilor pământului (Apoc. 1, 5).
Hristos în Numele căruia trebuie să se aplece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ (Filip. 2, 10).
Hristos care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu Tatăl Lui – şi căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor, amin. Hristos Acesta, Hristos Cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos Acesta, a Înviat. Slavă veşnică Învierii Lui!
Măreţia strălucită a marii Învieri se produsese.
Slăvita profeţie a lui Hristos Dumnezeu despre Învierea Sa, se împlinise.
Minunea Unică şi Eternă din care vor izvorî nesfârşite şi strălucite minuni, avusese loc,
– fără ca vreun ochi omenesc să fi putut vedea acest Dumnezeiesc moment, şi chiar Clipa Aceea.
Străjerii îngroziţi au văzut numai apariţia îngerului strălucit care venise să răstoarne uriaşa piatră de la uşa mormântului, care atunci însă era gol. Gol spre a putea intra la El femeile şi ucenicii care aveau să vină. Să vadă şi să creadă.
Ce minunat ar fi fost dacă ucenicii în loc să-L închidă pe Domnul Isus în mormânt,
în loc să pună o piatră mare la uşa mormântului Său,
şi în loc să-L lase acolo şi să plece,
– ce minunat ar fi fost dacă ei, ucenicii Lui, L-ar fi dus pe Domnul în casa unuia dintre ei. Şi acolo să fi stat priveghind cu credinţă împlinirea făgăduinţei pe care de atâtea ori le-o făcuse El, că a treia zi va învia (Matei 12, 40; 16, 21; 17, 23; 20, 19).
Şi care nu putea să nu fie aşa.
Dar în marea lor durere ei au uitat făgăduinţele lui Iisus.
Credinţa lor a fost zdrobită total, de tragedia patimilor şi morţii Sale.
Chiar cunoscând Scripturile şi puterea Lui de Dumnezeu, ei tot nu puteau înţelege.
Şi astfel ochii lor au rămas lipsiţi de strălucita privelişte care i-ar fi încredinţat mult mai repede şi mai deplin de Dumnezeirea şi Adevărul Lui.
O fraţi şi surori, cât de mult păgubim şi noi când ne lăsăm prea doborâţi de întristare şi prea zdrobiţi de durerile acestei lumi. Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru ne-a făcut şi nouă atât de minunate şi slăvite făgăduinţe, care se vor împlini întocmai, la vremea rânduită pentru ele,
dar noi, – dar şi noi, ca unii care parcă nici n-am fi cunoscut Scripturile şi puterea lui Dumnezeu, uităm.
Uităm prea repede. Şi înmormântăm prea grăbiţi, nădejdile noastre scumpe şi iubirile noastre unice.
Puterea Satanei ne îngrozeşte prea mult.
Puterea durerii ne întunecă prea de tot.
Puterea trupului ne robeşte prea tiranic
– şi de aceea uităm de puterea lui Dumnezeu, de puterea harului, de puterea minunii lui Hristos.
Şi o, câte pagube a avut şi are sufletul nostru din aceste uitări! Câte lacrimi amare am vărsat,
câte zile chinuite am străbătut, cu sufletele înfăşurate în cele mai amare zbuciumări şi răvăşiri!
Cât de uşor le-ar fi schimbat credinţa pe toate în strălucire, dar cât de amar le-a prefăcut lipsa noastră de credinţă, în întuneric.
Dar să nu mai fie aşa!
Acum, după ce Hristos Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe, a înviat, noi care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic.
Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic – ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat, Hristos a înviat şi El e Viu în vecii vecilor, pentru a garanta totul pentru noi.
Duminica este ziua cea mai dintâi.
Duminica este Ziua Domnului, Ziua Luminii, Ziua Învierii, Ziua Biruinţei, Ziua Slavei, Ziua Sărbătorii tuturor sărbătorilor noastre.
Să prăznuim această Zi, care este cea mai dintâi dintre toate zilele.
Ea a fost Ziua Dintâi, ziua care a început Prima Existenţă. Şi tot ea poate va fi Ziua Dintâi, Ziua Învierii, cu care vom începe şi a Doua Existenţă, cea Veşnică.
Duminica a fost Ziua Dintâi cu care au început veacurile acestea – şi tot ea poate va fi Ziua Dintâi, cu care vor începe veacurile viitoare.
Praznicul ei trecător pământesc, să ne aducă aminte de Praznicul din ceruri. Şi să ne pregătească mereu tot mai mult pentru veşnica Zi de odihnă, a Duminicii Nemaisfârşite. Cu Nunta noastră şi a Mielului, din Raiul Ierusalimului Său şi al nostru.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Ca nişte înviaţi din morţi, ne ridicăm şi noi feţele, inimile şi mâinile noastre spre Tine şi închinându-ne Învierii Tale, slăvim biruinţa Ta asupra morţii Tale prin care ne-ai adus în sufletele noastre a tuturor celor ce credem în Slăvita Ta Înviere, fericita şi strălucita încredinţare a învierii şi a trupurilor noastre. A învierii tuturor speranţelor şi a iubirilor noastre.
Încheiate şi întemeiate pe Învierea şi pe iubirea Ta.
Slavă veşnică Ţie.
Amin.
Traian Dorz în Hristos – Mântuitorul Nostru pg. 7-11.
În ziua cea dintâi a săptămânii
