Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi o dată cu învierea Mântuitorului

Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi o dată cu învierea Mântuitorului

Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi o dată cu învierea Mântuitorului

din vorbirea fratelui Visarion Ţuţu (Rediu)
la nunta de la Buciumi – 25 aprilie 1982

Să spunem şi noi în viaţa noastră aşa cum a spus Părintele Iosif odată, când mărturisea aşa:

„Pe când eram preot la ţară şi eram mai tânăr şi eu, în predica mea am spus, în dimineaţa Învierii: «Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi nouă celor din morminte viaţă dăruindu-ne»”.

Spune Părintele Iosif că „prima dată a observat cântăreţul că eu am greşit predica mea. Şi apoi vorba aceasta a mers de la unii la alţii prin biserică, până când toţi ştiau că preotul cel tânăr nu ştie să predice, nu ştie să vorbească, nu se prea pricepe el. Apoi oamenii, plecând de la biserică, au răspândit vorba aceasta în tot satul: «Aşa este preotul nostru: tânăr şi nu se prea pricepe să predice la biserică»”.

Părintele Iosif mărturiseşte cu durere şi spune: „Când am auzit lucrul acesta dureros, abia am aşteptat a doua zi a Învierii, ca, din nou să mă întâlnesc cu cei din parohia mea şi să le spun…”. Şi le-a spus aşa: „Dragii mei, am auzit că între voi a ieşit vorba aceasta că eu am greşit în vorbire, că am greşit şi că am spus un cuvânt ce nu ar fi fost potrivit. Eu vă spun însă că nu e adevărat, că nu am greşit cu nimic când am spus cuvântul acesta: «şi nouă celor din morminte»… N-am spus «şi celor din morminte viaţă dăruindu-le», ci am spus «şi nouă celor din morminte».

Voi v-aţi alarmat şi aţi spus între voi: «Doar nu suntem şi noi nişte morţi!… Părintele ne consideră şi pe noi nişte morţi…»”.

„Ba da – le spunea părintele celor de faţă –, căci şi noi am fost morţi în păcatele noastre şi în fărădelegile noastre. Şi noi, atâta vreme cât zăceam în păcatele noastre, în necunoştinţă faţă de Dumnezeu, faţă de harul adus şi de mântuirea pregătită pentru sufletele noastre, eram nişte morţi, eram nişte oameni care nu auzeam nimic, eram nişte oameni care nu vedeam nimic, eram nişte oameni care nu simţeam nimic… Nu înţelegeam nimica…

De aceea, dacă minunea aceasta s-a făcut cu vieţile noastre, starea noastră sufletească să ştiţi că este o minune. Şi, dacă credinţa noastră e puternică aşa cum a fost şi cea a Sfântului ucenic Toma (căci ea nu a fost o necredinţă, ci a fost mai degrabă o credinţă puternică, o credinţă stăruitoare în iubirea aprinsă după Preaiubitul sufletului său)… şi dacă ceea ce se vede sub ochii noştri e minunea minunilor, când este vorba de întoarcerea noastră la Mântuitorul, cu învierea noastră din morţi, cu învierea noastră din starea noastră, din păcatele noastre şi din fărădelegile noastre, din starea noastră ticăloasă în care ne aflam altă dată, este foarte adevărat că şi noi suntem nişte înviaţi din morţi.

Pentru că Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi o dată cu învierea Mântuitorului, o dată cu biruinţa asupra morţii a Mântuitorului, apoi cu credinţa noastră în învierea Mântuitorului am înviat şi noi la o viaţă nouă.

De aceea să ne ajute Dumnezeu pe fiecare dintre noi, să facă El inimile noastre şi starea noastră să fie cât mai aproape de realitatea trăirii Învierii, de realitatea credinţei [adevărate] în Domnul şi Mântuitorul nostru iubit. Ca să credem şi noi puternic şi să ni se lege şi nouă inima noastră şi fiinţa noastră numai şi numai de El.

Se cade ca şi noi să-L cunoaşte pe El atât de îndeaproape şi să-L iubim din toată inima noastră.

Şi unde-L putem noi cunoaşte? Şi cum Îl putem noi afla?

Să-L cunoaştem din bisericile noastre, să-L cunoaştem din adunările noastre, din Cuvântul care ni se mărturiseşte. Poate să ni se spună foarte multe, multe să ni se spună despre Iisus. E adevărat, câteodată putem să-L iubim şi fără să ştim, şi fără să cunoaştem cuvintele Sale din Sfânta Scriptură, dar credinţa cea adevărată se întemeiază pe cunoaşterea Cuvântului Său şi pe cunoaşterea Sa adevărată.

În faţa noastră stau aceşti doi fraţi tineri, mire şi mireasă, care ne-au făcut bucuria aceasta frumoasă a întâlnirii noastre şi a revederii noastre în locul acesta. Şi acest lucru este foarte grăitor despre legăturile noastre puternice cu Preaiubitul sufletului nostru, cu Mântuitorul nostru cel Scump. Aşa precum sunt ale miresei care îşi părăseşte familia, îşi părăseşte casa, îşi părăseşte satul şi apoi, în urmă, nu mai priveşte la nimic, pentru dragostea şi iubirea celui ce a legat-o, pentru cel care va fi viitorul soţ. Precum dragostea aceasta părăseşte totul şi nu mai vede nimic înapoi.

Mirele, la fel, pentru dragostea pe care o are pentru cea care va fi viitoarea lui soţie, pentru dragostea aceasta, părăseşte toate şi nu mai vede nimic în urmă.

Aşa a făcut Preaiubitul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Biserica Sa, pentru sufletele noastre. El a făcut, Mirele! El a făcut, Capul Bisericii!

Să ne ajute Dumnezeu să rămânem credincioşi Cuvântului Său până la sfârşitul vieţii noastre şi orice legături apropiate să le păstrăm prin părtăşia noastră unii cu alţii, şi cu toţii să le păstrăm împreună aproape de Domnul nostru Iisus Hristos.

Slăvit să fie Domnul!

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!