Pr. Constantin Galeriu
Atunci cand Adam s-a ascuns în lumea păcatului, Dumnezeu a strigat: “Adame, unde ești?” – “M-am rușinat, Doamne, văzându-mă gol (gol de harul Tau) și m-am ascuns”.
Acum Mantuitorul îl cauta pe cel pierdut. In acea zi l-a căutat pe Zaheu. Zaheu, care era mai-marele vameșilor și era bogat. Vameșii, în lumea lui Israel, erau acei însărcinați de puterea Imperiului Roman să strângă impozitele, dajdia; iar el era mai-mare peste toți. Mi s-ar îngădui să spun – un fel de ministru de finanțe, daca vreți. Erau urâți de popor, mai ales că erau nascuti din sanul lor. Zice Mantuitorul: “Si acesta este fiu al lui Avraam”. Zaheu era evreu, din sanul lor era, si erau toti. Si strangeau aceste dajdii pentru ca din ele isi faceau ei partea lor. Și atunci, sărmanii, în lacomia lor își făceau (câti nu fac asemenea?!) din banii de dajdie pe care-i strângeau, un idol, dumnezeul lor.
Și Zaheu întelegea – noi nu întelegem?! – ca nici aurul și nimic din lumea aceasta nu e Dumnezeul nostru. Și, când numara banii, sufletul lui – sărmanul suflet – era chinuit. Și aceasta trebuie să o știm în fiecare clipă: Ca noi suntem zidiți altfel decât lumea aceasta; ca în noi e totodată și omul din noi (ca a luat Dumnezeu tărână din pământ și l-a zidit pe om, asemenea cu celelalte făpturi, solidar cu ele, din tărână. De aceea, dupa păcat i-a poruncit: “Pămaât ești și în pământ te vei întoarce”). Dar a suflat în el dumnezeiasca lumină, dumnezeiescul har, și îndumnezeitorul har; și atunci, în tine sunt două lumi, omule! În orice stare vei cădea cumva… (Cineva a văzut într-o carte ca scrie cuvântul cădere cu slovă mare, punând adică un accent pe cădere). Dar oricât de căzut de-ai fi, niciodată, niciodată nu poate să se stingă în tine ceea ce e de nestins: lumina divină. Ea sta acolo, adânc mocnind în tine, și asteaptă ca tu deodată să te deschizi, să te trezești într-un fel; sau ea te trezește. Sunt taine; tăinuite chipuri în care Dumnezeu te trezește.
