„Voi nu mai sunteţi ai voştri“ (I Cor 6, 19) „sunteţi ai lui Hristos“ (I Cor 3, 23)
Ai lui Hristos.
Este cu neputinţă să porţi numele de creştin, fără să fii la rândul tău sub stăpânirea lui Dumnezeu. Un creştin înseamnă, dacă îndrăznesc s-o spun, un om care nu mai este al lui însuşi, ci al lui Hristos, şi, prin Hristos, al lui Dumnezeu. „Voi nu mai sunteţi ai voştri“ (I Cor 6, 19) „Sunteţi ai lui Hristos“ (I Cor 3, 23). Recunoaşteţi dar şi recunoaşteţi în Iisus Hristos din toată inima, drepturile lui Dumnezeu asupra voastră; recunoaşteţi, că în schimbul celor ce a făcut El pentru voi, are dreptul să vă stăpânească şi că voi aţi pierdut dreptul să fiţi stăpâni pe voi. Daţi-vă deci lui Hristos şi prin El lui Dumnezeu, ca să vă stăpânească de acum încolo în întregime şi ca Hristosul răstignit să Se poată bucura în voi de răsplata suferinţelor Lui.
Te-ai predat? Cum?
E drept că mulţi dintre noi s-au predat Lui. Dar cât de mult lasă de dorit la atâţia, predarea aceasta. O predare de jumătate, n-ajunge nimic. În Împărăţia lui Dumnezeu nu sunt jumătăţi de măsuri. Dumnezeu a făcut totul, a dat totul şi vrea să fim cu totul şi în totul ai Lui. El nu primeşte decât ori totul, ori nimic. Când El cere: „Fiule, dă-mi inima ta“ (Prov 23, 26), înţelege să-I dăm întreagă inima şi nu numai o parte din ea.
100 la sută
El nu Se mulţumeşte să-I dăm jumătate din inima noastră, jumătate din viaţa noastră, din timpul, dorinţele şi voinţa noastră. El nu Se mulţumeşte nici cu 80, nici cu 90 ori 99 la sută, fiindcă acel 1 la sută nepredat, peste care ar stăpâni satana, strică totul. Puţin rău, puţin egoism (iubire de sine), puţină iubire de lume, strică toată mireasma vieţii din Dumnezeu. „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toata plămădeala?“ (I Cor 5, 6).
Domnul Hristos nu poate să stea sub acelaşi acoperiş cu cel rău şi să domnească pe acelaşi scaun cu vrăjmaşul. „Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial?“ (II Cor 6, 15). Ar fi o nelegiuire să şi gândeşti asemenea lucruri.
Domnul Hristos vrea să fie singur stăpân. De aceea, El cere o predare deplină. El cere totul. El cere 100 la sută viaţa noastră, slujba noastră, darurile noastre, avuţia noastră şi tot ce avem şi pe noi înşine, pentru ca să ne izbăvească de păcat, să ne sfinţească, să controleze totul şi să putem folosi totul, nu după capriciile şi voia noastră, ci după sfatul voii Sale. Altfel, dacă suntem tot noi stăpâni şi facem ce vrem, El va fi înlăturat şi noi tot nefericiţi vom fi. Numai un vas curăţit poate fi folosit pentru orice lucrare bună (II Tim 2, 21).
Predare deplină
Dragul meu, înţelege ce ţi se spune: fără o predare totală, deplină, nu poate fi nici pace, nici putere, nici fericire, nici slujire, nici binecuvântare adevărată. El a dat totul, S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. Şi noi să şovăim? Când El ne-a iubit atât de mult, când L-am văzut suferind şi luptându-Se cu moartea pentru noi, şi murind în locul nostru, noi să mai şovăim? Sau să aşteptăm să ne predăm Lui când suntem bătrâni, neputincioşi, bolnavi, când El S-a dat în floarea vârstei, la 33 de ani, fără cea mai mică şovăire? Şi noi să mai aşteptăm, să mai facem socoteli? Nemernici ce suntem! Cum poţi să fi aşa o inimă împietrită, care să mai facă socotelile nepăsării, când jertfa Lui strigă cu glas de foc: Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ… Voi nu mai sunteţi ai voştri, ci sunteţi ai lui Hristos? Oh, în adevăr, nu îndrăznesc să merg mai departe, condeiul nu mai vrea să mai scrie de socotelile şi tocmelile omului, în faţa acestui dar al lui Hristos! Plin de gelozie, mă răzvrătesc puternic şi cer cu tărie celor ce vor citi aceste rânduri să se lase de socoteli, să nu mai întârzie nici o clipă, ci acum, în clipa aceasta, să se predea în totul lui Hristos, Mântuitorul sufletului lor. Acum, dragul meu, acum! Nu mâine, scump suflet, nu mâine, ci azi, în clipa când citeşti aceste rânduri, acum. Nu face socoteli, nu te lua după simţiri, ci vino! „Pe cel ce vine la Mine, nu-L voi da afară“, a spus Mântuitorul (In 6, 37). Dacă deci, frate, ai venit la El, adineaori, dacă vii acum la El, E1 te primeşte, te ia: eşti al Lui.
Vino!
Vino la Mântuitorul şi, într-o mişcătoare stare de vorbă cu EL, spuneţi-I, vă rog: „Doamne, iată-mă! Recunosc că trebuie să mă dau Ţie, fiindcă Tu Te-ai dat mie! Iată-mă cu întinăciunile mele, iată-mă cu ticăloşiile mele de tot felul, cu căderile, cu ruşinile mele, iată-mă cu voia mea şovăitoare, iată-mă cu inima mea rea, aspră, iubitoare de sine. Tu vrei să mă iei aşa cum sunt; nu-Ţi este ruşine de mine! Oh! Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc! Sunt al Tău! Al Tău la picioarele Crucii! Al Tău pe viaţă şi pe moarte! Al Tău pentru veşnicie! Amin!
Totul pentru El
Iar dacă Te-ai predat, rămâi în braţele Lui, rămâi hotărât şi nu-ţi mai trage darul înapoi. Şi nu şovăi când e vorba de a supune Lui tot ce ai: viaţa, planurile, banii şi totul. Zgârcenia la creştin e un furt faţă de Dumnezeu şi o piatră de poticnire faţă de lume. Toate rugăciunile noastre, particulare şi în adunări, ar trebui să se învârtească în jurul acestui punct: „Doamne, Tu ştii că sunt al Tău! Iată-mă, viu ca să fac voia Ta! Ce vrei să fac?“ Şi urmează apoi cu fapta ceea ce îţi spune El. Aceasta este o ţintă care trebuie luată şi păstrată în totul şi pretutindeni. Ţinta aceasta este o faptă de predare, înnoită necurmat.
Mulţi se tem să dea totul, de teama de a nu sărăci, a nu-şi pierde libertatea, ori banii. Ei nu pot înţelege că dacă Dumnezeu ne vrea, ne vrea ca să ne poată umplea; dacă El ne cere zdrenţele noastre, e tocmai pentru a ne îmbrăca în hainele Lui împărăteşti. Dacă ne cere să ne dăm Lui, e pentru că vrea să Se poată da El însuşi nouă, fiecăruia în parte. A pierde totul în mâinile Lui, înseamnă a câştiga totul, înseamnă a avea totul. Deschide-ţi inima, ne zice El fiecăruia, şi o voi umplea, o voi umplea cu dragostea Mea, cu viaţa Mea, cu plinătatea Mea, cu Mine Însumi; golurile tale vor fi astupate, întristările tale vor pieri şi moartea va fi înghiţită de viaţă…
Jertfa totală
Nu şovăi când e vorba de a da totul lui Dumnezeu. Mulţi s-au predat, dar n-au predat încă totul. De aceea nu sunt fericiţi. O, voi copii ai lui Dumnezeu care mai trăiţi pe pământ, vă rog, pentru bogăţiile nemăsurate ale dragostei Domnului Iisus, predaţi-vă Lui în totul; nu păstraţi pentru voi înşivă nici un dram din comorile voastre, nici o părticică din talentele voastre, nici o fărâmă din puterile voastre, nici o secundă din vremea voastră, nici un suspin din dragostea voastră. Daţi totul pentru El! Cheltuiţi totul în slujba dragostei Lui.
Să nu credeţi că aţi putea vreodată să-I predaţi prea mult. Chiar dacă fiecare strop din sângele nostru s-ar vărsa, chiar dacă toate puterile noastre ar fi cheltuite pentru El: fiecare suflare ar fi petrecută în rugăciune, în laudă şi în mărturisire pentru El; fiecare clipă pusă în slujba lui; toate acestea vi se vor părea o măsură foarte slabă din dragostea voastră pentru El, când Îl veţi vedea aşa cum este. „De aceea vă îndemn, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o cuminte slujbă duhovnicească“ (Rom 12, 1).
Ce fericită va fi clipa când cununa biruitorului va fi aşezată pe capul tău! Acela care ne cheamă vrea să ne aşeze în scaunul Său de Domnie (Apoc 3, 21). Dacă nu predăm tot, pierdem tot. Dacă predăm tot, avem tot, pentru aici şi veşnicie. Nu te teme! Crede numai!
Jertfa arderii de tot (Lev 1, 1)
Un frate tânăr scrie undeva: Ca fiecare tânăr, plin de râvnă pentru Domnul, aveam şi eu planurile mele pentru El, şi-mi era teamă ca nu cumva Domnul să mi le schimbe. Mergând odată pe drum, mă gândeam că s-ar putea întâmpla ca Domnul să-mi schimbe roata planurilor şi atunci… ce va fi? Atunci, amărât, răspundeam: Voi face aşa cum va voi Domnul, pentru că eu îmi sunt duşman, iar Dumnezeu îmi e cel mai mare binevoitor. Cu El trăiesc, fără El mă distrug.
În acest timp de apăsare sufletească şi de nepotrivire între gândurile mele şi Dumnezeu, mintea mea este luminată de cuvintele: „Jertfa arderii de tot“. Nu m-am gândit la acest lucru niciodată. Această jertfă înseamnă că se consumă în întregime pentru Dumnezeu, în flăcări, pe altar. Această jertfă e prima între jertfe, este cea mai însemnată. După ea, urmează jertfa de mâncare, închinare, ispăşire, mulţumire, de vină etc. Adică aceasta înseamnă că în viaţa mea vine mai întâi predarea mea în braţele lui Dumnezeu pe deplin, în întregime, fără să mai păstrez ceva pentru mine.
Lecţia a fost tare, am închis repede locul unde erau scrise cuvintele acestea şi am mers mai departe prin holde. Dar în mintea mea suna mai departe: „Trebuie să dau totul, şi planurile şi tot. Eram necăjit, de ce am deschis tocmai acolo. N-a trebuit să citesc, gândeam, aici a fost greşeala mea, apoi în minte îmi sună din nou: „Totul“, dacă n-ai predat totul! Mergeam mai departe şi în auzul meu suna mereu: „…toată inima, toate planurile, toată casa, toată viaţa, toate sunt ale Domnului şi Lui trebuie predate…“
Şi acest tânăr a sfârşit prin predare deplină. El a fost binecuvântat în chip deosebit în urma acestei „arderi de tot“, iar pilda lui era deosebit de vorbitoare şi pentru mine. Dragă tinere, nu te opri la jumătatea drumului. Predă-te în totul Domnului Hristos, ca „jertfa arderii de tot“. Vei avea o binecuvântare deplină.
Iubite cititorule, te-ai predat Domnului Hristos? Dacă nu, de ce mai aştepţi? Vino la El şi dăruieşte-I întreagă viaţa ta.
Predă-te Domnului iscălind actul de predare de aci:
Act de predare
Doamne!
mă predau Ţie: duh, suflet şi trup
Cu tot ce sunt şi cu tot ce am, ia-mă în stăpânirea Ta
odată pentru totdeauna
pe deplin şi pentru vecii vecilor!
Vreau să fiu în această lume ceea ce ai fost Tu Însuţi:
Tu Ţi-ai pierdut viaţa în această lume
Şi eu vreau să mă despart de tot ceea ce se cheamă păcat sau viaţă proprie
şi până la marginile cele mai depărtate ale vieţii mele din afară,
să mă fac la fel spiritul umilinţei şi al sărăciei Tale!
Regula vieţii mele, prin urmare va fi:
Nimic pentru mine!
Desfătarea mea:
Să împlinesc voia Ta!
Podoaba mea:
Sărăcia şi smerenia Ta!
Scopul vieţii mele:
Să fiu asemenea Ţie, Mielul lui Dumnezeu!
Nădejdea mea:
Venirea Ta! Amin!
Numele …………………………………………………
Data : Anul, luna, ziua …………………………….
Ioan Marini
Gânduri creştine (vol. 2)
