1 – Oricine face dezbinări printre voi împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o, acela este satană sau din satana (Gal. 7, 9), oricine ar fi el.
Iar cine îl primeşte pe dezbinătorul se face părtaş pierzării lui (Matei 15, 14; 2 Ioan 11).
Nu primiţi şi nu-i urmaţi (Matei 24, 24-26).
Nici nu-i primiţi în casă, nici nu le spuneţi “bun venit” ci alungaţi-i şi rămâneţi crezând cum aţi primit de la început
(1 Cor. 15, 1; 1 Ioan 2, 24; 2 Ioan 6; Coloseni 2, 6).
2 – Cine are poruncă dinafară şi îndemn dinăuntru să-L caute pe Domnul, să împlinească şi Voia şi Cuvântul Său, – când are şi timpul şi are şi prilejul potrivit pentru aceasta – dar nu-L caută şi nu-L ascultă, acela se face vinovat de respingerea Harului Dumnezeiesc.
Şi adesea rămâne pierdut pentru totdeauna – fiindcă nu cunoaşte vremea când este cercetat (Luca 19, 44).
Un astfel de om de cele mai multe ori nu-L va mai găsi niciodată pe Domnul.
3 – Cine păcătuieşte cu voia după ce a primit cunoştinţa Adevărului prin Cuvântul lui Dumnezeu adică după ce a aflat învăţătura prin care dragostea Duhului Sfânt l-a născut din nou, şi după ce a gustat din bucuriile Harului răscumpărător şi după ce s-a împărtăşit din binecuvântările Sângelui Crucii în legămîntul credinţei dintâi (1 Tim. 5, 12) – acela, alipindu-se de alte învăţături pe care nu le primise şi de alt duh pe care nu-l avea înainte (Gal. 1, 6-9; 1 Cor. 11, 3-4) – acela este pierdut sigur.
Şi pe totdeauna (1 Cor. 15, 1; Evrei 10, 26-27).
4 – Călcând Cuvântul lui Dumnezeu, care îţi porunceşte să nu-ţi părăseşti fraţii (Evrei 10, 25) este un păcat aşa de mare încât niciodată nu mai are iertare fiindcă este un păcat contra Duhului Sfânt.
O, ce grozav se va ispăşi un astfel de păcat.
Şi cât de uşor îl fac mulţi.
5 – Prin mândrie şi prin neascultare, acela care îi părăseşte pe fraţi, este părăsit şi el de Dumnezeu şi de Adevăr.
Şi oricât le-ar mai căuta nu le va mai găsi niciodată căci este un lepădat (1 Tim. 4, 1; 2 Tim. 3, 13; 1 Cor. 9, 27; 2 Cor. 13, 5).
Un astfel de om nu se va mai putea cerceta pe sine însuşi neavând Duhul Sfânt.
Iar fără lumina Duhului Sfânt el nu-L mai recunoaşte nici pe Hristos.
6 – În toate vorbirile Sale Mântuitorul când vorbea ucenicilor sau norodului, obişnuit, stătea jos (Matei 51, ; 13, 215, 29; Luca 4, 20; 5, 3; Ioan 8, 2; etc.).
Stătea jos în rând cu ascultătorii Săi, spre a le da tuturor o pildă că starea în smerenie este cea mai potrivită stare pentru oricine vrea să fie un urmaş al Domnului.
Şi cea mai odihnitoare.
7 – Iisus stătea jos şi spre a le da o pildă mai ales acelora care vor avea dorinţa ca să ajungă învăţătorii altora, căci mai ales aceştia nu trebuie să uite niciodată a sta jos, adică a fi smeriţi.
A nu se înălţa mai presus de alţii.
8 – Iisus stătea jos, în rând cu ascultătorii Săi şi pentru ca oamenii să nu privească la o persoană, ci să asculte un adevăr.
Iar adevărul cu atât se înalţă mai luminos şi mai puternic, cu cât cel care îl propovăduieşte se coboară mai jos.
Adevărul străluceşte cu atât mai tare cu cât vestitorul lui ştie să se umbrească pe sine mai mult.
9 – Să umblaţi în smerenie şi uniţi în frăţietatea voastră, să staţi cu blândeţe de vorbă cu toţi oamenii, să rămâneţi mereu smeriţi şi uniţi în frăţietatea voastră, pentru ca adevărul propovăduit de voi să fie totdeauna frumos – pentru ca Domnul la vremea Lui, să vă înalţe (1 Petru 5, 6).
10 – Când va fi nevoie ca oamenii să afle ultimul vostru cuvânt, şi ultima voastră părere, – atunci staţi în picioare!
Adică spuneţi-vă cu îndrăzneală şi cu tărie ultima voastră solie către ei!
Şi aşa să vă despărţiţi de oameni.
Ultima lor părere despre voi, trebuie să fie impresionantă, zguduitoare, neuitată.
11 – Învăţaţi lucrurile mari ale lui Dumnezeu, sând jos cu toată sinceritatea, bunătatea şi bunăvoinţa.
Astfel adevărul propovăduit de voi, va rămâne mereu sus, atât în faţa oamenilor cât şi a lui Dumnezeu.
12 – Hristos nu cheamă la Sine pe cei care nu însetează, pe cei care nu au dorinţă arzătoare şi puternică după liniştirea conştiinþei lor, după odihna sufletului lor, după iertarea vieţii lor.
Fiindcă Domnul ştie că atâta vreme cât omul nu simte arşiţa setei, zadarnic va fi îmbiat cu cea mai bună apă – tot nu va bea.
13 – Dacă într-adevăr cineva însetează, atunci acela să ştie de acum, şi să se bucure: are unde să meargă spre a-şi potoli setea sufletului însetat (Psalm 107, 9).
Are pe Hristos la care se poate duce, încredinţat deplin că la El găseşte cu adevărat o desăvârşită îndestulare în Apa Sa cea Vie şi o deplină potolire a setei sufleteşti în ea.
14 – Dar când cineva doreşte Apa Vie a lui Hristos, atunci el trebuie să asculte Cuvântul Domnului şi să vină îndată ce aude chemarea Sa (Evrei 13, 3).
Căci şi aşa e destul de târziu. Şi aşa a amânat prea destul de mult.
Trebuie să vină personal (Ezechiel 18, 20).
Nimeni altcineva nu poate veni în locul său, decît el singur.
Trebuie să vină cu sete. Cu dor adânc după Iisus şi după darurile Lui.
Trebuie, dacă vine, să bea.
Căci dacă vine şi nu bea, vine zadarnic…
15 – Dacă vine cineva la biserică şi nu-i atent…
Dacă vine cineva la adunare, dar nu ia seama la ascultarea Cuvântului…
Dacă vine la Hristos – şi nu primeşte în inima sa harul Domnului, nici îndemnurile Lui, nici puterea Sa, – atunci vine zadarnic.
Fiindcă râurile darurilor sfinte, revărsate acolo şi apele limpezi ale harului ceresc, şi izvoarele şi şuvoaiele binecuvântărilor Domnului, – se vor scurge pe lângă el spre alţii.
16 – Părtăşia cu Hristos este ceva cu totul personal.
Nimeni nu va putea avea niciodată o deplină împărtăşire cu Hristos, prin altă persoană străină, după cum nimeni nu va putea bea niciodată apă dintr-un izvor, cu gura altuia, ci numai cu propria sa gură.
17 – Fiecare, personal trebuie să creadă în Hristos dacă vrea să aibă parte de mântuire prin harul Său Sfânt după cum fiecare personal, trebuie să mănânce pâine ca să i se stâmpere foamea sa.
18 – Nu orice credinţă mântuieşte şi dă viaţă, ci numai credinţa care vine din învăţătura adevărată a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mîntuitorul lumii.
Numai credinţa în Răscumpărarea adusă de Jertfa Lui mântuitoare.
Numai credinţa în Moartea ţi în Învierea Lui pentru noi.
Numai credinţa în Mijlocirea lui Iisus la Tronul Măririi.
Numai credinţa în Dumnezeirea şi în Puterea Lui Veşnică.
19 – Cuvântul lui Hristos locuind din belşug în inima celui credincios el va avea o inimă plină de înţelepciune, de iubire, de bunătate, de curăţie şi de smerenie.
Tot ce se va revărsa de la el spre alţii, se va revărsa din plinătatea acestui conţinut.
Şi va fi mereu cald, iubitor, frumos, folositor şi rodnic.
20 – Inima care este cu adevărat bună şi credincioasă, nu va scoate din ea nimic din obligaţie, nici din interes, nici din duh de ceartă, nici din slavă deşartă şi din ambiţie firească, ci va scoate din lacrimi, din jertfe, din iubire, din tăcere, din străfundurile ei curate, – totul.
De aceea tot ce iese dintr-o astfel de inimă, va pătrunde şi în inimile altora mişcându-le.
Fiindcă inimile omeneşti au între ele un alt grai decât buzele.
Doamne, dă-ne acest grai şi acest auz.
Amin.
Traian Dorz / Calea Bunului Urmaş
1 Comment